Dorin Chirtoacă (AUR): Există un document al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului SUA, care a fost adoptat pe 28 iunie 1991, în care era încurajată negocierea Unirii dintre Chișinău și București

Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal, care s-a alăturat la AUR în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova, a acordat un interviu pentru www.timpul.md, pe care îl prezentăm mai jos, transmite Romanian Global News.

Foto: Mihaela Culcinschi

  • Înainte de acest interviu, mă gândeam prin ce se deosebește Unirea lui Chirtoacă de cea a lui Țîcu. Poate mă ajutați dvs. să găsesc un răspuns?
  • Noi cu toții suntem ostași ai Unirii și asemenea legături de cuvinte nici n-ar trebui să existe. Unirea este idealul în slujba căruia ne aflăm de la ocupația sovietică din 1940 sau, dacă ne ducem mai departe, de sute de ani. Cât privește proiectul de reunificare, pe partea ideologică, lucrurile au fost spuse încă în 1990 de către liderii Mișcării de Eliberare Națională. Mai departe, în toți acești ani, s-a venit cu unele aspecte ce țin de punerea în aplicare a programului de Unire. A făcut-o și regretatul Nicolae Dabija prin „Sfatul Țării-2” și Forul Democrat al Românilor, și Consiliul Unirii, și diaspora, și dnii Petrișor Peiu și Dan Dungaciu de la București. Noi, după ce am format Mișcarea Politică „Unirea”, am sintetizat toată această informație și am prezentat-o detaliat în premieră, sub formă de mecanism și plan de implementare a Unirii, cu toate costurile bilaterale ale Chișinăului și Bucureștiului. Ce au prezentat cei de la PUN nu cunosc.
  • Îl întreb pe nepotul lui Gheorghe Ghimpu: de ce Unirea nu a avut loc imediat după căderea imperiului sovietic?
  • Din păcate, mai mulți factori au influențat eșuarea planului Unirii, care exista atunci la nivelul Frontului Popular (FP) și al Mișcării de Eliberare Națională. La Chișinău, FP avea doar 30 la sută din mandate în legislativ și, respectiv, nu exista o majoritate parlamentară unionistă. Iar la București, Frontul Salvării Naționale, care era, de fapt, partidul comunist reformat, își zicea că „n-are rost să unim două sărăcii”. Lipsind sinergia necesară pentru a mișca lucrurile, discuțiile s-au purtat prin soli și n-au avut rezultat. Nimeni nu a adus această idee la cunoștința cancelariilor europene și a marilor puteri din acea perioadă. În schimb, Statele Unite au fost deschise pentru aceasta de la bun început. Există un document al Comisiei pentru Politică Externă a Senatului SUA, care a fost adoptat, apropo, pe 28 iunie 1991, în care era încurajată negocierea Unirii dintre Chișinău și București. Dar Bucureștiul bătea în retragere, iar la Chișinău unioniștii erau în minoritate. Persista doar euforia din stradă, însă ea nu s-a materializat sub formă de mandate în parlament. În același timp, se simțea reticența Europei de Vest, care a acceptat unirea celor două Germanii, dar a fost și este împotriva reunificării statelor românești. După ce a recunoscut frontierele de după război, prin Actul Final de la Helsinki, Occidentului îi este frică de modificări teritoriale, ca să nu existe reacții în lanț. Totuși, Acordul de la Helsinki prevede că unele state pot deveni mai mari, altele mai mici, unele pot dispărea, altele se pot forma doar dacă procesul se întâmplă prin exprimarea voinței parlamentelor sau a popoarelor. O altă problemă este că noi, până să ajungem la o decizie despre Unire la Chișinău, avem de trecut și o etapă de pregătire. Cu asta, trebuie s-o spunem pe șleau, Europa de Vest nu este de acord. De ce? Nici noi nu înțelegem. Cert este că acum au devenit mai toleranți față de ceea ce era cu zece ani în urmă, când unionismul era perceput în Occident ca o chestiune extremistă și periculoasă pentru guvernările de la Chișinău. În 2010, mă aflam la Berlin și, din întâmplate, am scos pașaportul României. Oficialii germani s-au mirat că primarul capitalei unui stat are în buzunar pașaportul altui stat. Le-am explicat că, din punctul nostru de vedere, ar trebui să ne reunificăm și noi, după exemplul Germaniei. Astăzi văd că nu mai au probleme, când dna Sandu are în buzunar aceleași două pașapoarte.
  • Ce piedici ar pune Europa de Vest în eventualul proces de pregătire a Unirii?
