Mulți experți în domeniul securității și al relațiilor internaționale consideră că atacul Organizației Hamas asupra Israelului, în 7 octombrie a.c., reprezintă o surpriză majoră, la nivel global, ce poate fi comparată cu atacurile teroriste din 2001, din SUA. Nu există nicio îndoială că Hamas a comis crime de război grave în atacurile sale brutale asupra cetățenilor israelieni și ar trebui să fie tras la răspundere. De asemenea, nu există nicio îndoială că pedeapsa colectivă a Gazei, prin blocade, bombardamente și strămutarea forțată a populației sale, reprezintă tot crime de război, scrie Adrean Pârlog în https://financialintelligence.ro, preluat de Romanian Global News.
Cele mai mari pierderi de reputație și de imagine le-au înregistrat Forțele Armate Israeliene și, mai ales, serviciile speciale ale acestei țări. Analizele ce urmează acestui eveniment vor explica, probabil, în detaliu, ceea ce s-a petrecut la început de octombrie 2023, când una dintre cele mai eficiente țări din lume în gestiunea securității sale militare a fost practic blocată de mișcarea forțelor Hamas.
Forțele de securitate ale Israelului erau considerate printre cele mai performante forțe militare din lume: peste 175.000 militari activi, peste 465 de rezerviști, peste 2.000 de tancuri moderne, aproape 1000 de sisteme de artilerie și rachete, aproximativ 300 de avioane de luptă F-15, F-16, 39 de F-35, 48 de elicoptere de atac AH-64 Apache și peste 20 de aeronave supraveghere electronica, tip AWACS. Acestora li se adaugă sute de drone înalt performante și sateliți militari. Deși nu își asumă public, Tel Aviv-ul dispune de aproximativ 90 de lovituri nucleare tactice, cel puțin.
Pe lângă pierderile umane și materiale semnificative, Israelul pierde, pentru prima data, în confruntările în care a fost parte, după 1948, din ceea ce cotidian numim potentialul său de descurajare, proiectat de forțele sale armate și de serviciile de informații și contrainformații. Refacerea portofoliului său de instrumente în acest domeniu va fi una dintre sarcinile strategice pe care ar trebui să o rezolve în viitorul apropiat. O primă provocare este legată de modul în care va răspunde atacului Palestinian și mai ales de intensitatea și amploarea ecestuia.
După primele reacții politice, care au inclus restructurarea guvernului, prin cooptarea tuturor partidelor politice semnificative și asigurarea sprijinul public declarat de SUA și de alte state occidentale, pe 13 octombrie, guvernul israelian a emis un comunicat adresat celor 1,2 milioane de palestinieni din nordul Gazei, conform căruia aceștia trebuie să se mute în 24 de ore, înainte de o probabilă invazie terestră, în partea de sud a Gazei. Un astfel de atac israelian ar avea scopul de a diminua masiv relevanța operațională a organizației Hamas.
O intervenție militară israeliană terestră, susținută puternic aerian și naval, este logică și inevitabilă din momentul în care Hamas a violat masiv perimetrul de securitate convenit politic anterior cu liderii Gaza. În plus, Washingtonul a sprijinit public planul israelien, cerând măsuri decisive împotriva Hamas, iar o parte a spectrului politic american a cerut chiar acțiuni militare împotriva Iranului pentru presupusa sponsorizare a operațiunii Hamas.
Invazia iminentă a Gazei, ca parte a unui război crucial, dar nu existențial pentru Israel, ar putea să reprezinte o adevărată catastrofă morală și strategică dacă nu va lua în considerare conceptul de răspuns proporţional, cerut în astfel de situații. Repercusiunile ar putea dăuna major securității pe termen lung a Israelului și a palestinienilor, dar va amenința și interesele esențiale ale SUA și Occidentului în Orientul Mijlociu, în Ucraina și în competiția Washingtonului cu Beijingul referitoare la securitatea zonei Indo-Pacifice. În acest context, numai Casa Albă poate determina Israelul să judece de două ori implicațiile unei reacții disproportionate în Gaza, chiar dacă atacul Hamas a schimbat setul de ipoteze care au definit status quo-ul dintre Israel și Gaza de aproape două decenii.
