Politica migratorie a guvernului polonez provoacă reacții puternice în societate. După introducerea controalelor la frontierele cu Germania și Lituania, mii de persoane au participat sâmbătă la proteste anti-imigrație în peste 80 de orașe din țară, la inițiativa partidului Confederația, scrie scrie Euronews, citat de https://mariustuca.ro și preluat de Romanian Global News.
În paralel, au avut loc și contramanifestații ale organizațiilor civice. Autoritățile justifică măsurile prin necesitatea întăririi securității și a controlului asupra frontierelor, în contextul creșterii numărului de cereri de azil și al presiunilor de la granița cu Belarus.
Sâmbătă, au avut loc marșuri anti-imigrație sub sloganul „Stop imigrației” în peste 80 de orașe poloneze, unele dintre ele fiind însoțite de contramanifestații organizate de cercuri de stânga. În total, au fost semnalate aproximativ o sută de adunări publice în întreaga țară.
Manifestațiile, organizate de partidul de extremă dreapta Confederația, au avut loc la Varșovia, Cracovia, Poznań, Wrocław, Białystok și în alte orașe. Protestatarii au cerut închiderea granițelor cu Lituania, Ucraina, Belarus și Slovacia în fața imigrației ilegale.
„Polonezele și polonezii au dreptul să fie îngrijorați de nivelul de securitate din propria lor patrie”, a adăugat el.
Într-un discurs rostit la începutul marșului, Bosak a cerut demisia guvernului condus de Donald Tusk, închiderea granițelor cu Lituania, Ucraina, Belarus și Slovacia pentru a opri imigrația ilegală și autorizarea soldaților să tragă asupra celor care trec ilegal frontiera.
„Fără închiderea Poloniei în fața imigrației ilegale, fără declanșarea unei operațiuni de expulzare, fără renunțarea la corectitudinea politică, fără modernizarea grănicerilor și a forțelor de control al legalității șederii, și fără controlul pieței muncii, securitatea se va deteriora treptat”, a declarat el.
„Această politică trebuie schimbată”, a adăugat Bosak.
Comisia Europeană încurajează migrația în România dând bani globaliștilor extremiști de la București
Comisia Europeană a anunțat că România ar urma să primească 1 miliard de euro pentru migrație, securitate și afaceri interne în cadrul Cadrului Financiar Multianual 2028–2034, parte dintr-un pachet total de 60,2 miliarde de euro. Alocarea unei sume semnificative pentru migrație ridică semne de întrebare cu privire la prioritățile impuse de Bruxelles, într-un context în care nevoile reale ale României se află în cu totul alte domenii – infrastructură, educație, sănătate sau combaterea depopulării. Noul buget european pare să reflecte mai degrabă agendele centralizate ale UE decât interesele directe ale statelor membre din estul continentului, scrie EuropeanNewsRoom citând Agerpres.
Prin Constituția României este interzisă colonizarea altor populații pe teritoriul României, adică exact ceeea ce Comisia Europeană intenționează să facă.
Articolul 4, alineatul (4) din Constituție prevede că “Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”. Această prevedere este menită să protejeze unitatea poporului român și să asigure egalitatea cetățenilor.