Un europarlamentar din Cipru, Fidias Pannayotu, tocmai ce a cerut convocarea de urgență a unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru a decide ce reacție să aibă UE față de atacul armat căruia îi este supus zilele astea un stat membru: Cipru, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.
Din ce spune Fidias, rezultă că Iran a atacat Cipru, deși legacy media pare a nega asta.
Dacă e așa, înseamnă că se activează imediat clauza de solidaritate din Tratat: dacă un stat terț a atacat un stat membru, a atacat întreaga Uniune Europeană. În acest caz, toate statele membre, inclusiv România, trebuie să asigure asistență militară de urgență, inclusiv prin trimiterea de trupe și de arme pe teritoriul statului membru atacat.
De vreme ce Cipru a fost atacat de Iran, înseamnă că trebuie ca statele membre să trimită trupe și logistică militară acolo.
Sunt curios acum dacă se va opera cu aceeași urgență și supușenie ca în cazul Ucrainei (care, apropo, nu e stat membru UE). Să văd acum cine își va pune la avatar slava Cipru…
În insula Cipru sunt baze militare britanice.
Jumătate din insula Cipru este sub ocupație turcă.
Turcia găzduiește baze militare americane, inclusiv una nucleară.
Situația devine extrem de complicată.
Bine măcar că în fruntea țări avem un dream team de lideri neînfricați și pricepuți, care ne vor apăra de toate relele. Au experiență majoră în Ucraina, Groenlanda și Gaza.