Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Ambasadorul Muraru de la Washington și cu ministrul Daniel David de la Educație se bagă în războiul președintelui Donald Trump cu Universitatea Harvard, scrie George Scarlat pe facebook, preluat de Romanian Global News.
Președintele SUA este în conflict cu Universitatea Harvard căreia i-a tăiat subvenția și apoi a ordonat plecarea studenților străini, motivând că mulți provin din țări ostile SUA și sub pretextul solidarității cu palestinienii aceștia au atacat studenții evrei din campus.
Harvard este o entitate privată, în fruntea căreia se află o avocată care este una dintre cele mai influente persoane din Partidul Democrat și dușmană declarată a lui Trump.
Ambasada României în SUA a dat un comunicat în care a anunțat că “urmărește îndeaproape evoluțiile generate de decizia Administrației SUA de revocare a certificării programului pentru studenți străin”.
Ambasada își motivează demersul prin grija pentru studenți români de la Harvard, care sunt 34 din 6.500 străini. “Suntem preocupaţi de soarta acestor tineri remarcabili şi vom face toate demersurile posibile pe lângă partenerii americani pentru clarificarea statutului lor şi al familiilor lor”, a mai precizat comunicatul.
Mai mult, Ambasada anunță și că este la dispoziția studenților dacă au nevoie de asistență consulară urgentă, dă toate numerele de telefon ale consulatelor României din SUA și roagă “comunitatea de studenți români” să rămână în contact cu reprezentanții Ambasadei.
Ambasada României se amestecă într-o problemă internă americană și sintagma “urmărește îndeaproape” în limbaj diplomatic arată mai degrabă dezaprobare față de măsura președintelui Trump, nu grija față de studenții români.
Prin menționarea asistenței consulare ambasada dă și o tentă catastrofică situației. Asistență consulară se acordă pentru repatrierea cetățenilor români aflați în zone de conflict, cum a fost cazul cu româncele din Gaza și Siria, sau în cazul în care a avut loc o catastrofă naturală, gen cutremur, inundații, tsunami. La cerere, asistenta consulară se mai acordă românilor aflați în detenție. Mai pot fi repatriați prin asistență consulară cetățeni aflați în dificultate și costurile repatrierii devin apoi creanță a statului român asupra cetățeanului respectiv.
Comunicatul ambasadei a fost mai mult politic și ideologic, a fost un strigăt de luptă anti-Trump.
Ministrul Daniel David s-a băgat și el în poză. Ministerul Educației și Cercetării a dat un comunicat aproape identic cu al ambasadei, informând că “urmărește îndeaproape evoluțiile în acest sens, în colaborare directă cu Ambasada României la Washington” și că “Ministerul susține demersurile diplomatice pentru clarificarea statutului acestor studenți și al familiilor lor”.
Ministerul Educației nu avea nicio legătură cu o problemă internă americană. Studenții români nu se află la Harvard conform vreunui acord interguvernamental dintre România și SUA care să fi fost denunțat de partea americană, caz în care intervenția Ministerului ar fi fost firească și chiar obligatorie. Studenți au contracte individuale încheiate cu Universitatea Harvard, fie cu plata taxelor, fie ca bursieri.
Din moment ce este evident că Trump nu va renunța la măsura eliminării studenților români ca urmare a demersului reprezentanților Guvernului României, adică ambasadorul de la Washington și ministrul Educației, intervenția lor nu are niciun efect practic, nu-i poate ajuta pe studenți, deci este mai mult o declarație politică.
Andrei Muraru și Daniel David sunt liberi să își manifeste convingerile politice și ideologice, dar nu în calitate de reprezentanți ai Guvernului României.
Președintele Nicușor Dan a declarat sâmbătă la Congresul Studenților din România că “Chestiunea cu Harvard este o problemă de politică internă americană în care România, oricât şi-ar dori să se întâmple într-un fel sau altul, nu poate să intervină”.
Poziția președintelui este corectă și de bun simț. Nicușor Dan a repetat și în campanie și în mesajul de la investire că este un susținător al Parteneriatului Strategic dintre România și SUA și câ va îmbunătăți relația bilaterală.
Însă acest obiectiv poate fi realizat numai printr-o coordonare a pozițiilor de politică externă a reprezentanților puterii.
Miniștri ar trebui să își vadă de treaba lor și să aibă de comentat despre relația cu SUA strict în legătură cu activitatea ministerelor lor pe această linie. Despre MEC am spus mai sus că nu avea nicio treabă cu situația studenților de la Harvard.
Ambasadorul Muraru pare mai mult activist anti Trump, decât reprezentantul României. De fapt cred că orezența sa la post este hârtia de turnesol a intențiilor părții române privind relația cu SUA.