Breaking News :

Rușine! În timp ce jumătate de milion de români din Ucraina sunt călcați în picioare de autoritățile de la Kiev, coaliția PSD-PNL-UDMR pune steagul Ucrainei pe clădirea Guvernului Românei

Avocatul Gheorghe Piperea: Actul normativ care reglementează recensământul poate fi declarat în totalitate neconstituțional. Cum se ajunge la asta?

Summit-ul Mondial Covid: 17.000 de medici au denunțat politica sanitară. Dezvăluiri despre cea mai mare farsa sanitara!

George Simion (AUR), pe B1 TV: Ungaria încearcă să profite de războiul Rusiei împotriva Ucrainei pentru a crea o zonă de destabilizare în Ardeal

Adrian Pătrușcă: Monseniorul Viganò: Dictatura Sanitară a OMS face parte din „lovitura de stat globală” a Marii Resetări

Liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, în Senatul României: LEGEA OFFSHORE este o victorie a asasinilor economici și o înaltă trădare a statului român

CNADZORUL, Ministerul Adevărului lui Arafat, e conceput după modelul lui Putin. CNA copiază sub acoperire Roskomnadzorul rusesc

IPOTEZA EXPLOZIVA IN SCANDALURILE ”DICTATURA MILITARA” SI ”CENZURA”: ”PROPUNERILE GUVERNULUI SUNT LUCRATURA RUSEASCA”

Camioanele au invadat Capitala Wellington și au blocat Parlamentul neo-zeelandez. Convoiul pentru Libertate proliferează din Canada și în Alaska, Europa și Noua Zeelandă. Cum va fi în București pe 27 februarie?

George Simion anunță un protest de amploare pe 27 februarie: “Hoții vor să dea un OUG noaptea”. Claudiu Târziu: “Atacurile cresc direct proporțional cu cât AUR ia elan pe scena politică”

Dictatura Covid lovită unde doare! AUR va anula toate amenzile date în perioada pandemiei, imediat după ce va ajunge la guvernare

OPRIȚI URGENT VACCINAREA COPIILOR! Citiți și DAȚI MAI DEPARTE! Apel al Federației Organizațiilor Ortodoxe PRO VITA din ROMÂNIA către Ministerul Sănătății, cadrele medicale, părinți, educatori și întreaga societate civilă

La mulți ani românilor cu ocazia Zilei Unirii Principatelor! Să dăinuie Neamul românesc de pretutindeni!

Această perioadă pe care o trăim o putem eticheta fără să greșim drept dictatură medico-economică impusă de Big Pharma

TEORIA CONSPIRAȚIEI este REALITATE: Virusul SARS-COV-2 a fost conceput în laboratoarele Wuhan cu finanțare din SUA asigurată prin dr. Fauci. DOCUMENTE MILITARE secrete ale Agenției speciale DARPA a SUA publicate de Project Veritas

NAZISMUL VACCINIST ÎN ACȚIUNE: Câini-lupi asmuțiți pe demonstranții anti-vaccin din Olanda se înfig năpraznic într-un manifestant. Visează Ciucă, Rafila și Arafat la așa ceva la București?

Romanian Global News urează românilor de pretutindeni “La mulți ani cu sănătate și bucurii!”

Camera Deputaţilor a votat inițiativa AUR de înfiinţare a unei comisii care să ancheteze achiziţiile publice făcute în pandemie de Ministerul Sănătăţii. PNL-Câțu și UDMR au votat împotrivă! Prietenii știu de ce!!!

Ticăloșia conducerii Comisiei Europene față de contribuabilii europeni, adică față de noi! Europarlamentarul Chris Terheș expune contractele dintre producătorii de vaccinuri și Comisia Europeană: Pagini NEGRE, pentru a nu se vedea clauzele

Senatorul Claudiu Târziu: Cine e vinovat pentru morții din spitale? De ce antiviralul oferit de George Becali, care salva vieți, a fost refuzat?

