Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, Cristina Dumitrescu, senator AUR, trage un semnal de alarmă cu privire la situația etnicilor români din Ucraina cărora le este refuzat de către regimul Zelensky, dreptul la dublă cetățenie, transmite Romanian Global News.
Senatorul AUR susține că autoritățile de la Kiev au aprobat o listă a statelor care primesc acest drept, fără ca România să se regăsească printre ele. Deși statul român a acordat ajutoare consistente Ucrainei, iar comunitatea românească numără peste 600.000 de cetățeni, drepturile lor sunt încălcate fără ca oficialii de la București să intervină.
„Domnule președinte Dan, spuneți despre AUR că este un partid populist atunci când solicită transparentizare în privința fondurilor care merg spre Ucraina?
Doamna Țoiu, ce fel de negocieri faceți cu partea ucraineană în ceea ce privește românii noștri de acolo? De ce nu se reiau activitățile comisiei bilaterale?
Vă întreb aceste lucruri direct pentru că în urma cu câteva luni, Rada Supremă de la Kiev a fost de acord cu multipla cetățenie pentru cetățenii ucraineni. Însă, președintele Zelenski a anunțat lista țărilor pentru care se va permite dublă cetățenie: Germania, Polonia, Cehia, Statele Unite ale Americii și Canada.
Iată, România nu se află printre aceste state, deși suntem două țări vecine, deși România ajută, deși avem acolo peste 600.000 de etnici români. În condițiile în care etnicilor români le sunt rupte pașapoartele la graniță sau și mai grav, sunt încarcerați pentru prezentare de documente false în momentul în care arată pașaportul românesc?
Acesta este ajutorul pe care noi îl primim în privința românilor noștri de acolo, în schimbul a tot ceea ce dăm noi către Ucraina?”, a declarat senatorul AUR, Cristina Dumitrescu.
O nouă lege privind dobândirea şi păstrarea cetăţeniei ucrainene, a intrat în vigoare începând cu data de 16 ianuarie, lege care discriminează grav comunitatea românească din Ucraina.
Actul normativ adoptat de autorităţile de la Kiev stipulează condiţiile în care poate fi dobândită cetăţenia multiplă, dar şi lista ţărilor cu care Ucraina acceptă acord de dublă cetăţenie. Pe listă se află cinci state, dintre care trei din Europa şi două de pe continentul american, respectiv Germania, Cehia, Polonia, Statele Unite ale Americii şi Canada. Lista nu include şi România, ceea ce îi îngrijorează pe românii din Ucraina.
În cazul acestor state, cetăţenii ucraineni pot dobândi a doua cetăţenie fără a fi obligaţi să renunţe la cetăţenia ucraineană. De asemenea, actul normativ permite etnicilor ucraineni din statele respective să devină cetăţeni ucraineni în procedură simplificată.
Avocatul ucrainean de origine română Eugen Pătraş consideră că decizia de a limita la cinci lista ţărilor pentru care este acceptată dubla cetăţenie reprezintă o formă de subapreciere a României de către autorităţile de la Kiev.
„Am fi aşteptat ca toate ţările din Uniunea Europeană, care sprijină necondiţionat Ucraina în actualul conflict să fie incluse pe acea listă. În plus poate să fie şi Statele Unite, şi Canada. Mi se pare că ţările care fac parte din Uniunea Europeană sunt tratate discriminatoriu. Cu atât mai mult România. După ruşi, comunitatea de români este a doua din punct de vedere numeric şi, având în vedere sprijinul necondiţionat pe care îl acordă România Ucrainei în actualul conflict şi având în vedere sutele de etnici români care au căzut la datorie pe frontul ruso-ucrainean, era normal, firesc şi de aşteptat ca şi România să fie inclusă pe acea listă”, a declarat, pentru AGERPRES, Eugen Pătraş.
Legea privind instituirea dreptului la cetăţenie multiplă a fost promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski în luna iulie a anului trecut, însă Guvernul de la Kiev a adoptat, pe 5 noiembrie 2025, lista statele cu care va fi aplicată cetăţenia multiplă
„Se va acorda prioritate acelor ţări care se numără printre cei mai apropiaţi şi mai siguri aliaţi”, a transmis, atunci, Ministerul de Externe al Ucrainei.
Criteriile fi luate în considerare la formarea listelor ţărilor „partenere” au fost următoarele: apartenenţa la Grupul celor Şapte (G7); apartenenţa la UE; aplicarea de sancţiuni împotriva Federaţiei Ruse pentru agresiunea împotriva Ucrainei; sprijin pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei – poziţia în timpul votării în organizaţiile internaţionale; existenţa relaţiilor de parteneriat strategic sau de altă natură; nivelul şi perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale; sprijinul financiar acordat Ucrainei; alte criterii care pot influenţa semnificativ asupra asigurării intereselor naţionale ale Ucrainei în domeniul politicii externe şi interne.
Romanian Global News reamintește că în strategia de Securitate națională a Uvcrainei, nu Rusia ci România era trecută ca principală amenințare la adresa Ucrainei. Abia în 2015, la un an după agresiunea rusă, Ucraina a scos acea prevedere.