Breaking News :

Parlamentarii AUR au protestat în Parlament deoarece PSD și PNL au blocat, încâlcând Constituția, votarea moțiunii de cenzură

În timp ce trompeta Big Farma de la București Florin Câțu vrea pașapoarte și la nuntă, guvernul britanic renunță la pașaportul anti-COVID

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer. Alo! Trompetele Big Farma din România! Se aude?

Marcel Ciolacu: PSD ar putea vota o moțiune a AUR și USR pentru demiterea guvenului Câțu

În timp ce românii dorm, manifestații gigantice în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia contra vaccinării forțate și pașaportului sanitar. Strigătul comun: LIBERTATE!

Marius Oprea: De ce cred că Florin Cîţu este ”acoperit” al Serviciilor. Între altele, pentru că nu putea spăla vase pentru 250.000 de dolari, cît l-au costat studiile în SUA

Zeci de mii de manifestanți anti-vaccin și dictatura Covid în Franța, pentru a șasea săptămână consecutive

Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi

Dr. Virgiliu Gheorghe a produs un studiu asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului

Primul SONDAJ CURS după alegeri: Evoluţii spectaculoase în intenţia de vot, după doar două săptămâni

Un spion rus, fără imunitate diplomatică, a fost arestat în Roma în timp ce primea informații secrete de la un agent portughez, și el reținut. În România oare de ce nu sunt prinși spioni ruși?!

„MAREA RESETARE” a Lumii și rolul lui Donald Trump. Planurile unei „oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19

septembrie 22, 2021

Petrișor Peiu: Cât ne costă prostia și ticăloșia politicienilor care ne conduc

Cum stăteau românii liniștiți, înfundați în fotolii în fața televizoarelor, cu punga de popcorn într-o mână și cu berea rece în cealaltă, urmărind epopeica luptă între suflul-nou-cu-procurorii–la-ușă al lui Cîțu și modul-politicianist-de-a-face-politică al lui Orban, trosc, o bombă explodează în piața publică pentru a ne chinui tuturor mințile: ditamai premierul României insinuează că „avocații de la New York” îi spun ceva despre problema Roșia Montană, în sens contrar intenției Ministerului Culturii (care vrea includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO), scrie Petrișor Peiu pe https://spotmedia.ro, preluat de Romanian Global News.

