Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Mii de credincioşii au participat sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim, la Procesiunea de Florii din București, scrie Basilica.ro, preluat de Romanian Global News.
„Iată că după doi ani de pandemie, când am trăit în izolare și am arătat iubire față de semeni ținându-i la distanță, Dumnezeu ne-a învrednicit să reluăm tradiția Pelerinajului în ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim”, a spus Patriarhul Daniel sâmbătă seara la Pelerinajul de Florii din Capitală.
Procesiunea cu icoana Intrării Domnului în Ierusalim s-a desfășurat de la ora 16:15 pe traseul Mănăstirea Radu-Vodă – Catedrala Sfântul Spiridon-Nou – Biserica Sfânta Ecaterina – Catedrala Patriarhală. Pe Dealul Patriarhiei, pelerinii conduși de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Patriarhul a subliniat că această tradiție a fost sistată acum de pandemie, dar în trecut, timp de peste 45 de ani, a fost întreruptă de regimul comunist ateu, notează sursa citată.
Acest pelerinaj de Florii este icoană înainte-vestitoare a bucuriei Sfintelor Paști, a subliniat Patriarhul Daniel.
„Această intrare în Săptămâna Sfintelor Pătimiri, care trece prin Sâmbăta lui Lazăr și prin Duminica Floriilor, este o lucrare mântuitoare. Ea nu mai are un sens pedagogic precum cele patruzeci de zile de post, ci are caracter mistic, de împreună-pătimire cu Hristos.
Prin această lucrare mărturisitoare a pelerinajului am concentrat în gesturi, cuvinte și cântări esențialul credinței noastre, și anume legătura între Cruce și Înviere, între suferință și biruință, între întristare și bucurie.
Felicităm pe toți cei care au contribuit la buna organizare a acestui pelerinaj și constatăm că numărul pelerinilor astăzi este mai mare decât cel din 2019”, a spus la final Patriarhul României.