În anul 2005, Israelul a acceptat o retragere unilaterală din Fâșia Gaza, dar și-a asumat un control parțial al regiuni, păstrând controlul granițelor și spațiului aerian al Gazei, în strânsă cooperare cu Egiptul, autoritățile de la Cairo asumându-și responsabilități în controlul activităților vamale și al asigurării parțiale cu energie electrică. Hamas a preluat puterea administrativă a zonei în 2006, după victoria sa în alegerile legislative și și-a consolidat-o după ce a reușit să anuleze efortul SUA de a extinde de facto controlul Autorității Palestiniene și asupra Fîșiei Gaza.

După 2007, Israelul și Hamas au continuat tensiunile politice generate și de o blocadă reală asupra Gazei, care restricționează sever economia teritoriului. Hamas a deturnat aproape total întreaga economie locală către construcția celebrelor tuneluri cu implicații sociale majore. În 2008, 2014 și în 2021 – Israelul a bombardat centre urbane dens populate din Gaza, distrugând infrastructura și ucigând mii de civili. Liderii israelieni ajunseseră să creadă că acest echilibru ar putea dura la infinit, crezând că Hamas a învățat lecțiile aventurismului din trecut, pedepsite prin răspunsurile militare ale Israelului. Mai recent, în Cisiordania au crescut masiv nemulțumirile sociale generate de creșterea investitorilor imobiliari israelieni, mișcări cărora nici Statele Unite și nici Autoritatea Palestiniană, susținută de Israel, nu au dorit să le abordeze. Aranjamentele americane de intermediere a unui acord de normalizare a relațiilor saudito-israeliene ar putea fi considerate o fereastră de oportunitate pentru revenirea Hamas ca actor important în ecuațiile de Securitate regională. Încă nu este clară implicarea Iranului în pregătirea atacului surpriză, dar ar fi o eroare majoră să fie ignorat contextul politic în care Hamas a judecat momentul 7 octombrie 2023.
Initial, Israelul a răspuns atacului Hamas printr-o serie de operații mai intense decât de obicei, alături de o blocadă serioasă, în care a tăiat aprovizionarea cu alimente, apă, medicamente și energie, urmată de mobilizarea a aproximativ 300 mii de militari în rezervă. Scopul intermediar a fost conexat cu solicitarea imperativă de părăsire a nordului Fâșii Gaza și deplasarea palestinienilor spre sud, înainte de o ofensivă terestră israeliană de mare amploare. Simultan cu presiunile făcute, autoritățile militare de la Tel Aviv au bombardat Rafah, punctul de trecere al frontierei cu Egipt, țară al cărui președintele Abdel Fattah El-Sisi a dat puține semne că este dispus să ofere șanse reale de refugiu palestinienilor. Liderii Hamas văd recursul la evacuare nu ca pe un gest umanitar, ci suspectează un eveniment similar cu strămutarea forțată a palestinienilor din Israel, în timpul războiului din 1948. O astfel de concesie ar accelerarea depopularea Gazei și crearea unui nou val de refugiați permanenți. Hamas consideră că s-ar oferi în acest fel guvernului Netanyahu un exemplu concret clar pentru a face același lucru și în Ierusalim, și în Cisiordania.
O invazie totală a Gazei va genera incertitudini strategice pe termen lung care va genera resuscitarea terorismului ca substitut al războiului clasic. Hamas este suspectat deja că are planuri de a folosi ostaticii drept scuturi umane de descurajare a acțiunilor israeliene. Cu cât confruntările militare vor dura mai mult, cu atât lumea va fi inundată o mai lungă perioadă, cu tot felul de informații audio, video sau text ce vor căuta să blameze părțile combatante. Cea mai eficientă cale de răspândire a acestora vor fi rețelele sociale ai căror proprietari vor permite sau interzice difuzarea în funcție de simpatii, interese sau prețuri maximale.
Chiar dacă Israelul va reuși să-și atingă scopurile militare pe care le-a anunțat, foarte repede va ajunge să se confrunte cu provocările majore de a guverna un teritoriu pe care, practic, l-a abandonat în 2005 și apoi blocat și bombardat în anii care au urmat. Populația tânără din Gaza nu va primi cu nici un fel de respect militarii israelieni. Cel mai bun scenariu pentru Israel ar putea fi o contrainsurgență prelungită într-un mediu ostil în care localnicii nu mai au nimic de pierdut.
