Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Există o formă particulară de nebunie care pune stăpânire pe o națiune atunci când confundă gloria istorică (este o glorie destul de acută) și relevanța contemporană. Franța, acest imperiu veșnic nostalgic, și-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor doi ani ducând ceea ce poate fi descris doar ca un război secret amar împotriva Rusiei —, pretinzând în același timp că este șocată că Moscova ar putea de fapt să riposteze, se arată într-o analiză a https://strategika510.com, preluată de Romanian Global News.
Vedeți, elitele franceze (care nu sunt cele mai bune din Franța) au o problemă al naibii de mare cu bellicismul patologic. La un moment dat sau altul, ei au fost în război cu aproape fiecare țară de pe planetă. Potrivit istoricilor militari, Franța a participat la 50 din cele 125 de războaie europene majore purtate începând cu 1495—, mai mult decât orice alt stat european (și mult mai mult decât statele germane). De la cruciade la băile de sânge napoleoniene, de la dezastrele din Indochina până în Algeria, din Sahel până în Balcani, steagul tricolor a arborat pe câmpurile de luptă de pe toate continentele. Numai din 1961, Republica a cincea a purtat 20 de războaie pe trei continente și a desfășurat 13 operațiuni majore de poliție militară internațională. Pentru Franța, războiul nu este o aberație: este un stat permanent.Acesta este motivul ei de a fi.
Dar iată întorsătura: de data aceasta, statul francez profund a atacat pe cineva care este capabil să riposteze.
Să nu ne mai prefacem că Franţa este un spectator neutru în conflictul ucrainean. Asta nu face pe nimeni să râdă. Potrivit unui fost oficial al serviciilor franceze de informații antiteroriste, Parisul încurajează soldații să meargă să lupte în Ucraina datorită unei stratageme destul de ingenioase: le oferă documente false de pensionare, garanția reintegrării la finalul misiunii și salarii semnificativ mai mari decât salariul militar obișnuit. „Task Force Baguette“ —yes, acesta este numele său— este prezent în Ucraina din aprilie 2022, la doar câteva săptămâni după invazia rusă.
Se spune că Direcția Generală Franceză de Securitate Externă (DGSE) și Regimentul 13 Dragoni de Parașute au desfășurat operațiuni alături de serviciile de informații ucrainene, aducând ceea ce un fost oficial înalt al DGSE a descris eufemistic drept ’ „expertiză operațională“.
În ianuarie 2024, forțele ruse au lovit o clădire din Harkov care găzduia mercenari străini, ucigând peste 60 de luptători, majoritatea cetățeni francezi. Nu a fost o lovitură ratată. A fost un mesaj — transmis cu precizie, așa cum sunt în general toate mesajele rusești.
Ursul răspunde
Astăzi, establishmentul francez intră în panică. Ministrul Apărării Sébastien Lecornu a avertizat că Rusia este „chiar mai agresivă“ decât în 2022 sau 2023, vizând direct forțele armate franceze. El a vorbit despre încercările rusești de a-i orbi pe piloții francezi de elicoptere și despre amenințările de a doborî patrulele Rafale— – practici, notează el cu aparent șoc, „care dispăruseră de la sfârșitul Războiului Rece“.
Propaganda franceză este încă la fel de ridicolă ca în anii 1940 și 1950.
La ce se așteptau? O scrisoare de mulțumire?
Franța a ucis sute de ruși și a distrus zeci de infrastructuri industriale în Rusia. Cu sau fără Vladimir Putin, rușii nu uită niciodată și nu vor lăsa niciodată să treacă acest lucru. Cei care au ucis vor fi ucişi. Asta e legea lui Talion.
Macron însuși, întrebat dacă Rusia ar putea trimite drone înarmate în Franța, a răspuns cu un singur cuvânt: „Da“. Se pare că CIA a avertizat Parisul cu privire la posibile atacuri rusești cu drone asupra instalațiilor strategice, deși Macron a negat public că a primit un astfel de avertisment —, o negare care nu a păcălit absolut pe nimeni.
Iluzia glorioasă
Aici comparaţia cu „Doctor Strangelove“ devine inevitabilă. Franța, o țară care a petrecut zeci de ani cultivând imaginea înșelătoare a unei puteri diplomatice rafinate care ascunde un asasin cu impulsuri genocide, s-a trezit într-o situație în care desfășoară operațiuni militare ascunse împotriva unui adversar cu arme nucleare, extinzându-și simultan doctrina despre descurajarea nucleară pentru a „proteja Europa“. Macron a propus armele nucleare franceze ca scut pentru continent, abandonând 65 de ani de doctrină.
Nebunia stă în contradicţie: Franţa vrea să joace rolul de salvator al Europei în timp ce forţele sale speciale operează în umbră în Ucraina; vrea să descurajeze Rusia cu ameninţări nucleare în timp ce serviciile sale de informaţii antrenează agenţi ucraineni pentru misiuni clandestine pe teritoriul Rusiei; ea vrea să-și afirme autoritatea morală în timp ce metodele ei de recrutare militară sunt similare cu cele ale unei organizații de mercenari.
