Președinta Senatului României, doamna Anca Dana Dragu, l-a primit joi, 22 aprilie a.c., pe ambasadorul Republicii Albania în România, E.S. domnul Ilir Tepelena, în cadrul unei vizite de prezentare. În acest context, președintele Senatului a afirmat că “Atât minoritatea albaneză din România, cât și minoritatea aromână din Albania, reprezintă cea mai valoroasă verigă ce conectează cele două țări, și care pot consolida colaborarea româno-albaneză”, transmite Romanian Global News.
Preşedinta Senatului a arătat susținerea, atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic, a discuțiilor în cadrul Consiliului Uniunii Europene, privind negocierile cu Albania, asupra principiilor și procedurilor de aderare pentru următorii ani.
Anca Dana Dragu a menționat susținerea creșterii contactelor pe linia comisiilor de specialitate din cele două foruri legislative, România punând la dispoziție expertiza tehnică pentru îndeplinirea criteriilor de aderare a Albaniei la Uniunea Europeană.
În ceea ce privește componenta economică a relației româno-albaneze, președinta Senatului a evidențiat că există numeroase oportunități ce pot fi valorificate. În acest sens, domnia sa a subliniat importanța intensificării dialogului și a contactelor directe la nivelul mediului de afaceri, inclusiv prin participarea la târguri și expoziții, cu sprijinul camerelor de comerț și industrie și concretizarea si fructificarea ulterioară a acestor activități.
În cadrul discuțiilor a fost subliniată importanța aprofundării cooperării dintre cele două țări, prin intermediul legăturilor interumane, prin schimburi pe linie economică, cultural-educațională, mediul academic, organizații de tineret și sport.