Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
”Mă aflu zilele acestea în Statele Unite ale Americii, unde am primit un premiu pentru apărarea libertății de exprimare și a democrației în Europa. Distincția mi-a fost înmânată în cadrul unui eveniment organizat de Republicans for National Renewal, la Trump Kennedy Art Center, și reprezintă o recunoaștere a luptei pe care am dus-o, alături de poporul român, împotriva cenzurii și a derapajelor antidemocratice”, scrie președintele AUR, deputatul George Simion, preluat de Romanian Global News.
”Premiul a fost acordat pentru activitatea mea publică în apărarea libertății de exprimare, dar și pentru rolul pe care îl are European Conservatives and Reformists Party, ca fiind „cel mai pro-transatlantic partid politic din Europa”. În calitate de vicepreședinte ECR, am dus această luptă nu doar la București, ci și la nivel european și internațional împreună cu Giorgia Meloni, cu Mateusz Morawiecki, cu Carlo Fidanza, cu Marion Maréchal.
Așa cum am spus în momentul primirii distincției, am fost implicat, împreună cu poporul român într-o mare bătălie pentru libertate, pentru alegeri libere și corecte și pentru democrație.
Acest premiu este pentru românii care s-au ridicat în apărarea dreptului lor de a trăi într-o democrație, la fel cum sunt Statele Unite ale Americii.
Foarte multe lucruri s-au schimbat într-un singur an. Mult mai multe se vor schimba în următorii trei ani. Privim către Statele Unite cu speranță. Privim către Statele Unite ca spre un exemplu de democrație. Ne ridicăm în apărarea libertății de exprimare și a alegerilor libere și corecte.
În cadrul aceleiași ceremonii au fost premiați și mai mulți membri ai Congresului Statelor Unite, printre care congresmenii Abe Hamadeh, Andy Ogles și Anna Luna, oameni care s-au remarcat prin poziții ferme în favoarea libertății și a suveranității naționale.
Această vizită în Statele Unite nu este una simbolică. Delegația AUR a venit la Washington cu un obiectiv clar: informarea partenerilor strategici ai României cu privire la situația gravă din țara noastră. Am pus la dispoziția congresmenilor americani un raport detaliat privind anularea alegerilor prezidențiale din România, document care arată, negru pe alb, cum au fost încălcate principiile democratice și constituționale.
Avem programate întâlniri politice și discuții la nivel instituțional, pentru că adevărul trebuie spus răspicat, inclusiv în fața aliaților noștri. România este un stat partener al Statelor Unite, iar parteneriatul strategic presupune respectarea democrației, a votului popular și a libertăților fundamentale.
Lupta noastră nu se oprește la granițele țării. O ducem mai departe, cu demnitate, cu curaj și cu încrederea că românii merită să trăiască într-o democrație reală, nu într-una mimată!”