Adică, traducând ce zice Cîțu, Gabriel Resources, cu care se află în dispută arbitrală statul român, ar cam avea motive să se bucure de câteva miliarde de dolari de la sărmanul stat al nostru, vremelnic aflat pe mâna tandemului Iohannis-Cîțu.
Interesant. Oare o fi normal să ne sugereze premierul ce îi spun lui avocații referitor la acest caz? O fi în avantajul părții române să afle firma Gabriel Resources cam cât de speriați sunt demnitarii noștri de părerile propriilor avocați? N-o fi oare o încercare de manipulare a opiniei publice românești: dacă renunțăm la înscierea de la UNESCO poate plătim despăgubiri mai mici decât cele solicitate sau dacă îi lăsăm pe Gabriel Resources să extragă aurul și argintul poate nu mai plătim nimic?
Care or fi avocații ăia „de la New York” care îi susură lui Cîțu în urechi? Păi sunt elevețienii de la LALIVE, Geneva plus românii neaoși de la Leaua Damcali Deaconu Păunescu din București. Iar avocații reclamanților canadieni nu sunt alții decât americanii de la White & Case, Washington D.C împreună cu românii de la Țuca Zbârcea & Asociații, o echipă sudată care a apărat România de multe ori la același tribunal…
Este momentul să spunem și care este obiectul dosarului de arbitraj nr. ARB/15/31, deschis de firma canadiană Gabriel Resources împotriva României la tribunalul arbitral al Băncii Mondiale, ICSID: firma nord-americană cere 5,7 miliarde de dolari din partea României pentru că nu a fost lăsată să exploateze aurul și argintul de la Roșia Montană. (sursa: AICI și AICI) 5,7 miliarde de dolari ar fi cam 2% din PIB-ul României!
Să ne mai uimim și de faptul că australienii aduși la Roșia Montană de Frank Timiș au devenit o firmă din Jersey, apoi o firmă canadiană, iar astăzi, arbitrajul se face cu un fond de investiții de pe Wall Street!
Dar hai să presupunem că naivul de Cîțu nu prea știe că nu trebuie să spună în gura mare ce află el de la avocați. A fost doar o mică gafă, să zicem. Dar cu ce or fi greșit românii să li se ceară atâtea miliarde de dolari, pentru ceva ce le aparține de drept?
Dacă ne-am da 100 de pași mai în spate și ne-am uita la poza mare, la perspectiva istorică a afacerii „Roșia Montană” ne-am înspăimânta: Undeva în România, în Munții Apuseni, în zona Roșia Montană, Dumnezeu ne-a lăsat 314 tone de aur și 1.500 de tone de argint, cel mai mare zăcământ auro-argintifer din Uniunea Europeană. Noi puteam să exploatăm acest zăcământ sau să îl lăsăm în continuare sub pământ. Puteam, în cel mai rău caz, să deplângem faptul că „munții noștri aur poartă/noi cerșim din poartă-n poartă”. Ei bine, acum am ajuns în situația să fim obligați să plătim câteva miliarde de dolari pentru că nu i-am lăsat pe alții să scoată la suprafață, în numele „poporului român” aurul și argintul respectiv.
În tumultul luptei dintre cei vor acolo o mină de aur și cei care se opun exploatărilor cu cianură, toată lumea a uitat esențialul: România este obligată să plătească miliarde de dolari unora care au văzut România doar în poze, pentru că nu îi lăsăm să scoată aurul și argintul din Apuseni.
Istoria cazului „Roșia Montană” este un caz școală de escrocare a unui stat bananier de către niște coloniști aroganți, cu complicitatea unor marionete locale. Interesant este că niciuna din marile organizații dedicate luptei anti-corupție nici măcar nu s-a prefăcut că s-ar lua la trântă cu corupții care au adus această năpastă pe capul statului român.
Ei bine, dragi români, voi veți fi obligați să plătiți câteva miliarde de dolari (cam 2% din PIB) pentru că niște „mari” politicieni români și-au dat mâna cu câțiva șmecherași pentru a câștiga câteva miliarde de dolari din „vorbe”.
Cazul Roșia Montană a debutat printr-o ticăloșie specifică anilor 1990: pe 4 septembrie 1995 a fost semnat un contract de cooperare între Regia Autonomă a Cuprului Deva (actuala Companie Națională a Cuprului, Aurului și Fierului „Minvest” – S.A. , Minvest in continuare) și australienii (deveniți acum canadieni) Gabriel Resources din Perth, Australia pentru explorări în iazul de decantare de lângă Gura Roșiei.
Ei bine, contractul început pe 4 septembrie 1995 este semnat în urma câștigării de către Gabriel Resources a unei licitații anunțate abia a doua zi, în ziarul „Adevărul ” din 5 septembrie 1995. Pentru cei care vor să guste „deliciile” unui contract semnat ieri ca urmare a unei licitații anunțate azi, se recomandă sursa Rise Project, care prezintă și fotocopia acelor documente: (AICI).
Este momentul să vă amintesc, dragii mei, că pe atunci țara era păstorită de către guvernul Nicolae Văcăroiu, iar ministrul industriilor era un anume Dumitru Popescu, vicepreședinte al Comitetului de Stat al Planificării (1984-1989), secretar de stat (1990-1992) și ministru (1992-1996). Să nu ne facem iluzii, zic: decizia asocierii ilegale de la Roșia Montană a fost luată de un tovarăș cu multe munci de răspundere la activ, nu de către un entuziast neștiutor al capitalismului proaspăt instalat. Eu, unul, nu am niciun dubiu că Popescu, în calitate de fost vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Planificare știa exact ce face.
