Vlad Bilețchi (AUR), despre cel de-al doilea Pod de Flori: „Acum 30 de ani s-a scris istorie. E timpul să o repetăm”

„Cel de-al doilea Pod de Flori, unul dintre cele mai emoționate momente ale neamului românesc, care s-a produs la 16 iunie 1991, a scris istorie pe ambele maluri ale Prutului”. Declarația aparține președintelui Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Vlad Bilețchi, la împlinirea a 30 de ani de la cel de-al doilea Pod de Flori, când românii de pe ambele maluri ale Prutului au traversat granița nedreaptă fără acte, transmite www.libertv.md, preluat de Romanian Global News.

Într-o postare pe o rețea de socializare, liderul unionist s-a arătat convins că Reîntregirea neamului românesc este aproape și doar uniți vom putea cinsti memoria înaintașilor noștri care au luptat pentru ca românii să fie împreună.
„Acum 30 de ani, pe ambele maluri ale Prutului s-a scris istorie. La 30 de ani de la acel moment emoționant, conștientizăm însă că avem o clasă politică dezbinată, care pune mai presus propriile interese decât reîntregirea neamului. A devenit „la modă” ca politicienii să vorbească despre sărbători străine poporului român, să uite despre Eminescu, Podul de Flori, Marea Unire. E timpul pentru o clasă politică care să nu uite de patriotism și să trezească conștiința națională a basarabenilor, care ani la rând au fost mințiți, furați și dezbinați. Cel de-al doilea Pod de Flori din 1991 ne oferă o lecție prețioasă – între frați nu se pun hotare și este de datoria fiecăruia dintre noi pentru a continua ceea ce au început înaintașii noștri”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele AUR.
Amintim că Primul Pod de Flori a avut loc la data de 6 mai 1990. Atunci a fost prima deschidere a frontierelor dintre România și Republica Moldova, care se numea, încă, Republica Sovietică Socialistă Moldova. La data de 16 iunie 1991 a avut loc Al doilea Pod de Flori. De această dată, românii din Moldova de peste Prut au putut să treacă fără acte pe teritoriul Moldovei de dincoace de Prut, pentru a se întâlni cu rudele rămase aici.

Romanian Global News

Read Previous

Teroriștii István Beke și Zoltánt Szőcs, condamnați în 2018 la 5 ani de închisoare pentru că au vrut să detoneze bombe artizanale de 1 Decembrie la Târgu Secuiesc, eliberați condiționat de Judecătoria Brașov. Decizie nedefinitivă

Read Next

Răspunsul puternic al unei tinere de 19 ani la întrebarea premierului Cîțu: Ce conține vaccinul pentru mine? Frică, bănuială generalizată și șmecherie atotputernică