Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Românii au convingerea că România are rezerve de petrol suficiente pentru a asigura producția internă.
Numai că peste 60% din petrolul necesar vine din Kazahstan printr-o conductă care traversează Rusia într-o zonă de conflict. De asemenea, vine la un port rusesc la Marea Neagră, Novorossiisk. Conducta și portul au fost intens atacate de ucraineni. Kazahstan a oprit transportul de petrol pe termen indefinit, până la revenirea la siguranța anterioară a livrărilor, scrie europarlamentarul AUR, profesorul Gheorghe Piperea, preluat de Romanian Global News.
Administrația americană a cerut ucrainenilor să oprească atacurile asupra navelor non-rusești și asupra conductei (care aparține în proporție de 15% corporației americane Chevron, corporație care deține 50% din zăcământul Tengiz, o enormă rezervă de petrol kazah).
Pe perioada suspendării rezervei de petrol kazah, România trebuie să se aprovizioneze din alte surse (nu de la ruși). După caz, să apeleze la rezerva strategică de petrol, estimată la 2 milioane de tone – ceea ce acoperă 90 de zile de producție. Interesant: doar 57% din această cantitate este depozitată în țară. Deci, disponibile imediat sunt cca 1,1 milioane de tone, suficiente pentru cca 50 de zile de producție.
România a fost afectată mai puțin de blocajele repetate ale Strâmtorii Ormuz. Prețurile la carburanți au fost umflate de monopolul din domeniu (3 producători care sunt și furnizori și alți 4 furnizori mari, toți acționând cartelar), de contingentarea producției (se rafinează cu 5-10% mai puțin decât are nevoie piața, pentru a da impresia de penurie) și de accizele mari.
Acum, Kazahstan a oprit exportul de petrol către România. Repet, e vorba de peste 60% din petrolul necesar producției interne.
De-abia acum vine criza.
Motorina va deveni mult mai scumpă. Poate 12 lei/litru.
Or, agricultura mecanizată se face cu motorină.
La fel, transporturile rutiere de marfă și de pasageri.
La fel, o mare parte din industrie.
De aceea, inflația nu va rămâne 11%. Va crește rapid la 15%. Poate 20% în primăvară.
Bine măcar că nu avem guvern, că ne-am fi trezit cu tva de 24% și cu dublarea accizei la carburant, prin ordonanță de urgență.
Notă: banii și logistica necesară pentru atacurile la infrastructura kazahă sunt de la europeni, inclusiv de la români. Dar măcar noi NU știm câți bani dăm Ucrainei, așa cum știu ceilalți europeni.