România este gata să asigure Republica Moldova cu păcură pentru a o ajuta să depășească mai ușor criza energetică. Ministrul interimar al Energiei de la București, Virgil Popescu a dat asigurări în acest sens în cadrul unui interviu la Digi24, scrie tvrmoldova.md, transmite Romanian Global News.
El a subliniat că România are suficiente resurse pentru a-și permite să acorde acest ajutor.
VIRGIL POPESCU, ministrul interimar al Energiei din România: „Încercăm să venim în întâmpinarea solicitării asigurării cu păcură a Republicii Moldova și probabil acest lucru se poate rezolva destul de repede. România va putea trimite păcură cât e nevoie, nu e o problemă. Rafinăriile din România pot produce suficient de multă păcură atât pentru consum intern cât și pentru a ajuta Republica Moldova și studiem împreună cu colegii din Republica Moldova pentru a-i ajuta. Avem contact permanent la nivelul ministerului de Externe, la nivelul ministerului Energiei, „Transgaz” direct cu operatorul de transport din Republica Moldova și sunt convins că Republiica Moldova nu va rămâne fără gaz.”
Țara mamă sare în ajutorul românilor de peste Prut. Va asigura păcura necesară pentru a se depăși mai ușor criza energetică
