Două drone rătăcite în zona celei mai mari investiții a României arată cât de subțire a devenit granița dintre un proiect de succes și unul foarte vulnerabil, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.
Cele două drone de tip Gerbera au fost găsite plutind în derivă la vreo nouăzeci de mile marine de Constanța, exact deasupra zăcământului pe care România își sprijină următorul deceniu energetic. Scafandrii Forțelor Navale le-au detonat controlat, fără victime și fără pagube. ”Granițele, spațiul aerian și suveranitatea României nu sunt negociabile”, spune, cu emfază, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.
Detaliul care merită atenție nu este însă detonarea, ci felul în care au fost descoperite dronele. Ele au fost văzute de echipajul unei nave civile care lucra în zonă. Senzori sau radare nu există. Marea Neagră a devenit un poligon în care se trage ca la balamuc, iar schijele cad la noi din ce în ce mai des. Și deocamdată le culegem doar dacă cineva le vede întâmplător.
Merită amintit ce se află sub acele schije. Jumătate din Neptun Deep aparține Romgaz, companie în care statul a devenit acționar majoritar în 2013. Cu cota cumpărată de la ExxonMobil în 2022 în schimbul unui miliard de dolari, contribuția publică ajunge la ordinul a trei miliarde de euro. Este cel mai mare pariu al României pe o singură resursă. Platoul de producție ar acoperi singur cam două treimi din consumul anual de gaze al țării și ar ține aproximativ un deceniu. Ceea ce înseamnă o contribuție de sub 0,5 procente din PIB pe an, adică de câteva ori mai puțin decât deficitul actual. Gazul din Marea Neagră nu reprezintă nici pe departe o soluție pentru acoperirea găurilor din buget.
De aici pornește și cea mai mare confuzie publică, cea despre facturi. Legea obligă producătorii (inclusiv pe cei offshore) să livreze o parte din producție furnizorilor casnici la un preț reglementat, de aproximativ jumătate din cel de piață. Deci da, gazul va ajunge parțial ieftin la populație. Numai că facturile mici și bugetul plin sunt același ban, numărat o singură dată, iar mecanismul favorizează pe cine consumă mai mult: o casă mare încălzită pe gaz iese în câștig, în vreme ce gospodăria care arde lemne nu primește nimic. La rândul ei, industria nu beneficiază de preț reglementat, dar câștigă lichiditate și previzibilitate pe piața internă (exact ce le lipsește acum sectoarelor energointensive care își reduc activitatea).
În mod paradoxal, prețul gazului românesc nu se va decide la București. Coridorul vertical care aduce GNL american din Grecia spre Ucraina folosește aceleași conducte pe care va urca gazul de la Neptun Deep. Iar GNL-ul, fiind sursa cea mai scumpă, fixează prețul de referință la nivel regional. Producem ieftin, dar vindem la prețul dictat de companiile americane. Asta ar putea suna bine pentru profitul Romgaz, cu reversul că un val de GNL ieftin după 2027 va lovi direct în veniturile statului.
Peste toate se ridică întrebarea cine apără investiția în proiectul Neptun Deep dacă războiul escaladează. În iunie, o dronă navală ucraineană a fost detonată controlat de Kiev, într-un doc din Portul Constanța, abia după ce MApN i-a sesizat pe ucraineni. Generalul Gheorghiță Vlad a spus-o fără ocolișuri: ”Zona Economică Exclusivă nu este acoperită de Articolul 5 din NATO.” Iar apoi a subliniat că ”preocuparea noastră este să dezvoltăm capabilitățile necesare pentru protejarea infrastructurii critice. Nu vorbim doar de Neptun Deep, ci și de cablurile submarine.”
Platforma marină Neptun Deep este complet automatizată. Nu are oameni la bord, iar un eventual atac probabil nu ar produce victime, ci doar consecințe la nivel politic și economic. Punctul slab rămâne conducta, o singură arteră de 160 de kilometri, imposibil de păzit integral, care ar putea fi reparată în luni, nu în zile în cazul unui sabotaj de tip NordStream. Ce lipsește nu sunt fregatele, ci senzorii subacvatici (ar costa o fracțiune din veniturile anuale ale proiectului) și capacitatea de a atribui rapid o vinovăție.
Există și un rol mai puțin discutat al gazului din Marea Neagră, unul strict tehnic. Fără centrale pe gaz care pornesc în câteva minute, eolianul și solarul nu se pot echilibra. România a închis cărbunele mult mai repede decât a construit înlocuitorii. Centrala de la Mintia intră parțial în funcțiune abia acum, Iernut întârzie, Ișalnița și Turceni au fost împinse spre 2029. Neptun Deep va livra combustibilul, însă rămâne de construit instalația care îl va face indispensabil sistemului energetic și simplilor cetățeni.
Apropo de cetățeni, plafonarea prețului rămâne varianta aleasă de guvern. Fondurile de pensii Pilon II sunt deja al doilea acționar al Romgaz, ceea ce îi face pe milioane de salariați români coproprietari fără să știe. Problema este că o bună parte a populației nu poate suporta prețul de piață al gazelor naturale, așa că profitul din Neptun Deep nu contribuie la dezvoltarea țării decât într-o foarte mică măsură. România a legiferat în 2018 fondul suveran, însă proiectul a murit în fașă. Norvegia, în schimb, și-a permis să nu subvenționeze benzina, a pus renta deoparte în fondul suveran și trăiește din randament. Fără un asemenea vehicul, o avuție care se epuizează într-o generație se va topi în bugetele anuale.
Statul român nu are încă mecanismul prin care o bogăție temporară devine una permanentă. Și chiar dacă l-ar avea, nivelul de trai al populației, în declin abrupt, nu ar putea susține deturnarea profitului din Neptun Deep de la fondul de compensare la fondul suveran de investiții.