Este momentul să intre în joc și aranajorul acestei asocieri dubioase, românul Frank Vasile Timiș, un emigrant român în Australia, unde devine „investitor” în domeniul minier. Unul care vorbea pe limba lui Dumitru Popescu, adică.
Firma acestuia preia partea străină din asocierea cu Regia Cuprului (rebotezată acum Minvest Deva). Frank Timiș a avut suficient noroc în viață cât să-l întâlnească pe manechinul politicii românești, Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu. Tăriceanu, un liberal trecut prin casa lui Dan Amedeo Lăzărescu ca găsca prin apă, deținea în 1997 funcția de ministru al industriilor în cabinetul prea-curatului Victor Ciorbea, protejatul absolut al și-mai-curatului Emil Constantinescu.
Anul petrecut de către Tăriceanu ca ministru al industriilor n-a trecut degeaba: pe 7 iunie 1997, Gabriel a intrat, prin subsidiara Gabriel Jersey, într-un Contract de încorporare și Articol de Asociere cu Regia Autonomă a Cuprului Deva („Regia Deva”) și trei acționari minoritari: CARTEL BAU – S.A., FORICON – S.A., COMAT TRADING – S.A., care au dus la formarea companiei mixte Euro Gold Resources S.A. („Euro Gold”) (actuala Rosia Montana Gold Corporation – RMGC); proprietățile incluse în înțelegerea „Romanian Properties” sunt Roșia Montană și Bucium. Gabriel Resources a contribuit cu 357.000 de dolari pentru capitalizarea inițială a lui Euro Gold. Capitalismul tăricenist era cât se poate de evident: firma lui Frank Timiș primea 80% din acțiunile Euro Gold, iar compania statului, Minvest, se alegea cu 19% din acțiuni. Nici măcar prin Africa nu mai este posibil ca statul care deține o resursă de asemenea importanță să capete doar 19% din compania de exploatare.
Mai trebuie precizat că acordurile dintre statul român și Gabriel Resources au fost ascunse cu grijă de ochii contribuabililor români, fiind decretate „confidențiale” în februariue 1997 de către politicienii plătiți din banii celor de care se ascundeau acordurile repective.
Dar, din corespondența dintre ministere și agenții și prin grija Rise Project (sursa: AICI) aflăm că ministerul lui Tăriceanu avea acces la „documentațiile de calcul ale rezervelor geologice” întocmite în 1984, 1992 și 1995. Adică știa cât aur și cât argint se află acolo și, în baza acestor cunoștințe, a decis să acorde 80% din compania care urma să exploateze aurul firmei lui Frank Timiș. Și acum atenție: respectiva firmă urma să facă investiții de 100 de milioane de dolari pentru exploatarea acestui zăcământ! 100 de milioane de dolari am zis, nu câteva miliarde de dolari. Iar suma plătită ca redevență atingea fabulosul nivel de 5.000 de dolari!
Apare acum în scenă (nu se putea altfel!) și Radu Berceanu, ministrul care i-a urmat lui Tăriceanu la Industrii: licența de exploatare a fost acordată de către autoritățile române în 1999 fără licitație companiei de stat Minvest, după care, în urma constituirii RMGC, licența a fost transferată acestei companii la care Minvest deținea circa 20% din acțiuni (sursa: AICI). Apoi, prin acte adiționale, perimetrul prevăzut în licența inițială se dublează. Totul, în continuare, confidențial.
Și de unde se pregătea investitorul „străin” să investească 100 de milioane de dolari, ne trezim că transferă în conturile companiei la care deținea 80% ditamai suma de 500 de milioane de dolari, între 2000 și 2010.
Între timp, firma mixtă Roșia Montană Gold Corporation (RMCG) cere avize de mediu și primește de la guvernul Ponta un proiect de lege specific, care, însă, cade la vot în parlament. Motiv pentru Gabriel Resources decide să declanșeze cazul arbitral împotriva României. Proiectul de lege trimis de Ponta în Parlament a fost un bun prilej pentru premierul de atunci de a spune că astfel el s-a spălat pe mâini și nu i se vor putea imputa despăgubirile de „miliarde de dolari” care vor fi obținute de către Gabriel Resources. Și dacă Ponta este citat de avocații „canadienilor” cu aceste declarații, de ce n-ar fi și Cîțu cu ale lui insinuări adus ca argumentație la procesul arbitral?
Hai să ne mai uităm o dată la asta: statul român, sub comanda succesivă a lui Tăriceanu și a lui Berceanu, constituie o societate mixtă cu o firmă off-shore (cu sediul în Oak Walk, St. Peter, Jersey, Channel Island), îi dă acesteia 80% din acțiuni și acceptă faptul că această firmă off-shore a împrumutat societatea mixtă cu diferite sume, în total de 500 de milioane de dolari.
Mai mult aici:
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/cat-ne-costa-prostia-si-ticalosia-politicienilor-care-ne-conduc

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agentiei pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Romanian Global News

Read Previous

Transnistria, calul troian al Rusiei pentru R. Moldova și Ucraina. Angela Grămadă: Trupele ruse s-au pregătit inclusiv pentru dezghețarea conflictului

Read Next

PNL (Arafat și Mihăilă) și PSD (Străinu Cercel și Rafila) aceeași mizerie! Si unii și alții servesc Big Farma! Cine îi apără pe acești indivizi de DNA?