Cum a pus Big Farma mâna pe PSD! Cel mai mare partid din România nu mai este al românilor! Lista doctorilor sponsorizați de Pfizer: Rafila și Cercel abonați la banii Big Pharma

Incredibil! Lucian Bode a adus numai la acest sfârșit de săptămână pe puțin 20.000 de votanți pentru AUR!

Trompetele propagandei dictaturii Covid mituite de Iohannis, Orban și Câțu! Cine și cât a luat pentru manipularea populației!

Senatul francez a RESPINS proiectul legislativ antinațional al marxiștilor privind vaccinarea Covid obligatorie. Va avea Big Farma majoritate în Parlamentul României?

Manifestul contra vaccinării obligatorii a plecat spre toți parlamentarii din România. Continuăm strângerea de semnături! Comentarii ale românilor: „Vaccinarea este facultativă, libertatea este obligatorie!”

Avertisment: Nu participați la o lovitură de stat parlamentară, respingeți certificatul verde. În caz contrar, contrareacția majorității va fi imprevizibilă

România: Guvernul Cîțu a fost demis. 281 de parlamentari de la PSD, AUR și USR au votat moțiunea de cenzură inițiată de PSD

MANIFESTUL INTELECTUALILOR din România împotriva vaccinării obligatorii: Virgiliu Gheorghe, dr. Anca Nițulescu, dr. Mihaela Secară, dr. Geanina Hagima, dr. Mihai Tîrnoveanu, dr. Adrian Cacovean, Iulian Capsali și sute de alți semnatari. SEMNAȚI AICI

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia recunoaște că vaccinul anti-Covid este ineficient: Persoanele vaccinate au murit din cauza variantei Delta la o rată mult mai mare decât persoanele nevaccinate

Peste 5.000 de medici din întreaga lume au semnat o declarație prin care acuză guvernele, corporațiile și asociațiile medicale de CRIME ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII: Mii de oameni puteau fi salvați în timpul pandemiei dacă primeau tratamentul corect

Pe 2 octombrie ieșiți în stradă dacă vreți să mai fiți liberi! Dictatura medicală instaurată prin ticăloșia și complicitatea unora ca Iohannis, Câțu, Arafat, Rafila sau Cercel trebuie combătută ! Și dictatura lui Ceaușescu a căzut tot ieșind în stradă!

Parlamentarii AUR au protestat în Parlament deoarece PSD și PNL au blocat, încâlcând Constituția, votarea moțiunii de cenzură

În timp ce trompeta Big Farma de la București Florin Câțu vrea pașapoarte și la nuntă, guvernul britanic renunță la pașaportul anti-COVID

Studiu israelian: Imunitatea naturală este de 13 ori mai puternică decât cea conferită de vaccinul anti-COVID de la Pfizer. Alo! Trompetele Big Farma din România! Se aude?

Marcel Ciolacu: PSD ar putea vota o moțiune a AUR și USR pentru demiterea guvenului Câțu

În timp ce românii dorm, manifestații gigantice în Franța, Marea Britanie, Germania și Italia contra vaccinării forțate și pașaportului sanitar. Strigătul comun: LIBERTATE!

Marius Oprea: De ce cred că Florin Cîţu este ”acoperit” al Serviciilor. Între altele, pentru că nu putea spăla vase pentru 250.000 de dolari, cît l-au costat studiile în SUA

Zeci de mii de manifestanți anti-vaccin și dictatura Covid în Franța, pentru a șasea săptămână consecutive

Peste 8.000.000 de copii au fost uciși prin avort în România de către părinții lor și medicii care au operat avorturile, începând din 1990 și până azi

Dr. Virgiliu Gheorghe a produs un studiu asupra Covid-19. „Trecem printr-un război, iar acesta trebuie dus după legile războiului

Primul SONDAJ CURS după alegeri: Evoluţii spectaculoase în intenţia de vot, după doar două săptămâni

Un spion rus, fără imunitate diplomatică, a fost arestat în Roma în timp ce primea informații secrete de la un agent portughez, și el reținut. În România oare de ce nu sunt prinși spioni ruși?!

