Iranul reprezintă o miză majoră nu doar pentru Israel și SUA, ci și pentru China. Capturarea lui Maduro în stil ”Rambo III” a lovit dur interesele Rusiei și ale Chinei, însă preluarea Teheranului de opoziția pro-occidentală ar fi infinit mai dramatică în tabăra BRICS, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Iranul este o piesă centrală în inițiativa chineză ”Belt and Road” (BRI) datorită poziției sale geografice strategice, care leagă Asia de Europa și Orientul Mijlociu. Pentru Beijing, Teheranul oferă o rută terestră vitală ce ocolește strâmtorile maritime vulnerabile controlate de SUA și facilitează un comerț sigur spre Vest.
În plus, Iranul este foarte important pentru securitatea energetică a Chinei, prin accesul la rezervele uriașe de petrol și gaze, în ciuda sancțiunilor americane. Combinat, Venezuela și Iran au acoperit aproximativ 18-24 de procente din importurile de petrol ale Chinei în 2025 (Iranul a contribuit cu circa 13-20 la sută). Parteneriatul cu Teheranul permite Chinei să își extindă influența politică și economică în regiune și să contrabalanseze puterea americană, în timp ce deschide o piață vastă pentru tehnologia și infrastructura chineză.
Surse media indică în ultimele zile multiple zboruri de avioane comerciale tip cargo dinspre Rusia spre Teheran, posibil cu ajutoare militare. Dacă există și un suport similar dinspre Beijing, acesta este ceva mai discret.
Deocamdată mass-media occidentală gonflează la maxim amploarea protestelor și numărul victimelor, în speranța că străzile Teheranului (un oraș cu 10 milioane de locuitori) se vor umple, iar instituțiile guvernamentale vor fi luate cu asalt. Cea mai recentă intervenție a lui Donald Trump amenință regimul cu ”consecințe severe” și posibilă intervenție militară dacă represiunea continuă: ”SUA nu va sta deoparte dacă poporul iranian este masacrat”. Și Reza Pahlavi, fiul ultimului șah iranian, a lansat un apel urgent către SUA și aliați pentru ”sprijin decisiv” (inclusiv intervenție externă) în ideea de a ”salva momentumul” revoluției și a evita epuizarea opoziției.
În replică, guvernul iranian acuză sistematic ingerința externă, în special din partea SUA și Israelului. Regimul de la Teheran califică protestele drept ”război hibrid” orchestrat de ”agenți sioniști” și ai CIA. Liderul suprem Ali Khamenei și oficialii IRGC vorbesc de ”instigare occidentală” și ”spionaj străin” pentru a justifica implicarea armatei în reprimarea protestelor de stradă. ”Dacă SUA vor întreprinde acţiuni militare împotriva Iranului sau a teritoriilor ocupate, bazele militare şi centrele de transport maritim ale SUA vor fi considerate ţinte legitime”, a declarat Mohammad Baqer Qalibaf, președintele parlamentului iranian.
Potrivit unor surse independente, aseară protestele din Teheran au cunoscut o scădere clară a intensității față de nopțile precedente (în special 8-9 ianuarie), când mulțimile ajunseseră la zeci de mii în cartiere precum Punak, Heravi și Qeytarieh, cu ciocniri violente și incendieri. Opoziția spune că demonstrațiile au scăzut în intensitate din pricina blackout-ului prelungit de internet și electricitate (implicit, a lipsei de coordonare pe rețelele sociale), a oboselii acumulate și a represiunii masive (peste 2.500 de arestări la nivel național). Estimările indică zeci de mii de protestatari în Teheran aseară, dispersați în diverse cartiere. Adică sub 1 la sută din locuitori.
O intervenție militară a SUA ar duce la escaladare rapidă într-un conflict regional (cu posibila implicare a Hezbollah și Houthis, inclusiv cu atacuri asupra bazelor SUA). Nu este exclusă închiderea Strâmtorii Hormuz și creșterea explozivă a prețului petrolului. Într-un scenariu optimist pentru opoziție, am putea fi martorii colapsului accelerat al regimului.
De remarcat că majoritatea activiștilor iranieni resping intervenția militară directă a Statelor Unite și Israelului, în favoarea unui sprijin non-letal.