Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Deschide.MD, una dintre entitățile de presă din Republica Moldova finanțate din banii românilor prin intermediul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României, continuă să-l promoveze pe diplomatul cu licență de la ruși, Nicu Popescu, fost ministru de Externe al Maiei Sandu, decorat de aceasta cu cea mai înaltă distincție de stat „Ordinul Republicii” după ce, în ianuarie a. c., insul în cauză a plecat subit din funcție, scrie Ștefan Secăreanu pe facebook, preluat de Romanian Global News.
Respectivul portal de curte a ținut cu tot dinadinsul să ne transmită o declarație suptă din deget a licențiatului lui Lavrov pe marginea rezultatelor de-a dreptul lamentabile ale referendumului de duminică, din care cităm:
„Chiar și o victorie la limită este tot o victorie”.
Or, tocmai Nicu Popescu este una dintre cauzele principale ale rezultatelor prăpăstioase (adică, ale lipsei de victorie!), înregistrate de regimul Maia Sandu la referendumul privind integrarea europeană a Republicii Moldova, astfel încât acesta în niciun caz nu ne poate fi prezentat drept factor de victorie în votul de duminică!
Din contra, jurnaliștii și instituțiile de presă la care aceștia sunt angajați ar trebui să-și respecte misiunea de a relata adevărul, și anume că plecarea neașteptat de subită a lui Nicu Popescu, de la începutul anului 2024, din funcțiile de vicepremier și ministru de Externe nu a fost demisie, cum a relatat atunci inclusiv Deschide.Md în chip manipulator, ci demitere!
Iar demiterea lui Nicu Popescu din Guvernul Maiei Sandu face parte din „marea curățenie”, dictată de începerea negocierilor de aderare la UE!
În context, reluăm aici un lucru știut de toată lumea și pe care l-am mai spus: toate țările din fostul bloc comunist care au parcurs aceeași cale pe care merge acum Republica Moldova au fost obligate de către structurile europene de a-i scoate din sistemul diplomatic pe toți absolvenții de la MGIMO – Institutul de Stat pentru Relaţii Internaţionale al Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse (acolo unde a învățat și Nicu Popescu!), forjerie de agenți ai Rusiei cu toate actele în ordine, instruiți să acționeze, în orice împrejurări și chiar cu prețul vieții lor, împotriva aderării fostelor „republici sovietice”, inclusiv Republica Moldova, la comunitatea europeană!
Prin urmare, orice diplomat cu licență de la MGIMO este agent al Rusiei prin definiție!
Cea mai concludentă dovadă a fenomenului în cauză (ascuns, stângaci, de puterea actuală în frunte cu Maia Sandu!) este tocmai plecarea subită (și prost camuflată) a lui Nicu Popescu din funcțiile de vicepremier și ministru de Externe.
Nici chiar Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție a statului, înfipt, în fugă, de Maia Sandu, în „pieptu-i de aramă” al agentului Moscovei, Nicu Popescu, și nici chiar efortul disperat al Deschide.Md. de a-l promova pe acesta și după rezultatul dezastruos la referendumul de duminică nu mai sunt în măsură să acopere lașitatea și scârboșenia actului de înaltă și evidentă trădare în situația în care domeniul cel mai important unde Republica Moldova are, acum, după startul negocierilor, foarte mult de lucru este tocmai cel privitor la eliminarea din structurile, cele mai adânci, ale statului a elementelor, cele mai ascunse și mai camuflate, ale agenturii rusești!
Iar trădarea-i pe față, dar nu se dorește nici în ruptul capului „s-o știm și noi”, vorba lui Caragiale!
Or, anume trădarea a fost dovedită cu vârf și îndesat de către Nicu Popescu imediat cum și-a primit licența de diplomat de la cea mai înaltă școală de agenți ai Rusiei și mai ales începând din prima zi (iunie 2019) de exercitare de către el a funcției de ministru de Externe în guvernul ACUM, condus de Maia Sandu.
De atunci și până la plecarea lui inopinată din funcțiile de vicepremier și ministru de Externe, Nicu Popescu a acționat, cu metodă, așa cum a fost instruit la Moscova, împotriva integrității teritoriale a Republicii Moldova, promovând, deschis, poziția Federației Ruse în chestiunea spinoasă, de securitate națională a Republicii Moldova, cu care ne confruntăm de la declararea independenței și până în această clipă – separatismul teritorial, provocat și alimentat în mod criminal de Kremlin!
