Emanuel – Bogdan Bobic: Suntem la un pas de a fi bătut primul țăruș al primului lagăr

Indiferenții
Vă recomand să vizitați Dachau. E pe drumul sparanghelului, în Bavaria, scrie Emanuel – Bogdan Bobic pe https://www.cristoiublog.ro, preluat de Romanian Global News.

Vă recomand, de asemenea, să citiți cărțile domnului Ian Kershaw. Cărți dedicate studiului Germaniei interbelice, ascensiunii nazismului și a lui Hitler, analizării pe îndelete a guvernării naziste și, firesc, prăbușirii acesteia. Sunt relativ multe. Groase, cu puține poze. Cărțile.
Dar merită.
Dacă vizitați Dachau, să nu vizitați doar lagărul, primul înființat de către naziști, ci și orășelul, vechi, liniștit, pitoresc, cu străduțe fermecătoare, multe dintre ele întortocheate, medievale, frumos pietruite și având înșirate de-a lungul lor case colorate, cu acoperișuri din acelea înalte, cu bârne multe, cu mici prăvălii pline farmec la parter, aici un butic cu lichioruri, colo pălării, mai încolo un soi de aprozar grecesc de unde poți cumpăra fructe dar și niște delicioase plăcinte calde cu spanac, acolo o ceasornicărie, apoi o cofetărie cu ispitele în vitrină și tot așa.
Dar plimbați-vă prin orășel doar după ce ați vizitat lagărul. Nu am să vă descriu lagărul. Nu sunt în stare. Este prea mare grozăvia iar eu unul am ieșit strivit de acolo. Dar de văzut trebuie văzut. Nu neapărat ca să înțelegi ce a fost acolo, îi invidiez pe cei care au fost în stare să înțeleagă ceva, ci ca să știi ce a fost.
Și Dachau este printre cele mai mici. Așa sunt începuturile. V-am spus deja că a fost primul.
În timp ce savurați, la umbră, o felie mamut de prăjitură bavareză cu brânză și fructe, încercați minunățiile acelea cu cireșe, întrebați-vă cum au putut cei de aici să muncească, să se bucure, să-și ducă kinderii la școală, să serbeze ce era de serbat, să prepare Crăciunul, să iubească și să-și trăiască liniștiți viața când, la o aruncătură de băț, lagărul chiar că e aproape, erau abatorizați oameni. Germani ca și ei. Evrei. Polonezi. Ruși. Olandezi. Italieni. Greci. Ortodocși, catolici, mozaici, evanghelici. Trenuri lungi tot aduceau oameni într-un loc din care nu mai ieșea nimeni, dar loc care avea niște coșuri zdravene, mereu fumegânde.
Dacă nu găsiți singuri răspunsul, vă pot ajuta cărțile domnului Ian Kershaw. Nu numai răspunsul la întrebarea „cum poți trăi în tihnă în vecinătatea unui lagăr de concentrare?” dar și la alte întrebări. De pildă, cum poate exista și înflori antisemitismul într-o populație în care procentul evreilor este de 0.64%? (cazul Bavariei). Sau cum poate crede o populație că în timp ce armata germana câștiga războiul, guvernul german, peste capul ei, cerea un armistițiu păgubos echivalent cu înfrângerea?
Propaganda temeinică, repetitivă, mereu dezlănțuită, poate fi un răspuns. De obicei foarte foarte simplificată: „Die Rote Pest“ este inamicul. Ciuma roșie și evreii. Apoi radioul poate fi un alt răspuns. Exact în acea perioadă a avut loc explozia radioului, „dacă este la radio precis că este adevărat”. Dar să știți că mai există și un alt răspuns găsit de către istoricul britanic:
Indiferența.
Nu mă privește! Precis au făcut și evreii ceva! (asta în timp ce mergi în satul vecin să-ți faci cumpărăturile de la prăvălia comerciantului evreu de acolo, dacă ai cumpăra de la cel din satul tău, german fiind, ai fi mai întâi notat de cei din S.A. apoi persecutat, în schimb de la evreul din satul tău cumpără din același motiv cei din satul vecin, și uite cum pot avea o umbră de umor până și porcăriile!). Noi să ne vedem de viața noastră! Las’ că se descurcă ei… și tot așa.
Indiferența la actele criminale care la început sunt izolate. O sinagogă aici, un linșaj dincolo. Se mai întâmplă. Abia apoi se organizează o noapte de cristal, apoi strămutări în niște ghetouri, apoi Dachau. Sau Sachsenhausen. Sau Bergen Beslen. Sau Treblinka. Sau Auschwitz. Sau multe altele. Căci a fost zeci de mii.
Dar treptat. Pas cu pas.
Indiferența față legile strâmbe și față de violența declanșată asupra celor ce nu se conformează. Sau, mai grav, mai și pun întrebări. „Nu aveam ce face!” nu este un răspuns. Dovada? Când nazistii au început eutanasierea sistematică a persoanelor cu dizabilități, atât fizice cât și mentale, pe principiul că aceștia mănâncă mâncarea celor sănătoși, simțindu-se direct afectați, mulți germani, nu numai rudele celor uciși, au protestat. Preoții catolici au protestat.
Bestiile au dat înapoi. Dar omorâseră deja câteva sute de mii de nevinovați
Indiferența față de rugurile formate din cărțile interzise, față statuile dărâmate, față distrugerea artei „decadente”, față de împărțirea cunoașterii în știință „ariană” și știință „evreiască”, față de împărțirea omenirii în „herrenvolk” și „untermensch”. Totul științific. Totul aparent demonstrat.
Indiferența față de pervertirea învățământului, totul devenind despre datoria față de rasă, fűhrer, fatherland, sânge și Walhalla, băieții sunt soldați iar fetele mămici. Ei, vor crește ei și se vor deștepta! Al meu e cuminte, a luat și premiu!
Indiferența față de cei care participă voluntar la toate mizeriile și crimele, manifestează și se înrolează în asociațiile crimei organizate: N.S.D.A.P., S.A., S.S. etc.
De! Așa este el mai avântat. Mai voluntar! Mai impulsiv! Dornic să stârpească corupția!
Indiferența poate că nu ucide. Dar poate aduce la putere și lăsa să perpetueze acolo o bandă de haimanale violente și needucate, puse pe căpătuială, haită care, plină de rea credință și ranchiună, prin tot ceea ce hotărăște și pune la cale, provoacă un război mondial vecin cu apocalipsa, cu zeci de milioane de morți și un continent devastat, complet prăbușit.