„MAREA RESETARE” a Lumii și rolul lui Donald Trump. Planurile unei „oculte mondiale” care vrea să instituie o dictatură medicală și un Guvern Mondial sub pretextul luptei contra Covid 19

septembrie 29, 2022

Rezoluția Universității de la Izvoru Mureș: instituţiile statului român abilitate să realizeze politica externă şi relaţia cu românii de pretutindeni au ignorat cu desăvârşire Declaraţia Parlamentului României din 27 martie 2018

În Rezoluția adoptată de participanții la Universitatea de la Izvorul Mureșului se constată regresul evident al politicilor şi acţiunilor autorităţilor statului român în relaţia cu românii din afara graniţelor ţării, transmite Romanian Global News.
Faptul că instituţiile statului român abilitate să realizeze politica externă şi relaţia cu românii de pretutindeni au ignorat cu desăvârşire Declaraţia Parlamentului României din 27 martie 2018 prin care s-a considerat ca fiind pe deplin legitimă dorința cetățenilor Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state și a declarat că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, definind astfel politica statului român și a instituțiilor sale;
Eşecul major al politicii externe a autorităţilor române în relaţia cu Republica Moldova, pentru protejarea intereselor populaţiei româneşti majoritare (peste 80%) din acest stat;
Continuarea procesului agresiv și sistematic de asimilare forțată a românilor din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani, aceștia fiind într-un stadiu avansat de pierdere a identității etno-lingvistice, şi atitudinea de indiferenţă şi ignorare a acestor procese din partea autorităţilor române;
Fenomenul emigrării masive a populației României care s-a cronicizat, producând la scară largă procese și efecte complexe cu care statul român nu s-a mai confruntat până în prezent și care implică inclusiv pierderea treptată a identității naționale;
Romanian Global News publică textul integral al Rezoluției, adevărat program strategic pentru cei care guvernează sau vor guverna România:

REZOLUȚIA
Universității de vară Izvorul Mureșului

”Pentru o Românie a secolului XXI unită sub semnul tricolorului și al idealului național”
ediția a XIX-a, 14-18 septembrie 2022

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, ediţia a XIX-a, cu genericul Pentru o Românie a secolului XXI, unită sub semnul tricolorului și al idealului național, desfăşurată în perioada 14-18 septembrie 2022, au formulat următoarea rezoluţie adresată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului și Guvernului României:
Având în vedere
Regresul evident al politicilor şi acţiunilor autorităţilor statului român în relaţia cu românii din afara graniţelor ţării;
Faptul că instituţiile statului român abilitate să realizeze politica externă şi relaţia cu românii de pretutindeni au ignorat cu desăvârşire Declaraţia Parlamentului României din 27 martie 2018 prin care s-a considerat ca fiind pe deplin legitimă dorința cetățenilor Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state și a declarat că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, definind astfel politica statului român și a instituțiilor sale;
Eşecul major al politicii externe a autorităţilor române în relaţia cu Republica Moldova, pentru protejarea intereselor populaţiei româneşti majoritare (peste 80%) din acest stat;
Continuarea procesului agresiv și sistematic de asimilare forțată a românilor din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani, aceștia fiind într-un stadiu avansat de pierdere a identității etno-lingvistice, şi atitudinea de indiferenţă şi ignorare a acestor procese din partea autorităţilor române;
Fenomenul emigrării masive a populației României care s-a cronicizat, producând la scară largă procese și efecte complexe cu care statul român nu s-a mai confruntat până în prezent și care implică inclusiv pierderea treptată a identității naționale;
Faptul că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni are, în continuare, o capacitate administrativă şi competenţă specifică extrem de reduse, iar bugetul pentru susţinerea identităţii celor aproximativ 12 milioane de români de pretutindeni este derizoriu;
Situaţia dramatică a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş care sunt expuşi în continuare unui proces de deznaționalizare metodică și sistematică, precum și de segregare etnică din cauza politicii autorităţilor locale şi a unor oranizaţii maghiare, dar şi ca urmare a dezinteresului autorităţilor statului român;
Românii de confesiune romano-catolică din județele Bacău, Iaşi şi Neamţ sunt supuşi unui proces de maghiarizare forțată, prin abuzul unor politicieni care au impus autorităţilor locale deschiderea de clase cu predare în limba maghiară, cu toate că 98% dintre romano-catolicii din aceste judeţe se declară români;
Perpetuarea fenomenului de neînvăţare a limbii române în cadrul sistemului naţional de educaţie, de către elevii maghiari, ceea ce favorizează segregarea pe criterii etnice şi acumularea unor tensiuni nefireşti în relaţiile interetnice;
Existenţa pe teritoriul statului român a unor procese continue de maghiarizare, uneori forțată, la care sunt supuşi etnici români în unele zone ale ţării, acceptate tacit de autorităţile statului român;

