Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Miercuri, 4 noiembrie 2026, ora 10.15, în Sala Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților (Belvedere, nr. 3150, et. 3), va avea loc „Congresul Românității Balcanice”. La eveniment vor participa lideri ai comunităților românești istorice din Albania, Bulgaria, Croația, Grecia și Macedonia de Nord, transmite Romanian Global News.
Congresul este organizat de Comisia pentru Românii de Pretutindeni a Senatului României, Comisia pentru românii din afara granițelor țării a Camerei Deputaților, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și cu sprijinul Comisiei pentru Cultură, arte și mijloace de informare în masă a Camerei Deputaților și al Societății pentru Cultură Macedo-Română.
La lucrări vor fi prezenți membri ai Parlamentului României, reprezentanți ai autorităților din România, membri ai Academiei Române, profesori universitari, cercetători și jurnaliști.
În cadrul lucrărilor Congresului vor fi lansate și prezentate o serie de volume realizate la Editura Institutului Cultural Român, având ca teme cercetări făcute în comunitățile istorice românești din Balcani.
Astfel, va fi lansat volumul „Localitățile istroromâne din Croațiaˮ, autori Dorin Lozovanu, Călin Pantea și Petar Radosavljević (2026) și vor fi prezentate albumele „Lecturi vizuale” etnologice la românii din Bulgaria. Regiunea Vidin (2022), autori Emil Țîrcomnicu și Cătălin Alexa, și „Lecturi vizuale” etnologice la meglenoromânii din Republica Macedonia de Nord. Comuna Ghevghelia (2025), autori Emil Țîrcomnicu, Cătălin Alexa și Petar Atanasov.
Participanții vor putea vizita și expoziția „Periplu balcanic la meglenoromânii din Grecia și Republica Macedonia de Nord și istroromânii din Croațiaˮ, realizată în 2025 de Compartimentul Programe pentru Comunități Românești din cadrul ICR.
Accesul la eveniment se face prin intrarea S2 a Camerei Deputaților, începând cu ora 9.15, pe baza actului de identitate, după confirmarea prealabilă a participării până vineri 30 octombrie, la adresa de e-mail com.romanii@senat.ro, sau la telefonul: 0761 340 960.