  • Punctul lor de vedere îl vedem astăzi plenar prin modul în care se prezintă colegii de centru-dreapta, în special cei de la PAS. Mă refer la declarațiile privind „națiunea civică”, „poporul polietnic” sau „poporul moldovenesc”, pe care le-am auzit în ultima perioadă în discursurile dnei Sandu la Strasbourg, în mesajele de felicitare cu carențe de sinceritate de Ziua Tricolorului sau cu carențe de respect față de majoritatea populației de Ziua Podului de Flori, când au fost felicitați doar concetățenii din autonomia găgăuză cu ocazia sărbătorii Hederlez. În cazul tricolorului, am fost felicitați pentru că, în 1990, am fi avut tricolor cu stemă. Dar noi toți știm că, pe 27 aprilie 1990, unchiul Gheorghe Ghimpu a arborat tricolorul fără stemă și jumătate de an a fost așa. Era drapelul românesc, stema a apărut mai târziu. Din păcate, am observat și la europeni un fel de tendință cosmopolită, în care tot ce ține de național să fie șters și înlocuit cu tot ce este amestecat. Dar chestiunile astea n-au cum să funcționeze pe termen lung, pentru că nu duc până la urmă nicăieri. Noi vom lupta pentru a corecta această poziție a Vestului, întrucât e o problemă de demnitate, pentru care s-au jertfit generații și care nu vine în contradicție cu respectarea drepturilor minorităților. Până la urmă, este vorba de dreptul poporului român de a fi mai consolidat în cadrul UE, iar discuțiile despre națiunea civică sunt o reminiscență a comunismului sovietic. În prezent, în afară de actul din Senatul SUA din 1991, mai avem două documente importante. La 27 martie 2018, în cadrul ședinței solemne cu ocazia Centenarului Unirii, Parlamentului României a adoptat o declarație în care scrie negru pe alb că, dacă R. Moldova va dori, România este gata oricând să facă Unirea. Avem și Rezoluția Parlamentului European din septembrie 2019, cu privire la memoria istorică în Europa, în care Traian Băsescu a introdus un amendament, precum că, în 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, au fost anexate teritorii de la România, care nu au fost returnate până astăzi. Astfel, ocupația din 1940 este recunoscută la nivel european. Cu alte cuvinte, Rezoluția Parlamentului European anticipează Unirea.
    „Digerarea AUR se face în stil balcanic”
  • Dle Chirtoacă, la prezidențialele din 2020, dvs. ați obținut un rezultat foarte modest, după care ați dispărut din atenția opiniei publice. Cum ați decis să reveniți alături de AUR – un partid despre care se spune că ar fi xenofob, ultranaționalist, extremist, antieuropean, anti-NATO, anti-COVID, prorus etc.?
  • O parte din epitetele de mai sus s-a încercat să-mi fie lipite și mie, și colegilor din PL, și celor din FP, din care au făcut parte și Mihai, și Gheorghe Ghimpu. Or, sunt chestiuni deja afumate. Acum asistăm la procesul de digerare a unui partid politic nou apărut pe scena politică românească. Întrucât digerarea se face în stil balcanic, se aruncă cu tot ce se poate asupra AUR-ului, în speranța că ceva se va lipi de ei, după care vor opri creșterea, se vor plafona și va începe erodarea partidului. Când nu-s argumente, se trece la metode care nici nu au legătură cu realitatea. Se încearcă contestarea AUR și în R. Moldova, din frustrare și incapacitate de a digera concurența. Chestiunea asta inevitabil va trece atunci când cei care au lansat retorica respectivă își vor da seama că este una păguboasă și are efect de bumerang. De ce ne-am alipit de AUR? Pentru că PL, de ani de zile, a căutat să consolideze curentul unionist. Creând Mișcarea „Unirea”, am reușit să transmitem un mesaj de credibilitate unioniștilor, că suntem contra dezbinării. Chestiunea asta avea nevoie de continuitate, care a venit prin intermediul AUR, partid pentru care au votat 600 de mii de alegători la parlamentarele din România. Între timp, PPR, unul dintre partidele componente ale Mișcării „Unirea”, și-a schimbat numele în AUR Moldova și a făcut parteneriat cu AUR București, iar un alt partid, USB, a fuzionat cu AUR. Și atunci a fost firesc să participăm împreună la aceste alegeri. Pentru a obține o mobilizare cât mai mare a cetățenilor, formula cea mai eficientă a fost să mergem pe lista AUR. În felul acesta, vom avea pragul electoral de 5% și oamenii vor înțelege că pentru noi primează interesul național.

Romanian Global News

Read Previous

Un alt sondaj realizat dincolo de Prut arată că peste 40% dintre cetățenii R. Moldova doresc reUnirea cu România

Read Next

Vaccinarea anticovid la copii – O crimă în desfășurare. Cum pot vaccinurile să paralizeze sistemul imunitar al unui copil pe termen lung