Strategia în cifre
Pe primul loc în Strategie este statul numit Statele Unite, care reprezintă voința națiunii americane și care, în raport cu lumea, este decis (are voința) de a-și prezerva/impune punctul de vedere, se arată într-o analiză a profesului universitar Radu Baltasiu, preluat de Romanian Global News.

În relația cu Europa, aceasta este alcătuită mai întâi de toate din state și națiuni Statele Unite sunt preocupate de Europa în cadrul relației cu Rusia. „Europa” este gândită în Strategie prin raportare la SUA, Rusia, lume. Cu alte cuvinte, Europa, pentru a funcționa coerent și pe termen lung nu poate ieși din această schemă: „lumea”, pentru ea, trebuie să însemne relații cu SUA, inclusiv cu Rusia.
Statele de interes – menționate – în „Strategie” sunt: Marea Britanie (1), Irlanda (1), Germania (1), Canada (1), Mexic (2), Coreea de Sud (3), Australia (3), Japonia (4), Rusia (7), China (21). Europa este menționată de 48 de ori, SUA de 60 ori.
Raportarea la Europa este îngrijorată/condescendentă/negativă în 72% dintre mențiuni, față de China este negativă în 73%, iar față de Rusia este neutră în peste 57%. Este limpede că Europa constituie punct focal al administrației americane.
Principiile „Strategiei”
În esență aceasta se prezintă pe sine un „corolar al «Doctrinei Monroe»” de la începutul sec. XIX. Aceasta este întreaga cheie a „Strategiei”. „Doctrina Monroe” a decretat că Emisfera Vestică se împarte în două: „Statele Unite” (eventual cu Anglia) și „Europa Continentală”, mai mult sau mai puțin unificată. Diferența față de Doctrina Monroe este că Doctrina Trump pune accent pe Europa națiunilor, nu pe Europa ca unitate de acțiune de tip imperial, cum era cazul Sfintei Alianțe de pe vremea lui președintelui James Monroe. În plus, Trump declară Europa „vitală” pentru Statele Unite, dimpreună cu Taiwanul – Strâmtoarea Chinei de Sud. Aceasta înseamnă că America este pregătită să se retragă doar relativ din Europa, în schimb nu va permite acesteia și niciunei alte puteri să interfereze în America de Nord, America Latină și Strâmtoarea Chinei de Sud cu interesele sale. Frontiera redevine piesă centrală, permeabilitatea ei fiind strict culturală și cuantificată în termenii interesului american.
Plecând de la termenii Strategiei, aceasta se dorește a fi „pragmatică” fără a fi „limitată”, „realistă” fără a fi „meschină”, „principială” fără a fi „idealistă”, „musculară” fără a fi nici „războinică” sau „moale”.
Elementul cheie al Strategiei este primordialitatea națiunilor în ordinea internațională. Strategia recunoaște că pentru America nu mai este fezabilă dominația globală a lumii, de aceea următoarele elemente ale Strategiei sunt suveranitatea și respectul dintre state, echilibrul puterii, așa încât interesele SUA să nu poată fi amenințate, centrarea pe interesele salariatului american („american worker”), reindustrializarea SUA. Din acest punct de vedere, epoca ideologiei corectitudinii politice este considerată încheiată, odată cu oprirea încurajării imigrației ilegale, îngrădirea drepturilor și libertăților, inclusiv dictatura digitală. SUA promovează „pacea în virtutea puterii” și „predominanța energetică și financiară”
Implicații pentru România
SUA este interesată ca „Europa să-și regăsească splendoarea” de mare civilizație, dar pentru aceasta va încuraja pe toate căile revenirea Europei la relații stabile cu Rusia, „cultivarea rezistenței față de actuala direcție politică” – ceea ce echivalează cu un conflict între SUA și birocrația de la Bruxelles, „construirea unor națiuni sănătoase în Europa Centrală, Estică și de Sud-Est”, oprirea expansiunii către Est a NATO, încurajarea statelor europene de a se apăra împotriva puterilor cu „supracapacități de producție” – adică China. Pentru noi toate acestea sunt notabile, în special punctul legat de „construirea unor națiuni sănătoase”, care presupune atât vânzarea de armament cât și schimburi culturale și comerciale. Nu scrie nicăieri în „Strategie” „prin investiții americane”. Europa de Est este, practic, lăsată la mâna puterilor Europene, care, la rândul lor, „trebuie să-și ia în propriile mâini apărarea”.
În ceea ce privește conflictul din Ucraina, faptul că SUA nu vor permite intrarea Ucrainei în NATO înseamnă eliminarea unuia dintre principalele elemente cauzatoare ale conflictului, în timp ce mercantilizarea vânzării de armament garantează cumva …. prelungirea acestuia cel puțin în perioada imediat următoare – până la epuizarea, probabil, a resursei umane apte să poarte acele arme.
Cu alte cuvinte, prin „Strategia Națională a SUA”, guvernarea Trump recunoaște că Europa are mari probleme fără să menționeze/să își asume gravele erori făcute de administrația democrată în Europa ultimilor zeci de ani, cu atât mai puțin cele foarte recente din România. Strategia nu are ca reper moral geopolitic decât „America pe primul plan” și nu validează nicio nouă așteptare a „venirii americanilor” în România. România este lăsată să se descurce, cel mult SUA urmând să încurajeze partidele suveraniste și patriotice, relația cu SUA fiind pusă pe baze mercantile, fără constrângeri ideologice: dacă România înțelege că e în interesul ei să aibă relații cu SUA, bine, dacă nu, SUA oricum se retrag în spatele Atlanticului conlucrând cu „Europa”, adică prin aliații săi majori de aici.