În urmă cu câteva zile, un avion de luptă francez Dassault Rafale a simulat un atac nuclear deasupra Mării Mediterane. Un avion de luptă Eurofighter Typhoon al Royal Air Force îl escorta. Cei doi foști inamici din Crécy au simulat împreună o lovitură nucleară și a fost o premieră în domeniul aviației strategice la nivel european, scrie https://strategika510.com, preluat de Romanian Global News.
A fost prima dată când avioanele britanice au escortat o misiune nucleară franceză, iar oficialii apărării din cele două foste puteri coloniale s-au grăbit să descrie evenimentul drept „istoric“.
Guvernul britanic a numit exercițiul „Rummy“ un „pas major înainte“ în conformitate cu Declarația de la Northwood, o „demonstrație a forței aliate“ menită să „descurajeze amenințările“ într-o „lume din ce în ce mai periculoasă“. Ministrul francez al Forţelor Armate, Catherine Vautrin, a declarat chiar că „a avea forţe nucleare independente nu exclude coordonarea“.
Ei bine, ne-am gândit că un anume George W. Bush a făcut lumea mai sigură cu războiul său din Irak, dar în acest caz lucrurile s-au înrăutățit mult de atunci până la punctul în care toată lumea se gândește să-și angajeze triada de descurajare ca pe o piesă de artilerie comună…
Tot ce au spus oficialii britanici și francezi este adevărat, dar nu are nimic de-a face cu subiectul. Nu suntem departe de o revoluție strategică în Eurasia.
Să aruncăm o privire mai atentă la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Un avion de luptă francez capabil să transporte o rachetă nucleară a efectuat o misiune de antrenament. Un luptător convențional britanic l-a escortat. Nu erau în joc arme nucleare Întreaga operațiune a fost un exercițiu de interoperabilitate — util pentru piloți, poate, dar nu constituie în niciun caz o răsturnare tectonică a echilibrului de putere în Europa. Declarația Northwood, semnată în iulie 2025, a angajat cele două țări să „coordoneze politicile, capacitățile și operațiunile lor nucleare“, dar a păstrat procesul decizional național și a fost prezentată în mod explicit ca o posibilă „plasă de siguranță“ în cazul în care umbrela nucleară americană ar slăbi. Cu alte cuvinte, exercițiul „Rummy“ este implementarea birocratică a unei măsuri de acoperire, nu nașterea unei noi forțe europene de descurajare.
Impactul concret al cooperării nucleare franco-britanice este „probabil să fie limitat“, iar pragul de declanșare a unui răspuns comun —a amenințare la adresa „intereselor vitale“ — rămâne atât de ridicat încât devine nesemnificativ din punct de vedere strategic în cele mai plauzibile scenarii și simulări de jocuri de război. Franța și Regatul Unit sunt „garanți potențiali mai slabi ai descurajării decât Statele Unite“, iar coordonarea lor „nu constituie un substitut real“ pentru descurajarea americană extinsă și globală. „Rummy“ nu schimbă această realitate. El doar o ilustrează.
Președintele rus Vladimir Putin a înțeles bine această realitate. El a recunoscut capacitățile nucleare ale duo-ului franco-britanic, dar a subliniat că Rusia are încă o gamă foarte largă și mai substanțială de distrugeri.
Am fost acuzați că suntem blânzi în analizele noastre. Nu este lenevie. Este retrospectivă. Un pas înapoi din păcate întotdeauna cinic și rece.
Iată contextul oarecum tulburător pe care comunicatele de presă nu îl menționează în mod convenabil. Franța și Marea Britanie nu își proiectează puterea dintr-o poziție de forță sau stabilitate. Ei demonstrează solidaritate nucleară chiar dacă fundațiile lor naționale se prăbușesc în fața ochilor noștri.
Franța trece în prezent prin ceea ce o analiză descrie drept o ’ „toamnă caldă“. Până la 500.000 de oameni au ieșit în stradă pentru a demonstra împotriva costului vieții, prețurilor la combustibil, locuințelor și reducerilor cheltuielilor sociale și tulburărilor sociale tot mai mari. Protestele au escaladat în ciocniri violente, în timpul cărora clădirile publice au fost incendiate și mii de oameni au fost arestați. Emmanuel Macron s-a adresat națiunii pentru a condamna această „violență nestăpânită“, cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale în care autoritatea sa este deja foarte erodata.
Marea Britanie nu este lăsată pe dinafară. FMI și-a revizuit previziunile de creștere pentru Regatul Unit în scădere, aducându-le la 0,8% pentru 2026, cea mai scăzută rată din G7. Șomajul a ajuns oficial la 5%, șomajul în rândul tinerilor a crescut la 16,2%, iar numărul ofertelor de locuri de muncă este la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Criza costului vieții i-a determinat pe foștii miniștri să avertizeze că Marea Britanie ar putea fi „cufundată într-o situație de neliniște similară cu cea trăită de Franța“.
Detaliu foarte bizar: cele două țări sunt zguduite de atacuri cibernetice neîncetate: în octombrie 2026, cel puțin 32 de servicii digitale ale guvernului britanic au fost scoase offline, la fel ca și o serie de portaluri administrative franceze, ca parte a ceea ce a fost descris drept „val global de pirateria“. Londra şi Parisul au acuzat Moscova că desfăşoară „campanii vaste de atac cibernetic“ menite să „semene haos şi diviziune“. Începând cu această scriere, încă primim e-mailuri care ne informează că datele a milioane de oameni din multe servicii publice au fost compromise în urma unui hack sau a unui atac cibernetic.
În acest context, două guverne organizează ședințe foto pe tema energiei nucleare. Când spitalele tale au resurse insuficiente, străzile tale se revoltă, iar site-urile web guvernamentale sunt în jos sau inoperante, un exercițiu aerian nuclear comun peste Marea Mediterană nu este un semn de determinare. E o manevră de diversiune.
Cea mai fundamentală problemă cu Exercise Rummy este că nu are nimic de-a face cu scenariul pe care intenționează să îl abordeze. Această operațiune este prezentată ca un factor de descurajare împotriva Rusiei. Cu toate acestea, în orice scenariu extrem — un conflict termonuclear global între Statele Unite și Rusia —, o misiune de escortă franco-britanică nu schimbă absolut nimic.
Exercițiul „Rummy“ nu este o „mică revoluție“ în cadrul forțelor aeriene strategice europene. Acesta este un exercițiu de mare profil, învelit în limbajul descurajării, într-un moment în care ambele guverne participante au nevoie disperată să pară puternice în străinătate, deoarece par slabe pe plan intern. Aduce un strat marginal de interoperabilitate la două puteri în declin. Nu modifică în niciun fel echilibrul nuclear fundamental. Nu descurajează Rusia în mod semnificativ. Și asta cu siguranță nu contează în singurul scenariu care contează cu adevărat: o confruntare termonucleară între Washington și Moscova.
Acesta este scenariul extrem și psihoza globală de la începutul erei atomice după 1945. Această psihoză ar trebui să se agraveze deoarece de la prăbușirea tratatelor START, nu mai există garanții și adevăratele arsenale nucleare nu s-au diminuat, ci au crescut cu o frenezie la limita nebuniei furioase sub apariția unor programe de „modernizare“, „upgrade“ sau „miniaturizare“.