Într-un scenariu mai rău, conflictul nu va rămâne limitat la Gaza. Și, din păcate, o astfel de extindere este probabilă. O invazie prelungită a Gazei va genera presiuni uriașe în Cisiordania, unde Autoritatea Palestiniană și președintele Mahmoud Abbas vor avea o marjă redusă de mișcare politică. În ultima perioadă, extinderea suprafețelor deținute de proprietarii israelieni de pământ din Cisiordania și comportamentul acestora au condus la creșteri periculoase ale frustrărilor palestinienilor. Invazia din Gaza ar putea genera o recrudescență a tensiunilor și în această regiune. În ciuda resentimentelor majore ale unei mari părți a populației Israelului față de primul ministru B. Netanyahu și guvernul său, liderul opoziției, Benny Gantz, a acceptat, fără precondiții, constituirea unui guvern de unitate națională, care a inclus și politicieni de extremă dreaptă, inckusiv pe Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich. Această decizie reactualizează și chiar amplifică confruntările politice și sociale din Cisiordania și Ierusalim, pe care Ben Gvir și Smotrich le-au susținut, începând cu anul 2022, cu scopul anexării cel puțin parțiale a acestei regiuni, de la granița cu Iordania, precum și repetarea într-o formă apropiată a experimentului strămutării de populație inițiat în aceste zile în nordul Fâșiei Gaza. Reaprinderea unui conflict militar și în Cisiordania – ca o nouă Intifada sau generat de acaparări de pământ – alături de transformarea în ruină a Gazei, ar avea repercusiuni greu de imagina în întreg Orientul Mijlociu, cel puțin. Ar scoate la iveală adevărul greu de susținut moral și istoric, acela al existenței unui singur stat al Israelului. Conflictul ar putea declanșa un alt exod forțat al palestinienilor, adică un nou val de refugiați care, în primă instanță, ar trebui acceptați de Iordania, Siria, Liban și Egipt (în enclave din Peninsula Sinai).

Marile probleme de securitate generate de evoluțiile politico-militare și militare din Fâșia Gaza, după 7 octombrie 2023, lasă deschise toate opțiunile actorilor majori din Orientul Mijlociu. Spre exemplu, Arabia Saudită ar putea să își normalizeze relațiile cu Israelul, urmare a presiunilor Casei Albe, dar este mai puțin probabil ca Riad-ul să facă acest lucru atunci când arabii sunt bombardați cu informații și imagini venite din părți ale Palestinei fie aduse în starea de ruină, fie gata să explodeze politic, social sau militar. Arabia Saudită poate proiecta și dimensiunea constructivă a Chinei referitoare la conflictul în discuție. În 15 octombrie 2023, ministrul chinez de externe a avut o conversație telefonică cu omologul saudit despre conflictul din Gaza, în care a apreciat că țara sa este pregătită să colaboreze cu Arabia Saudită și alte țări arabe pentru a readuce problema palestiniană pe drumul cel bun al soluției “două state”, astfel încât să poată fi rezolvată în mod cuprinzător, corect și permanent cu sprijinul ONU.
În anii trecuți, liderii arabi au permis în mod curent protestele anti-Israel, ca modalități de a reorienta furia populară către un inamic extern cu scopul de a minimiza criticile venite dinspre proprii cetățeni. Probabil că vor face acest lucru din nou, determinându-i pe intoleranți să renunțe la marșuri de masă și la articolele critice ce apar în mass media principală sau pe rețele sociale. Primăverile arabe din 2011 au dovedit în mod convingător cât de ușor și rapid pot să treacă protestele de la ceva de importanță locală, la ceva de nivel regional, cu potențial să răstoarne regimuri autocratice de lungă durată.
Regimurile arabe își urmăresc interesele pe mai multe planuri de joc, la nivel regional și global, precum și la nivel local. În ultimii ani puteri regionale precum Arabia Saudită și Turcia au ales să se distanțeze uneori de Statele Unite și Occident în problematici sensibile, precum invazia Rusiei în Ucraina, menținerea unui preț ridicat al petrolului, construirea de relații puternice cu China, opțiuni pro BRICS+, contestarea rolului dolarului american în comerțul global etc. Aceste decizii sugerează că Washingtonul ar trebui să fie mai circumspect în legătură cu loialitatea lor, mai ales dacă oficialii americani sunt văzuți ca susținând, fără echivoc, acțiunile extreme israeliene în Palestina.