Indiferența poate năși crima însăși.

In vremurile tulburi pe care le trăim, pe întregul glob, mulți, foarte mulți, din ce în ce mai mulți, vrăjiți de pisicuțele de pe rețelele de socializare, de zâmbetele și like-urile primite, devin indiferenți la cenzura asupra celorlalți, a celor puțini, a celor care încă pun întrebări, indiferent unde și cum s-ar petrece această cenzură, în definitiv, nu-i așa, ce contează, „dacă este pe facebook precis că este adevărat”.
Sunt indiferenți la distrugerea prăvăliilor independente, firește nu cu violența din noaptea de cristal ci folosind carantina și anestezia unor plăți compensatorii.
Sunt indiferenți la dărâmarea statuilor, la interzicerea cărților și tablourilor, nu, acum nu mai sunt „decadente”, sunt „colonialiste”, uite, chiar și muzica poate fi „colonialistă”, la cenzurarea brutală a filmelor și a operei, ajungând până la taxarea expresiilor populare, la rescrierea trecutului, la început a fost câte un paragraf ici și colo, acum este răstălmăcit fără menajamente și rușine.
Sunt indiferenți la alterarea învățământului, unde algebra a devenit rasistă, geometria este șovină dar na, Kamasutra va fi studiată încă din fragedă pruncie, istoria a devenit o litanie vinovată plină de remușcări, științele exacte au fost nu-i așa, mult supraevaluate, studiile de gen în schimb ne vor împinge spre progres, încălzirea globală, pardon, schimbările climatice sunt axiome iar ecologia a înlocuit ora de religie.
Sunt indiferenți la transformarea teoriilor mai mult sau ma puțin științifice în dogme sacrosante. Există acum o știință „bună” verde, plină de alge și regenerabile dar cu mult mult litiu, altfel ecologică de felul ei și o știință „rea”, plină de cărbune, petrol și legendarele gaze de seră.

Sunt indiferenți la antifa, la belemeu, la demonstrațiile lor violente pentru nimic, la ipocrizia membrilor acestora ridicată la rang de lege, apoi la dublul discurs și la obligativitatea îngenuncherilor ritualice, la furtul votului și batjocorirea democrației și a drepturilor și libertăților individuale sub pretextul unei carantine niciodată suficient explicată.
Sunt indiferenți la violența discursului public, la împărțirea agresivă și continuă a populației în categorii imbecile, ba după presupuse preferințe sexuale, ba după culoarea pielii, ba după vinovățiile cauzate de prezumtive fapte ale antecesorilor, unii fiind morți de multe secole, ba după vot, unii devenind brusc așa „deplorabili”, „suveraniști”,sau „cocliți”. Mai nou, o lume împărțită în vaccinați și nevaccinați.
Sunt indiferenți care nu vor să știe că poate suntem la un pas de a fi bătut primul țăruș al primului lagăr. Probabil că, în spiritul vremurilor noi, nu va mai fi numit brutal lagăr de concentrare, ci va fi ridicat la rangul de ansamblu sanitar pentru carantină.
Dacă la Dachau, pe poarta mare pe care numai se intra, este scris cu litere sudate „Arbeit macht frei”, este foarte posibil ca pe poarta viitoarelor lazarete să fie sudate „Totul pentru binele dumneavoastră!”

Mereu indiferența a însemnat și înseamnă și lipsa empatiei. Indiferența este una din cele câteva căi ce duc la Dachau.

Romanian Global News

Read Previous

Senatorul Claudiu Târziu replică la demența lui Macron: Despre ce libertate vorbiți, îndrăciților?

Read Next

Cătălin Sturza, despre problemele reale ale Republicii Moldova: Este un stat semi-eșuat