Înaintează următoarele solicitări:

Referitor la Românii de pretutindeni
• regândirea structurală a instituțiilor abilitate să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni şi promovarea persoanelor competente şi dedicate în mod real acestui domeniu, în aşa fel încât să se depăşească rapid actuala stare de pasivitate şi indiferenţă, pentru ca aceste instituţii să poată răspunde rapid și eficient nevoilor majore de natură identitară, educațională, administrativă și spirituală ale comunităților de români din afara frontierelor;
• iniţierea unui audit prin care să se verifice modul în care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român şi-au îndeplinit misiunea de apărare şi promovare a identităţii româneşti în comunitățile istorice şi diaspora;
• discutarea în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi în comisiile parlamentare de specialitate –în şedinţă publică, a felului în care Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Externe au înţeles să servească interesele româneşti în spaţiul basarabean şi în celelalte comunităţi istorice;
• identificarea unor soluţii pe termen scurt, mediu şi lung pentru atragerea şi formarea în instituţiile statului cu atribuţii specifice, a unor specialişti de înaltă clasă, pentru problematicile complexe din sudul şi estul Europei, precum şi din bazinul Mării Negre, capabili să gestioneze şi să reprezinte într-un mod adecvat interesele naţionale româneşti;
• iniţierea unor activităţi extinse de cercetare şi cartografiere, realizate cu girul Academiei Române, a comunităţilor istorice româneşti şi a diaporei, care să genereze soluţii eficiente şi adecvate la nevoile identificate ale acestora;
• alocarea unui număr de cel puțin 100 de posturi Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), profesionalizarea personalului din DRP, simplificarea legislației și a procedurilor privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și alocarea către DRP a unui buget de 50 de milioane de euro;
• completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, astfel încât aceasta să prevadă posibilitatea dobândirii, în procedură simplificată, a cetățeniei române, de către românii de pretutindeni, demers iniţiat şi din interiorul actualei conduceri a statului, pe care îl susţinem;
• promovarea identităţii şi demnităţii naţionale în toate mediile culturale, cu precădere în cinematografie şi televiziune;
Referitor la Republica Moldova
• definirea și aplicarea unor politici concrete care să susțină procesul de reunificare a celor două state românești, în principal prin susținerea consistentă a mass-media de expresie românească în spaţiul basarabean, conectarea reală şi consistentă a televiziunii şi radioului public la realităţile din Republica Moldova, precum şi a agenţiei naţionale de presă AGERPRES, facilitarea accesului investitorilor din România în Republica Moldova, accelerarea interconectării energetice a celor două maluri ale Prutului etc.;
• deblocarea urgentă a procesului de redobândire a cetățeniei române, prin întărirea capacităţii administrative a Autorității Naționale pentru Cetățenie, în special prin dublarea personalului acestei instituţii;
• constituirea unei circumscripții electorale separate pentru Republica Moldova, demers iniţiat şi din interiorul actualei conduceri a statului, pe care îl susţinem;
• crearea Ministerului Reunificării pe modelul german;
• sprijinul financiar către Republica Moldova să fie acordat direct către comunitățile locale, nu prin intermediul guvernului de la Chișinău;
• condiționarea ajutorului financiar acordat de către România guvernului Republicii Moldova de retrocedarea proprietăților Mitropoliei Basarabiei, parte inseparabilă a Bisericii Ortodoxe Române;
• menținerea aceluiași cuantum pentru bursele etnicilor români din Republica Moldova;
• înființarea unui post de televiziune comun România-Republica Moldova;
• înființarea batalionului comun de menținere a păcii al României și Republicii Moldova, cu sediul la Iași;
• crearea a 8 posturi vamale comune pe Prut, în locul celor 16 posturi corespondente actuale;
• înființarea la Chișinău a unei filiale a Academiei Române;
• inițierea demersurilor pentru crearea unei uniuni monetare a Republicii Moldova cu România și introducerea Leului comun;
• refacerea celor 14 poduri peste Prut, distruse de sovietici;
Referitor la Comunităţile istorice
• elaborarea și aplicarea, în regim de urgenţă, a Strategiei Naționale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2022-2026, prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani trebuie să le fie asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale;
• adoptarea şi utilizarea cu înalt profesionalism a tuturor instrumentelor europene de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale, în beneficiul românilor care trăiesc în state în care sunt minoritari;
• acordarea de burse și indemnizații de sprijin identitar elevilor și profesorilor din școlile și clasele cu predare în limba română, din statele în care există comunități românești autohtone;