Distanțarea arabilor nu este singura schimbare regională pe care Statele Unite o riscă, dacă nu vor găsi modalitățile cele mai bune de reechilibrare a modului de tratare a Orientului Mijlociu. Hezbollah, organizație care și-a calibrat cu atenție răspunsul pentru a evita provocarea Israelului, ar putea fi ușor atras în război. Invazia Gazei, ca și o escaladare a tensiunilor în Cisiordania și Ierusalim, ar putea fi invocate drept linii roșii care forțează Hezbollah să acționeze altfel. În acest sens, Iranul a trimis un mesaj de avertizare Israelului prin intermediul ONU, spunând că va trebui să intervină, dacă forțele armate israeliene lansează o operațiune terestră în Gaza. Mesajul vine în timp ce administrația Biden a încercat să descurajeze Iranul și Hezbollah-ul susținut de Liban și de Iran, să se implice militar în confruntările din Fâșia Gaza. În acest sens, SUA au trimis un grupuri de portavioane și alte forțe în regiune. Ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif, aflat în vizită la Beirut, a cerut, de asemenea, Israelului să oprească atacurile asupra Gaza, avertizând că războiul s-ar putea extinde în alte părți ale Orientului Mijlociu dacă Hezbollah se alătură bătăliei. El a spus că Israelul se confruntă cu un „cutremur uriaș” care va zgudui bazele existenței sale.
Dacă Hezbollah ar intra în luptă cu arsenalul său de rachete, Israelul s-ar confrunta cu primul său război pe două fronturi din ultimii cincizeci de ani. În plus, Libanul, care nu uită cauzele crizei sale economice și recenta explozie gigant din cel mai mare port al său, ar putea adopta aceeași conduită precum Hezbollah. Urmarea ar fi readucerea Iranului în ecuația actualelor confruntări militare în care Israelul este parte. Vor apărea astfel și riscurile enorme induse nu numai de potențialul militar iranian implicat cinetic, ci și cele legate de contribuția Golfului la stabilitatea aprovizionării cu petrol a lumii. În acest potențial nou context, Irak, Yemen, EAU, Bahrain vor fi practic obligate să-și urmeze interesele. Recunoașterea acestor riscuri, precum opțiunea fostului președinte american, Donald Trump, de a se opune represaliilor generate de atacul asupra rafinăriilor Abqaiq din Arabia Saudită, în septembrie 2019, aruncă o nouă lumină asupra modului în care ar trebui tratată relația Iran – Israel.
Dar, în ciuda acestor considerente, dinamica războiului prelungit din Gaza este imprevizibilă și lumea a ajuns, iarăși, foarte aproape de o nouă catastrofă cu implicații globale.
Cei care susțin Israelul să invadeze Gaza în toamna anului 2023 împing Tel Aviv-ul către asumări politice și strategice riscante. Pericolul de extindere a conflictului este îngrijorător de mare, iar câștigurile potențiale, relativ, scăzute. Pasul acesta odată făcut reprezintă o provocare strategică semnificativă și pentru Statele Unite în ceea ce privește celelalte priorități externe ale sale. Este dificil să împaci promovarea normelor internaționale și a legilor războiului în cazul conflictului din Ucraina invadată brutal de Rusia, cu nesocotirea acelorași norme în Gaza. Abordarea actuală a Washingtonului, susținută de aprocimativ 65% dintre americani, încurajează Israelul să înceapă un război extins, promițând sprijin împotriva consecințelor acestuia și descurajând alte state sau organizații să se implice politic, economic sau militar.
Din nefericire, consecințele vor fi greu de prevăzut și gestionat.
ADRIEAN PARLOG – Co-fondator și Partener ICSS (Integrated Corporate Strategic Services), are peste 30 de ani de experienţă în Intelligence şi Business Intelligence. Oferă consultanță și training pentru companii naționale și multinaționale și pentru companii din state ale Orientului Mijlociu și Asia Centrală, activând și în cadrul Institute of Business Competitive Intelligence. Din anul 2012 este membru al SCIP (Strategic Competitiv Intelligence Profesionals).
Aria sa de expertiză include: Intelligence & Business Competitive Intelligence, Intelligence Analysis, Critical Thinking, Teoria Informaţiilor, modelarea și simularea proceselor economice și sociale, Red Team, Business War Gaming.
Activitate academica: Academia Națională de Informații (ANI), Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca; Academia de Studii Economice – Curs Postuniversitar „Intelligence Economic International”.