Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Să ieși în față cu un program de guvernare generat de AI trebuie să dai dovadă de o mare prostie. De o prostie covârșitoare întrucât ai impresia că poți masca prostia naturală prin intermediul inteligenței artificiale. Oricine citește acel program de guvernare realizează că e o însăilare low cost, scrie dan Diaconu pe https://trenduri.blogspot.com, preluat de Romanian Global News.
Limbajul folosit și ne demonstrează nu că a fost utilizat un AI profesional, ci o versiune low cost (de tip flash, gratuit), care generalizează la greu. Însă, după cum veți înțelege în continuare, asta e cea mai mică problemă.
Nu cred că nu ați observat „ticul” lui Siegfried Mureșan, acela de a-și „strânge ochii”, un clipit obsesiv. N-ai cum să nu-l observi. În paralel, mai are un alt tic puțin mai discret, dar vizibil când privești cu atenție: scoaterea periodică a vârfului limbii din gură. Și-aici e o problemă majoră întrucât un astfel de comportament depășește ceea ce înțelegem prin noi prin tic.
Când două sau mai multe mișcări involuntare afectează regiuni diferite ale feței, în psihiatrie și neurologie se vorbește deja despre mișcări involuntare ortofaciale sau ticuri complexe. Fapt care restrânge diagnosticul persoanei la patru variante:
• Sindrom Tourette – scoaterea limbii este un simptom frecvent al acestui sindrom;
• Diskinezie tardivă – care apare în urma consumului de neuroleptice/antipsihotice sau antidepresive;
• Sindromul Meige – o afecțiune neurologică rară caracterizată prin contracții musculare involuntare și spasme localizate în partea superioară a corpului, predominant la nivelul feței;
• Manifestare Neurodivergetă(Stimming complex) – cumva aceasta include în spectrul său primul diagnostic;
Ideea este că toate posibilele diagnostice prezentate au un element comun, anume afectarea psihică. Fiecare dintre ele are anumite manifestări psihice. De exemplu, Sindromul Meige are ca „oglindire psihică” anxietatea generalizată, depresia, tulburarea obsesiv-compulsivă, Manifestarea Neurodivergetă se manifestă psihic sub formă de Burnout Neurodivergent, Depresie și anxietate cronică, traumă psiho-socială și … TOC. După cum limpede observați, punctul comun al tuturor este aceeași obsersivă Tulburarea Obsesiv-Compulsivă(TOC). Iată momentul în care orice om normal care-a citit analizele mele anterioare referitoare la sănătatea psihică a oamenilor politici români își spune apăsat: „nu mă miră deloc”. Și n-are cum să te mire!
Dacă vreți, este încă un element care confirmă faptul că „marile spirite se întâlnesc”. Nicu Psihicu nu l-a ales pe Siegfried pentru că „a urmărit un obiectiv” ci întrucât, din umilul meu punct de vedere, vorbesc aceeași limbă deviantă. Aici avem de-a face cu ceva mai profund, e vorba de o atracție care-i face să rimeze natural unul cu celălalt, fără altfel de ocolișuri.
Iată de ce, din punctul meu de vedere, este un semnal de alarmă deoarece situația, dincolo de aspectul său medical, este una disperată pentru noi. Se vede din ce în ce mai limpede cum nebunii pun hățurile pe noi. Și, culmea, când nebunia și prostia se întrepătrund atât de natural, întreg hilarul situației care se vede din exterior, pentru cei afectați se transformă într-un tragism pe care-l vedem zi de zi. Astfel de indivizi sunt periculoși deoarece întotdeauna transformă totul într-un scenariu aberant. Dacă vi se pare că aveți de-a face cu fenomene precum paralizie decizională, rigiditate executivă, gândire magică și ritualuri de decizie, instabilitate emoțională și burout vizibil, delir și idei paranoide, pierderea discernământului, gândire dezorganizată, izolarea și suspendarea procesului democratic etc. aflați că acestea sunt consecințe ale bolilor de care suferă cei în cauză și, în niciun caz, simple chestiuni întâmplătoare sau accidentale. Să dureze mai bine patru luni de zile să numești un premier, în condițiile în care tot tu susții că e vorba de o urgență, nu poate demonstra nimic altceva decât dileală.
Iar dacă, printr-o minune, Vasilică ăsta de la Nemția va ajunge premier, ne vom afla în situația în care vom înlocui un binom schizofrenico-TOC cu un TOC². Asta ar fi principala diferență, care însă nu ne scapă de întrebarea din titlu: chiar nu mai găsim pe niciunul sănătos la cap?