• sprijinirea înființării de școli publice sau private cu predare în limba română, în statele în care există comunități românești autohtone;
• modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor din sistemul naţional de educaţie;
• ridicarea Vicariatului Ortodox Român al Daciei Ripensis la rang de episcopie pentru toţi credincioşii ortodocşi români din Timoc, inclusiv pentru cei care se află pe teritoriul Bulgariei;
• acordarea, în regim de urgenţă, a liberului acces pe piaţa muncii din România, pentru toți etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia de Nord şi Albania;
• condiţionarea neechivocă a sprijinului acordat Serbiei în procesul de integrare în Uniunea Europeană, de respectarea efectivă a drepturilor populaţiei autohtone româneşti;
• monitorizarea respectării și implementării Recomandării APCE nr. 1845 (2008) privind situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia;
• înfiinţarea, în regim de urgenţă, a două centre culturale româneşti în Timoc, Serbia, la Bor şi Negotin;
• elaborarea de către Academia Română a unei sinteze privind originile şi evoluţia comunităţilor istorice româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, redactată în cele 4 dialecte ale limbii române şi diseminată în cadrul acestor comunităţi;
• introducerea în manualele de istorie a unui capitol privind comunităţile istorice româneşti;
• înființarea ICR Kiev, cu filială la Cernăuți, ICR Moscova, ICR Belgrad, ICR Atena, ICR Sofia și ICR Tirana, cu filială la Saranda, și înființarea unor filiale ICR la Bălți și Cahul;
Referitor la Românii din Ucraina
• inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului bilateral din 1997, în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români şi analizarea posibilităţii iniţierii procedurii de revizuire a acestuia;
• regândirea, în regim de maximă urgență, a procedurii de acordare a burselor de sprijin identitar pentru elevii etnici români din Ucraina, în sensul simplificării semnificative a acesteia şi acordarea de burse tuturor elevilor din Ucraina care studiază în școli sau clase cu predare în limba română;
• acordarea unor indemnizații de sprijin pentru toți profesorii din școlile și clasele cu predare în limba română;
• implicarea nemijlocită a comunităţilor româneşti din Ucraina în toate discuţiile, tratativele şi negocierile dintre statul român şi cel ucrainean, care se referă la situaţia acestora, inclusiv şi mai ales în cele care se derulează prin intermediul comisiei mixte româno – ucrainiene;
• acordare de sprijin comunității românilor din Ucraina în vederea înființării de instituții private de învățământ preșcolar, primar, gimnaziual, liceal, professional, universitar și postuniversitar, în conformitate cu legislația în vigoare și cadrul european în domeniu;
• sprijinul efectiv al statului român în faţa autorităţilor statului ucrainean pentru:
• recunoaşterea românilor din Ucraina ca popor autohton;
• revenirea la numărul de şcoli cu predare în limba română existente până în anul 1991 şi menţinerea acestora;
• procesul educaţional destinat românilor din Ucraina să se desfăşoare integral în limba română, prin modificarea tuturor actelor normative care au dus la anularea acestor drepturi;
• recunoaşterea urgentă de către statul ucrainean a identităţii etnice dintre români şi aşa-numiţii „moldoveni” de pe teritoriul Ucrainei, care vorbesc o singură limbă, respectiv limba română, cu consecinţa, între altele, a unificării programelor şcolare de limbă română cu cele de „limbă moldovenească”;
• să fie garantată prezenţa în Rada Supremă a Ucrainei a unui reprezentant al comunităţii romăneşti din Ucraina, după modelul din România;
• să se garanteze liberul acces al cărţilor şi altor materiale culturale necesare susţinerii identităţii naţionale, dinspre România spre Ucraina;
• deschiderea la Cernăuţi a unor grădiniţe cu predare integrală în limba română;
• recunoaşterea în Ucraina a diplomelor celor care studiază în România;
• punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca sediu al Muzeului „Mihai Eminescu”;
Referitor la Diaspora
• sprijinirea înființării, în comunitățile mari din emigrație, a unor clase sau școli bilingve;
• asigurarea, în toate comunităţile româneşti din diaspora, a unui ciclu integrat de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească;
• facilitarea procesului de reintegrare în sistemul educaţional românesc a copiilor emigranţilor români care ar opta pentru întoarcerea în ţară;
• înfiinţarea centrelor comunitare în zonele în care există o mare concentrare de populaţie românească, ca centre suport pentru aceste comunităţi;
• aplicarea corectă a normei legale de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării, raportat la numărul real al acestora;
• asigurarea unui număr suficient de secții de votare peste hotare, ținând cont de numărul real al cetățenilor români cu drept de vot, precum și de numărul de secții de votare organizate în scrutinele anterioare;
Referitor la Românii din județele Covasna, Harghita și Mureș

