Biblioteca Regională „Mihailo Ivasiuk” din Cernăuți a organizat la 21 iulie a.c. un salon de literatură română, consacrată împlinirii a 200 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Alecsandri, notează Agenția BucPress din Cernăuți, preluat de Romanian Global News.
Ședința salonului de literatură s-a desfășurat la Cernăuți, având loc o discuție în regim online cu reprezentanții Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, cu scriitori, jurnaliști și bibliotecari prin intermediul bibliotecilor din Herța, Storojineț, Horbova, Godinești, Hliboca.
Ședința salonului de literatură română a fost moderată de dr. Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress – asociația jurnaliștilor români din Ucraina.
Natalia Fileac, directorul Bibliotecii Regională „Mihailo Ivasiuk” din Cernăuți, a menționat că bibliotecile din regiunea Cernăuți desfășoară o serie de proiecte literare consacrate scriitorilor români și ucraineni, având legături strânse cu partenerii din județul Suceava.
Gabriel Carabuș, directorul Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava a adus mulțumiri organizatorilor pentru această frumoasă inițiativă de a-l omagia pe Vasile Alecsandri.
Au luat cuvântul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, prezent în sala bibliotecii din Herța, Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului „Monitorul bucovinean”, Vitalie Zâgrea, președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți, Elena Jechil, directoarea bibliotecii din Horbova, Ivana Lughina, directoarea bibliotecii din Storojineț. La salon au participat, de asemenea, drd. Vladimir Acatrini, președintele Societății Bibliotecarilor Bucovinei, bibliotecari, cititori, jurnaliști.
La 21 iulie 2021 se împlinesc 200 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Alecsandri, poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă de-a lungul întregului secol al XIX-lea.
Cernăuți-Suceava: Salon de literatură română, consacrat împlinirii a 200 de ani de la nașterea scriitorului Vasile Alecsandri
