”Omul păcii” a tras puțin aer în piept și s-a gândit că n-ar fi rău să profite în mod direct de pe urma războiului din Iran, nu doar prin intermediul exporturilor de petrol și gaze. Mai precis, Trump se gândește să introducă o taxă de traversare a strâmtorii Ormuz, în parteneriat cu Iranul și Omanul, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe
https://www.facebook.com/adrian.onciu.official, preluat de Romanian Global News.

Bineînțeles, dacă măcelul din Liban se va opri și dacă regimul de la Teheran va considera că poate face astfel de ”afaceri” cu șeful de la Casa Albă.
Deocamdată nimeni nu poate avea încredere în cuvântul lui Trump. Pakistanul a confirmat că armistițiul de ieri dintre SUA și Iran avea la bază inclusiv încetarea focului în Liban. Ceea ce Trump și Netanyahu neagă vehement acum (deși ultimul nu a fost prezent la masa negocierilor).
Partea foarte proastă e că limbajul obscen al președintelui SUA, amenințările cu ”dispariția unei civilizații” și bombardamentele asupra civililor pur și simplu îi dezgustă pe mulți dintre fanii MAGA. Iar sentimentul este identic și în tabăra patrioților europeni care în ultimii ani au văzut în Trump singurul lider suficient de puternic încât să lupte cu caracatița globalistă. Dezamăgirea este cu atât mai mare.
Poziția jurnalistului Tucker Carlson exprimă cel mai bine ruptura profundă din sânul MAGA, cauzată de atitudinea războinică a lui Trump, incompatibilă cu doctrina neintervenționistă America First. Imaginați-vă câți dintre patrioții americani, câți dintre republicani l-ar mai fi votat pe actualul președinte în 2016 sau în 2024 dacă ar fi știut că Trump va susține genocidul din Gaza, îl va răpi pe președintele Maduro, va porni un război cu Iranul, va întreține profitabil conflictul din Ucraina și va amenința cu schimbarea regimului de la Havana printr-o intervenție armată. ”Omul păcii” a devenit o sintagmă care stârnește doar zâmbete amare și chiar furie în zonele din întreaga lume direct afectate de războaiele lui Trump. Inclusiv în Europa, considerată ”nerecunoscătoare” pentru refuzul de a pune umărul la deschiderea strâmtorii Ormuz.
Apropo de recunoștință, fanii lui Trump trimiși pe rețele să troleze postările ”incorecte politic” amintesc în ultima perioadă despre datoria perpetuă a europenilor față de Statele Unite. Ei amintesc de Planul Marshall (inițiat de SUA în 1948, cu investiții pe continent de circa 170 miliarde dolari la valoarea actuală), dar nu suflă o vorbă despre beneficiile enorme. America nu a protejat Europa din pură generozitate. A protejat ordinea mondială care îi aducea beneficii (statutul dolarului ca monedă de rezervă, crearea de piețe pentru exporturile americane și competiția cu URSS, printre altele). Bazele militare din Germania nu erau acolo pentru a-i proteja pe germani. Ele erau acolo pentru a proiecta puterea americană în Eurasia. Iar randamentul acelor investiții a fost enorm. Așa că mai ușor cu ”ne sunteți datori”. Am plătit datoria cu vârf și îndesat, inclusiv în cadrul aventurilor militare ale NATO în Afganistan, Serbia și Orientul Mijlociu. Iar acum plătim dobânzi uriașe, sub formă de armament, energie, împrumuturi cămătărești și pierderea oricărei suveranități.
Deocamdată strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, iar Europa este chemată, ca de obicei, să repare distrugerile provocate de partenerii americani. Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a anunțat clar pe X: ”Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unei încetări imediate a focului peste tot, inclusiv în Liban și în alte părți, cu efect IMEDIAT”. Iranul a confirmat aceeași interpretare: orice atac asupra Hezbollah echivalează cu o încălcare a armistițiului. Ministrul de Externe Abbas Araghchi a avertizat că SUA ”trebuie să aleagă între armistițiu sau război prin intermediul Israelului”.
Cum Netanyahu a ignorat înțelegerea intermediată de Pakistan (iar Trump a susținut poziția Tel Aviv-ului), armata israeliană a lansat, în doar zece minute, cel puțin 100 de lovituri asupra Beirutului, Văii Bekaa și sudului Libanului, provocând peste 200 de morți. În replică, Iranul a răspuns parțial prin blocarea traficului prin Ormuz. Armistițiul s-a transformat, practic, într-o pauză selectivă care permite Israelului să continue războiul.
În paralel, Trump a amenințat deschis Europa. Pentru că Franța, Germania și Marea Britanie ”nu s-au implicat” în războiul cu Iranul, Washingtonul ia în calcul retragerea sau relocarea trupelor americane de pe continent (de fapt, mutarea lor mai spre est, spre Polonia sau România). Este aceeași modalitate de a acționa pe care am văzut-o în Gaza, Ucraina și acum în Iran: SUA declanșează sau amplifică distrugeri masive, iar Europa este chemată să repare. Fix ca un cowboy care face prăpăd într-un bar, apoi îi lasă pe chelnerii europeni să plătească nota și eventual să întrețină conflictul cu proprietarul localului.
Așadar, criza energetică nu s-a domolit. Deși a scăzut inițial după anunțul armistițiului, prețul petrolului a crescut iarăși pe fondul incertitudinii din Liban și al blocării parțiale a strâmtorii Ormuz. Cotațiile Brent și WTI rămân cu 30-40 de procente peste nivelurile pre-război, iar asta lovește direct economiile europene dependente de importuri. Europa se dovedește, încă o dată, impotentă, redusă la rolul de pompier chemat să stingă incendiile aprinse de alții.
Armistițiul de ieri nu a adus pace, ci doar o oglindă crudă a dezechilibrului transatlantic. Dacă Libanul va continua să ardă, Ormuzul va rămâne închis, iar facturile umflate vor veni, inevitabil, la Paris, Berlin, Budapesta și București.