• Aplicarea practică a prevederilor Recomandării 1201 (1993) a APCE privind egalitatea de tratament în cazul etnicilor români numeric inferiori din județele Covasna și Harghita și al organizațiilor reprezentative ale acestora (Art. 13: ”Exercițiul drepturilor și libertăților enunțate în acest Protocol li se aplică integral persoanelor aparținând unui grup majoritar în ansamblul statului, dar minoritar în una sau mai multe regiuni”);
• finanţarea unor măsuri pentru consolidarea suveranităţii statului român pe întreg teritoriul naţional, pentru înlăturarea pericolului instaurării cosuveranităţii altui stat în diverse regiuni ale României, măsuri precum infrastructura transcarpatică – căi ferate şi autostrăzi, consolidarea elitelor profesionale de limbă română şi dezvoltarea economică a zonelor în care există acest risc;
• exprimarea de către Guvern, Parlament şi Preşedinţia României, a unor reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerințelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României și solicitarea respectării de către Ungaria a prevederilor Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria;
• elaborarea, sub egida Academiei Române, a unei Strategii guvernamentale coerente de dezvoltare economico-socială şi culturală a județelor Covasna , Harghita și Mureș, care să asigure efectiv respectarea drepturilor comunității românești numeric minoritare în zonă;
• reorganizarea Serviciului Dezvoltare Comunitară din cadrul Secretariatului General al Guvernului. În sensul sporirii competențelor de sprijinire a comunităţilor româneşti numeric minoritare din țară și de asigurare a coerenţei şi continuității preocupărilor autorităţilor centrale faţă de problematica acestor comunități;
• cofinanțarea de către SGG a peoiectelor asociațiilor culturale din cele trei județe, inclusiv a proiecte de larg interes cetățenesc, cu implicații concrete asupra bunei conviețuiri interetnice
• asigurarea respectării statutului, rolului și funcțiilor limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale din județele Covasna, Harghita și Mureș , inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;
•stabilirea prin lege a unor garanţii privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale;
•implicarea europarlamentarilor români, precum și a membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Congresului Puterilor Locale și Regionale, în prezentarea corectă a situației reale referitoare la respectarea de către România a prevederilor instrumentelor juridice europene și internaționale în domeniul autonomiei locale și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale;
• anularea restituirilor ilegale de proprietăți imobiliare care au aparținut statului român, precum și adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din România. În acest sens, susținem propunerile formulate, de-a lungul ultimilor ani, de către prof. univ. dr. Ioan Sabău Pop
• încetarea finanţării din bani publici sau a oricărei alte forme de sprijin a manifestărilor, programelor, proiectelor sau acţiunilor de orice natură care contravin intereselor naţionale ale poporului român, Constituţiei şi legilor ţării, culturii şi tradiţiilor istorice, precum şi bunei convieţuiri interetnice;
• adoptarea unor reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a imixtiunilor inacceptabile ale reprezentanților Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României și asigurarea respectării prevederilor Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria;
• denunțarea și contracararea încercărilor de denaturare a identității românilor romano-catolici din Moldova, care urmăresc manipularea unei comunități religioase în scopuri geopolitice și transformarea ei artificială într-o așa-zisă „minoritate națională”;
• finanţarea lucrărilor de reabilitare a cimitirelor şi monumentelor eroilor români din localităţile judeţelor Covasna, Harghita și Mureș, cu prioritate a Cimitirului Internațional al Eroilor din Sfântu GHeorghe
• alocarea fondurilor necesare pentru începerea lucrărilor de amenajare a Muzeului în aer liber din Voineşti-Covasna, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;
• stoparea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora.
• finanțarea de la bugetul central, prin Secretariatul General al Guvernului României, a proiectelor culturale multianuale ale instituțiilor, publicațiilor și asociațiilor culturale, religioase și civice româneşti din județele Covasna și Harghita;
• adoptarea unor măsuri urgente de monitorizare a modului în care se realizează procesul didactic de învățare a limbii române în clasele cu predare în limba maghiară;

