Statul român va recăpăta clădirea “Luceafărul” din Serbia, clădire ce reprezintă un simbol cultural pentru românii din Voievodina. Un acord pe acest subiect, între România și Serbia, s-a aflat pe ordinea de zi a ședinței Guvernului României. Ședința a avut loc joi, 23 iunie 2022, anunță România Liberă, preluat de Romanian Global News.
„Complexul Luceafărul din Vârșeț, Provincia Autonomă Voivodina, Republica Serbia, constituie o componentă de o importanță deosebită a patrimoniului cultural al membrilor minorității române din Serbia”, menționează documentul aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.
Complexul este una din cele mai impozante clădiri din orașul Vârșeț. Complexul se află în centrul orașului, pe un teren de circa 2460 de metri pătrați.
Imobilul a fost destinat inițial să fie sediu pentru Banca „Luceafărul”, care a finanțat activitatea agricolă a românilor din zonă. Banca a fost înființată în anul 1894 de românii înstăriți din Banat, care atunci făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. Clădirea a fost construită în anul 1904 și a fost utilizată pentru multiple acțiuni de promovare a identității culturale și spirituale românești.
După al doilea Război Mondial, banca Luceafărul a fost închisă. Clădirea a rămas în proprietatea comunităţii româneşti până în anul 1946. La acel moment, clădirea din Vârșeț a fost naționalizată de autoritățile Iugoslaviei.
După înlăturarea regimului comunist, asociații ale membrilor minorității române au inițiat demersuri pentru retrocedarea clădirii. Aceste demersuri „nu au fost însă soluționate favorabil de autoritățile sârbe, în special din cauza lipsei documentelor doveditoare ale dreptului de proprietate”, explică Guvernul României.
În ultimii ani, clădirea era pe punctul să fie vândută la licitație. În paralel, În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Externe al României a intervenit pe lângă autoritățile din Serbia, „exprimând interesul ca statul român să dobândească proprietatea asupra clădirii”.
În urma unor demersuri repetate ale Ministerului român al Afacerilor Externe, partea sârbă a convenit să transfere părţii române dreptul de proprietate asupra complexului Luceafărul, „cu titlu gratuit și fără condiționalități, în baza unui acord bilateral”.
Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE) consideră că vizita la București a ministrului Afacerilor Externe al Serbiei „oferă un bun prilej pentru semnarea tratatului”. Vizita este programată la data de 27 iunie 2022.
Trebuie reamintit că România a retrocedat minorității sârbe din România întreg patrimoniul imobiliar revendicat de aceasta, în timp ce statul sârb nu a retrocedat nimic minorității românești din Serbia.
Ba dimpotrivă românii din Voievodina și românii/vlahi din Timoc, cu toții depășind cifra de 330.000 de mii, sunt supuși unei puternice presiuni asimilaționiste din partea autorităților sârbe, iar una din întrebările care trebuiesc puse ministrului de externe sârb pe 27 iunie este de ce Serbia nu respectă Protocolul semnat în 2012, legat de drepturile românilor de pe întreg teritoriul Serbiei.
Vom auzi iar de la MAE discursuri imbecile legate de “sprijinul necondiționat” pe care România îl acordă integrării europene a Serbiei sau vom auzi un punct de vedere ferm de condiționarea a integrării Serbiei în UE, de recunoașterea de către Serbia a celor peste 300.000 de români/vlahi din Timoc ca minoritate românească, de recunoașterea sinonimiei român/vlah, de introducerea în mod real a limbii române în școlile din Timoc, de acces la mjloacele media în limba română, de recunoașterea Bisericii Ortodoxe Române de la Sud de Dunăre și de încetarea hărțuirii liderilor români de către securitatea sârbă.
Vom vedea un Minister de Externe al României demn, care va ține seamă de interesele superioare românești, ale românilor din Serbia și ale statului român sau de interesele subterane ale complicităților mizerabile stabilite între securiștii din cele două state? Vom vedea!