Argumentele în acest sens sunt următoarele:
– Nicu Popescu susține că în 1992 nu Federația Rusă a atacat militar Republica Moldova, ci Guvernul Republicii Moldova a pornit „un război cu autoritățile din Transnistria”. Dovada acestui fapt sunt afirmațiile lui Nicu Popescu de la pagina 119 a lucrării sale de doctorat, susținută la Budapesta în februarie 2009 (https://sar.org.ro/…/Stealth-intervention-the-EU-and…): „In 1992, the Moldovan government began to engage in a short war with the authorities in Transnistria, as a result of which approximately 1,500 people were killed. Hostilities ended after a Russian military intervention by the then Russian 14th army stationed in Transnistria” („În 1992, Guvernul moldovean a pornit un scurt război cu autoritățile din Transnistria, în urma căruia au fost ucise aproximativ 1.500 de persoane. Ostilitățile au luat sfârșit după o intervenție militară rusă, realizată de armata a 14-a rusă de atunci, staționată în Transnistria”).
– În vara anului 2019, imediat după ocuparea funcției de ministru de Externe, anume Nicu Popescu, susținut de prim-ministra guvernului ACUM de atunci, Maia Sandu, a catalogat războiul de la Nistru din 1992 declanșat de Rusia împotriva Republicii Moldova drept „război civil”, adică un banal „conflict intern”, această declarație a sa fiind în strictă concordanță cu poziția Rusiei potrivit căreia de declanșarea „conflictului” se fac vinovați guvernul de la Chișinău controlat de „naționaliștii români din Frontul Popular” și România;
– Anume Nicu Popescu, în calitatea lui de ministru de Externe în 2019, a încuviințat, laolaltă cu Maia Sandu și tot Guvernul ACUM, vizita la Tiraspol a ministrului rus al Apărării S. Șoigu și a unui număr de câteva zeci de ofițeri ai armatei lui Putin, vizită care s-a soldat cu rotația și consolidarea comandamentului forțelor ruse de ocupație de la Tiraspol și Tighina;
– Anume Nicu Popescu s-a opus, în plină agresiune a Rusiei asupra Ucrainei, Hotărârii din 15 martie 2022 a Adunării Parlamentare a Consiliuluiui Europei prin care regiunea transnistreană a Republicii Moldova este declarată drept teritoriu ocupat de Federația Rusă, el afirmând că votul de la APCE este „o opinie politică a parlamentarilor care reprezintă Consiliul Europei, adoptată într-o declarație care vizează, mai întâi de toate, situația din Ucraina”, afirmație pe care Nicu Popescu nu și-a retras-o nici după ce și-a anunțat demisia și de care nu s-a delimitat nici Președinta Maia Sandu până în prezent!
Doar un agent al Rusiei cu licență de diplomat de la Lavrov (La începutul anilor 2000, în timp ce noi, aici la Chișinău, ne opuneam pe toate căile memorandumului Kozak de federalizare a Republicii Moldova, care urma să fie semnat de Putin și Voronin, Nicu Popescu își primea licența de diplomat din mâinile structurilor secrete ale Moscovei!) poate declara, în fața examinatorilor de la Budapesta, că Republica Moldova este un stat agresor, în timp ce Rusia este statul pacificator datorită căruia sunt stopate „agresiunile” statului agresor Republica Moldova!
Temerea mea în această clipă este că, dacă Maia Sandu și toată asistența ei mediatică, inclusiv Deschide.Md., vor continua să-l promoveze pe Nicu Popescu și în următoarele aproape două săptămâni de până la turul II al alegerilor prezidențiale, riscăm să ne trezim, la finele zilei de 3 noiembrie, cu victoria candidatului pro-rus Stoianoglo!
Dacă nu vă veți încumeta a înțelege și a recunoaște că drumul nostru de ieșire de sub dominația rusească ne este amenințat întâi și întâi de gradul înspăimântător de mare de dezamăgire pe care l-ați lăsat în rândurile basarabenilor de bună-credință, pro-europeni și pro-români laolaltă (aceștia constituind numărul important al indecișilor care nu au ieșit duminică la vot!), din cauza aroganței cu care i-ați tratat pe tot parcursul guvernării voastre și flirtului scârbos pe care l-ați avut cu ocupantul rus (fenomenul Nicu Popescu fiind cel mai concludent argument în acest sens: https://secareanu.wordpress.com/…/regimul-maia-sandu…/ ! ), veți pierde și vom pierde cu toții în fața partidei rusești în turul II al alegerilor din 3 noiembrie!
Nicu Popescu și aroganța cu care i-ați tratat pe alegătorii care v-au votat în decembrie 2020 și iulie 2021 nu au cum să ne aducă victoria în turul II din 3 noiembrie, nici măcar „victoria la limită”, cum îi place licențiatului lui Lavrov și ministrului de Externe al Maiei Sandu.