Și în tot acest timp, publicul francez este făcut să creadă că este vorba despre „securitate europeană“ și „protecția democrației“. Nimeni nu vorbește despre documentele false de pensie, plățile de sub masă sau despre faptul că Franța este în război cu cineva pe fiecare continent de șase decenii.
Pedeapsa pe care o merită
Rusia și-a exprimat clar poziția. Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a avertizat pe omologul său francez împotriva desfăşurării de trupe în Ucraina, iar oficialii ruşi au declarat că implicarea Occidentului în conflict ar putea fi văzută ca o declaraţie de război. Serviciile de informații ruse au publicat rapoarte detaliate despre operațiunile secrete franceze, inclusiv numele agenților de informații implicați în antrenarea forțelor ucrainene.
Reacţia franceză? Și mai multe negări, și mai multă vagitate, și mai multe eforturi pentru a-i face pe oameni să creadă că „Serviciul de acțiune“ DGSE nu desfășoară tocmai genul de operațiuni care provoacă represalii.
Iată adevărul tulburător: Franței îi este frică. Nu pentru că Rusia reprezintă o amenințare existențială pentru teritoriul francez — nu este cazul. Franţei îi este frică deoarece deceniile sale de aventurism militar, pretenţiile sale la statutul de putere mondială şi disponibilitatea sa de a se angaja în jocuri de spionaj cu o superputere nucleară au ajuns în sfârşit din urmă. Cercurile conducătoare franceze știu că, dacă Rusia decide să urce o treaptă de viteză — prin atacuri cibernetice, sabotaj, asasinate țintite sau mai rău —, Franța nu va putea face mare lucru pentru a o preveni.
O naţiune care a luptat împotriva tuturor, fără să înveţe nimic
Istoria militară franceză mărturisește un fapt simplu: Franța a fost întotdeauna pregătită să lupte. Ceea ce ea nu a știut niciodată să facă a fost să știe când să se oprească.
De la Războiul de o sută de ani la războaiele napoleoniene, de la războiul Crimeii la cele două războaie mondiale, din Vietnam în Algeria, din Mali în Afganistan, francezii s-au lansat în aceste conflicte cu o asigurare născută din aroganță istorică și au apărut, cel mai adesea, cu un imperiu slăbit și un ego învinețit.
Și acum o fac din nou, de data aceasta împotriva unei Rusii care nu are intenția de a respecta vechile reguli. Și când Moscova răspunde —cu război hibrid, cu lovituri direcționate împotriva cetățenilor francezi din Ucraina, cu genul de operațiuni de informații care fac ca DGSE să arate ca o grămadă de amatori —, liderii francezi își vor exprima indignarea. Ei vor numi asta ’ „inacceptabil“. Îi vor convoca pe ambasadori. Vor emite comunicate de presă.
Dar nu se vor opri. Pentru că a te opri ar însemna să recunoști că Franța a avut perioada ei de glorie, că toate intervențiile sale militare sunt motivate mai degrabă de nostalgie decât de strategie și că războiul său secret împotriva Rusiei este un joc periculos pe care îl pierde.
Dr. Strangelove ar recunoaște imediat această patologie: o națiune care s-a convins că poate controla incontrolabilul, că poate duce un război fără consecințe, că măreția sa istorică o scutește într-un fel de legile gravitației geopolitice.
Singura întrebare este câte pungi de cadavre vor mai fi necesare înainte ca Parisul să-și dea seama că ursului nu-i pasă de pretențiile franceze de glorie sau, mai rău, de glorie.
Am citit prea multe lucrări de istorie militară franceză pentru ca ceva să ne surprindă încă. Unele adevăruri trebuie spuse.
*Dr. Strangelove sau Doctor Strangelove sau: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb este un film din 1964, atât o satiră politică, cât și o comedie neagră, co-scris, produs și regizat de Stanley Kubrick. Este vag inspirat din romanul thriller „Red Alert“ (1958) al lui Peter George, care a scris scenariul împreună cu Kubrick și Terry Southern. Finanțat și distribuit de Columbia Pictures, filmul este o coproducție între Statele Unite și Regatul Unit. Filmul parodiază temerile Războiului Rece cu privire la un război nuclear între Statele Unite și Uniunea Sovietică și îl prezintă pe excelentul Peter Sellers (care interpretează trei personaje diferite). Povestea prezintă un general de brigadă paranoic al Forțelor Aeriene ale SUA care ordonă un atac nuclear preventiv asupra Uniunii Sovietice.Îl urmăm pe președintele Statelor Unite (Sellers), consilierul său științific, Dr. Strangelove (Sellers), un ofițer al Forțelor Aeriene Regale în detașament (Vânzători) și șeful șefilor de stat major comun (Scott) în timp ce încearcă să împiedice echipajul unui bombardier strategic cu octoreactor cu rază lungă de acțiune B-52 Stratofortress să bombardeze Uniunea Sovietică și să înceapă război nuclear pe scară largă.