Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Benjamin Netanyahu a primit rapoarte de informații ale serviciile militare de informații care detaliaau planurile de luptă ale Hamas încă din aprilie 2018, conform site-ului de știri Ynet, citând documente de informații și mărturii ale unor înalți oficiali, notează Times of Israel, preluat de Romanian Global News.
Raportul arată că între 2018 și 2022, Hamas a elaborat un plan operațional cuprinzător pentru un atac coordonat, pe mai multe fronturi, împotriva bazelor militare israeliene și a comunităților civile din sudul Israelului.
Planul de atac, care a fost ulterior elaborat într-un document cunoscut sub numele de „Zidurile Ierihonului”, prevedea încălcarea frontierei Gaza în zeci de puncte și desfășurarea a mii de luptători.
Conform Ynet, Netanyahu a primit informații despre planurile Hamas de mai multe ori de-a lungul anilor, în ciuda negărilor sale publice repetate că ar fi văzut sau auzit vreodată de „Zidurile Ierihonului” înainte de 7 octombrie.
Raportul spune că cel mai vechi transfer cunoscut al planului către conducerea israeliană a avut loc în aprilie 2018, când Divizia de Cercetare a Direcției de Informații Militare a distribuit un document special de informații unor înalți oficiali, inclusiv secretarilor militari ai prim-ministrului și ministrului apărării, Consiliului Național de Securitate, șefilor Shin Bet și Mossad și biroului șefului de stat major al IDF.