Sluga s-a dus să pupe clanța la stăpân. Români, nu alegeți slugi!
“În timp ce șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ne spune că nu există bani pentru ajutoarele de urgență destinate României, AUR este pe teren, alături de sinistrați, construind ceea ce alții doar promit. În fața acestei nepăsări, noi demonstrăm că putem reconstrui România prin solidaritate și fapte concrete”, scrie președintele AUR, deputatul George Simion, preluat de Romanian Global News.
“Dragi români, situația este revoltătoare! Ursula von der Leyen, pe care noi, cei din AUR, nu am votat-o, a întors din nou spatele țării noastre. Europa refuză să acorde ajutoarele financiare necesare pentru țările afectate de inundații, inclusiv România. Fondul de Solidaritate, din care ne-am fi putut baza pentru ajutor, este aproape gol. Am fost sfătuiți să ne descurcăm cu fondurile de coeziune, fonduri pe care birocrația ne permite cu greu să le accesăm.
Este revoltător că, în timp ce sume uriașe se alocă pentru alte scopuri, cum ar fi ajutorul pentru Ucraina, România și alte țări sunt lăsate pe dinafară.
Ursula von der Leyen ne arată, din nou, cât de puțin îi pasă de țara noastră. În loc să fie solidari și să ne sprijine, am primit doar o lecție de nepăsare și cinism.
Dar nu ne lăsăm descurajați! Politica nu mai contează aici. Unde există voință și oameni cu inimă, lucrurile se mișcă. Împreună cu voluntarii noștri, după cum bine știți deja, am început construcția mai multor case noi la Pechea, pe lângă cele la care am contribuit pentru renovarea lor, iar la Slobozia Conachi ajutăm autoritățile să refacă mai multe case.
Așa că, dragi români, vreau să fiu clar: nu putem aștepta ajutor din afară. Trebuie să fim noi cei care ne ridicăm unul pe celălalt. Acesta este pariul meu cu voi – că putem reconstrui această țară prin fapte, nu prin vorbe.
Este un moment de cotitură: vedem cum România este ignorată de Bruxelles, dar vedem și că avem forța să ne ajutăm singuri, să ne bazăm pe noi înșine.
Faptele noastre sunt răspunsul la nepăsarea Comisiei Europene. Nu vom aștepta mila Ursulei von der Leyen. Vom reconstrui România cu mâinile noastre, cu solidaritate și voință, pentru că asta este adevărata putere a acestui popor!”