• distribuirea, în mod proporţional cu ponderea populaţiei româneşti, a fondurilor alocate pe proiecte culturale de către autorităţile locale și rezolvarea problemei încadrării unor intelectuali de naţionalitate română la Bibliotecile Judeţene Covasna și Harghita, casele municipale de cultură și primăriile municipale, orășenești și din localităţile etnic mixte;
• susţinerea de la bugetul de stat a finanțării de către Academia Română a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, instituție care din anul 2017 funcționează sub egida Academiei Române, fără a beneficia însă de componenta de finanțare;
• examinarea de către Avocatul Poporului, în regim de urgenţă, a constituționalității Codului Administrativ, adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență, în urma presiunilor UDMR, în vederea sesizării Curții Constituționale;
• restaurarea, în regim de urgență, a bisericilor ortodoxe „Sf. Nicolae” din Brețcu și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Vârghiș, monumente istorice;
• realizarea unei legături feroviare între Ciceu şi Odorheiu Secuiesc;
• soluționarea grabnică de către Guvern, conform legislației naționale și internaționale în domeniu, a situației Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului;
• asigurarea finanțării pentru construcția unei noi săli de sport la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, precum şi pentru întreţinerea şi reparaţiile curente necesare;
• contracararea fermă a oricăror acţiuni prin care se urmăreşte maghiarizarea românilor sau a populaţiilor de altă etnie, pe teritoriul statului român.

Complexul Sportiv Național „Izvoru Mureșului”
Izvoru Mureșului, județul Harghita, România
18 septembrie 2022

în numele participanţilor, semnează, în calitate de coorganizatori:
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni
Centrul European de Studii Covasna-Harghita
Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei

Romanian Global News

Read Previous

Educația și cultura generală. Editorial-eveniment de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române

Read Next

Manifestație pro-viață cu peste 10.000 de participanți la Varșovia. Președintele Andrzej Duda s-a aflat în mulțime și le-a spus oamenilor că „mărturisesc public cele mai nobile idealuri“