Românul stabilit în Germania care câştigă sume colosale din pictură. Adrian Ghenie a primit 7 milioane de euro pentru o nouă lucrare

Adrian Ghenie, cel mai bine cotat pictor român, a primit recent 7 milioane de euro pentru lucrarea The Collector I, vândută de casa de licitații Christie’s din Hong Kong, transmite www.ziarulromanesc.de, preluat de Romanian Global News.
Devine a doua operă cel mai bine vândută a românului. Ghenie deține recordul de vânzare pentru o lucrare a unui pictor român. În 2016, tabloul Nickelodeon a fost vândut pentru prețul record de 7,1 milioane lire sterline, adică echivalentul a 9 milioane de dolari SUA, la data respectivă, scrie Profit.ro.
În primăvară, artistul, în vârstă de 43 de ani, a fost din nou în atenția publicului după ce două dintre lucrările sale, mai exact, “Self-Portrait in 1945” şi “The Trip”, s-au vândut cu 6,2 milioane de euro.
Născut în 1977 la Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit în 2001 Universitatea de Arte din Cluj-Napoca, dar ulterior s-a stabilit în Germania, la Berlin, unde, după o perioadă mai grea, a început să cunoască faimă internațională. Atât la Berlin, cât și la Cluj, artistul a contribuit la dezvoltarea galeriei Plan B, care expune lucrările noii generații de artiști români. Ghenie a fost laureat și cu Premiul Academiei Române pentru pictură, distincție care se acordă o singură dată unei persoane, ca urmare a reprezentării României la Bienala din Veneția din 2015.

AUR afirmă că Guvernul Cîțu urmărește să falimenteze compania Salrom pentru a o putea înstrăina

Alianța pentru Unirea Românilor consideră că Guvernul României, prin Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a făcut schimbări la nivelul conducerii Salrom pentru a-i slăbi performanțele economice și astfel a putea justifica vânzarea companiei care se ocupă cu exploatarea sării și grafitului, arată un comunicat de presă, preluat de Romanian Global News.
„Potrivit Constituției României, „Bogăţiile de interes public ale subsolului, (…) de interes naţional (…) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”, iar „Statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică”. Contrar acestor prevederi fără echivoc, Guvernul Cîțu urmărește o vânzare mascată a Societății Naționale a Sării, Salrom SA, prin „prin atragerea de investitori străini”, după cum a precizat recent ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui.
Obiectul de activitate al Salrom SA este exploatarea și comercializarea a două dintre cele mai prețioase resurse naturale ale României – sarea și grafitul. Salrom SA a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 251,2 milioane lei și un profit net de 11,4 milioane lei. În pofida acestor bune rezultate, Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a impus schimbări majore și discutabile la nivelul Consiliului de Administrație al Salrom și a titularizat-o la conducerea executivă pe auditorul financiar Alina Prahoveanu, a cărei societate, OFIN CONSULTING SRL, oferă consultanță pentru mai multe firme private care pot avea relevanță de control pentru anumite institutii ale statului, informează AUR într-un comunicat de presă.
Procedural, recrutarea CEO-ului Salrom nu a respectat formatul unui anunț de angajare pentru o companie de stat de interes național și nici criteriile OUG 109/2011. Toate aceste schimbări au fost operate fără vreo consultare cu reprezentanții celor peste 1500 de angajați ai Companiei, care au făcut numeroase demersuri oficiale în acest sens.
„Obiectivul concret al întregii operațiuni este diminuarea performanțelor economice ale Salrom SA în așa fel încât la listarea pe bursă prețul acțiunilor să fie cât mai mic, iar statul român să piardă de facto controlul actualei sale participații majoritare”, a declarat deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„Programatic, Alianța pentru Unirea Românilor este pentru o economie de piață liberă. Ne-am asumat, în același timp, și misiunea de a proteja și promova exploatarea sustenabilă a resurselor naționale. Or, constatăm că prin manevre de genul celor de la Societatea Națională a Sării, Salrom SA, în România continuă, pas cu pas, jefuirea avuției naționale”, a precizat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR

Romanian Global News

Read Previous

Răspunsul puternic al unei tinere de 19 ani la întrebarea premierului Cîțu: Ce conține vaccinul pentru mine? Frică, bănuială generalizată și șmecherie atotputernică

Read Next

Concurs de recitare de poezie pentru elevii din regiunea Cernăuți, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la Serbarea de la Putna