Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Deputatul PNL Pavel Popescu îi cere ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, printr-o interpelare parlamentară, alocarea de urgență a unui buget suplimentar ambasadei României la Washington, pentru ca Andrei Muraru & comp să sărbătorească în stil cît mai grandissim a 25-a aniversare a Parteneriatului Strategic cu SUA. Banii ar trebui alocați la rectificarea bugetară din această vară, și ar urma să fie folosiți și pentru suplimentarea personalului ambasadei, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe https://inpolitics.ro, preluat de Romanian Global News.
”Consider că este important, astăzi mai mult decît oricînd, să ne conjugăm eforturile pentru a intări parteneriatul strategic, astfel încât, în contextul celei mai grave crize de securitate prezente pe continentul european de la finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial încoace, România să se distingă drept un aliat de încredere în relațiile euro-atlantice. Îmi exprim preocuparea pentru a crea premisele unei activități mult mai dinamice a României în interiorul acestui parteneriat strategic, iar în acest sens, apreciez că este nevoie să acordăm de urgență o atenție suplimentarii activității Ambasadei României la Washington, inclusiv printr-o suplimentare a resurselor financiare” arată deputatul în interpelare.
”Împlinirea a 25 de ani de la stabilirea parteneriatului strategic dintre România și SUA trebuie resimțită și onorată în cât mai multe comunități, pe cât mai multe canale și în cât mai multe contexte, astfel încât să asigurăm permanența acestei bune imagini de care țara noastră se bucură peste hotare. Fondurile pe care alegem să le investim pentru o mai bună articulare a mijloacelor diplomatice reprezintă, în acest sens, o investiție pentru România, demonstrând, în același timp, preocupare susținută pentru a avansa în cât mai multe dintre demersurile pe care ni le propunem privind viitorul acestui parteneriat strategic” mai spune Popescu, întors recent dintr-o vizită la Washington. Unde a sărbătorit frumos, deja, după cum se vede în imagine.
În concluzie, deputatul PNL cere ministrului de Externe să comunice care e bugetul alocat ambasadei pentru sărbătorile Parteneriatului și care sunt măsurile pe care le preconizează pentru a se asigura că ambasada primește fonduri suplimentare.