Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Speriat de venirea lui Donald Trump la putere, preşedintele nelegitim ucrainean Volodimir Zelenski (i-a expirat mandatul) a cerut la Davos, (unde altundeva!) un contingent de cel puţin 200.000 de soldaţi europeni ca garanţie de securitate pentru Ucraina în eventualitatea unui acord care să pună capăt războiului cu Rusia, dar a insistat că garanţia de securitate pe care o doreşte este aderarea la NATO, transmite Romanian Global News citând presa internațională.
“Din partea tuturor europenilor 200.000, cel puţin, altfel nu înseamnă nimic”, a spus bătut câmpii Zelenski într-o dezbatere la forumul economic de la Davos, unde a fost întrebat despre solicitarea sa asupra unei forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina, care să fie pentru această ţară o garanţie că nu va fi din nou atacată de Rusia.
Cererea sa principală este însă aceea ca Ucraina să fie primită în NATO. “Majoritatea aliaţilor o sprijină, dar patru ţări se opun aderării noastre la NATO: SUA, Germania, Slovacia şi Ungaria”, a menţionat preşedintele ucrainean. În această chestiune, “totul depinde de SUA, mai exact, de preşedintele său”, a completat Zelenski. “Dacă preşedintele Trump doreşte să vadă Ucraina în NATO, toţi o vor sprijini; dacă el nu este pregătit pentru asta, atunci nu vom fi în NATO”, a admis el.