În 2021, guvernul PNL-USR-UDMR decide să închidă toate centralele pe cărbune din Oltenia până în 2026 și să construiască, în schimb, două centrale pe gaze , una de 850 MW putere instalată la Ișalnița (Complexul Energetic Oltenia 60%- Alro 40%) și alta de 475 MW la Turceni (CEO50%-Tinmar 50%), scrie liderul senatorilor AUR, profesorul Petrișor Peiu, preluat de Romanian Global News.
Astăzi, după aproape 5 ani, încă nu s-au încheiat licitațiile pentru desemnarea constructorilor celor două centrale! Ultimul termen pentru desemnarea constructorilor , cel de 15 noiembrie, tocmai a fost amânat pentru 30 decembrie 2025.
Între timp, costul estimat al celor două centrale a crescut cu mai bine de o treime! Cea de la Turceni, care trebuia să coste doar 1,66 miliarde de lei a ajuns să coste 2,66 miliarde de lei, iar cea de la Ișalnița a re un cost estimat de 3,77 miliarde de lei, de la unul de 2,51 miliarde de lei în 2021!
Oricine este familiarizat cu piața globală știe că numai turbinele s-au scumpit cu peste 50%, iar timpul de așteptare a finalizării unei turbine ajunge și la 5 ani.
Așadar, oameni buni, guvernanții care, timp de 5 ani nu au fost capabili nici să termine două licitații, darmite să pună două cărămizi una peste alta, vor să îi credem că sunt capabili să conducă o țară? Cine mai poate să creadă că oamenii ăștia sunt buni de ceva?