Un e-mail anonim, scris în italiană și plin de furie împotriva ”regimului feminist”, a ridicat joi avioane de vânătoare în jumătate de Europă. Semnătura de la final o putea scrie oricine are o adresă de mail, inclusiv autorul acestor rânduri. Pentru că mass-media nu putea rata ocazia livrată pe tavă, la București s-a auzit din nou refrenul cunoscut, vin rușii, scrie jurnalistul Adrian Onciu pe https://opozitia.net, preluat de Romanian Global News.

Faptele sunt sărace. Vreo douăzeci de zboruri au fost vizate într-o singură zi, două dintre ele ajunse la Otopeni. Zborul Finnair de la Helsinki a aterizat la Roma flancat de avioane de luptă italiene, iar compania a anunțat apoi că nu s-a găsit nimic anormal. Mesajul primit de aeroportul Fiumicino era semnat de ”Luptătorii Statului Masculin”, nume care trimite la o mișcare de misogini ruși pe care chiar justiția de la Moscova a interzis-o ca extremistă acum cinci ani. Și al cărei fondator a plecat din țară. El a declarat pentru Reuters că mișcarea nici nu mai există și n-are nicio legătură cu amenințările. Textul a ajuns în presă prin surse din poliția italiană, iar comisarul european pentru transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a spus că este ”prea devreme pentru a trage concluzii”.
Concluziile au venit oricum, după gustul fiecărei redacții. În aceeași seară, HotNews scria că nicio informație nu indică vreun actor statal, iar Aleph News titra că incidentele ar putea face parte din campania hibridă a Rusiei. Și adăuga, fără vreo probă, că asta-i specialitatea Kremlinului. A doua zi, ProTV titra pe declarația unui analist că o singură entitate ar avea interesul, cu trimitere la Moscova, iar Economedia anunța în titlu că suspectul principal ar fi o grupare din Rusia. Întrebarea elementară, anume ce valoare are o semnătură pe care o poate tasta un adolescent plictisit din orice capitală europeană, a rămas nepusă în presa din România. Între timp, la București a mai sosit un e-mail de același fel, despre o bombă aflată la bordul unui zbor de la Sofia. Zborul nici măcar nu exista.
Reflexul ”rușii, vinovații de serviciu” le-a intrat în sânge jurnaliștilor din presa mainstream. Cu mici excepții datorate evidenței orbitoare. Când o dronă navală a explodat în portul Constanța, s-a aflat repede că era ucraineană, deși Kievul a anunțat pierderea ei cu patru ore întârziere. Ministrul Radu Miruță i-a trimis lui Zelensky paisprezece întrebări, apoi episodul a ieșit discret din discursul despre amenințări. Cu toate că dezastrul din Marea Neagră ține de ambii protagoniști ai războiului, publicul a aflat că doar Rusia ar fi responsabilă. Cine întreabă de Ucraina ajunge repede printre liderii de opinie pe care Nicușor Dan i-a acuzat de iresponsabilitate, pentru că ar scuza Kremlinul.
Am mai văzut filmul ăsta. În pandemie, Guvernul Orban a plătit presei zeci de milioane de euro pentru o campanie de informare, iar Curtea de Conturi a găsit apoi plăți nejustificate. Tot atunci, România a comandat vaccinuri cu mult peste necesar, iar acum statul român va trebui să plătească firmei Pfizer circa 600 de milioane de euro pentru dozele refuzate. Cât un spital regional, după socoteala ministrului Sănătății. Vinovații sunt în stare de libertate, deși prejudiciul calculat de DNA, de peste un miliard de euro, plasează dosarul în topul afacerilor murdare cu bani publici. Virusul și-a făcut treaba. Frica a făcut însă cumpărăturile ”nesimțite”, iar factura a sosit după ce frica s-a stins.
Frica din vremuri de război are mai mulți beneficiari. Washingtonul a obținut de la aliați promisiunea de a urca la 5 la sută din PIB pentru apărare. Adică a trimis nota de plată peste Atlantic. Apoi Bruxelles-ul câștigă de două ori. Întâi prin SAFE, prima datorie comună pentru arme, adoptată pe procedura de urgență care a scos din joc Parlamentul European. Atât de brutal l-a scos, încât PE a dat Consiliul în judecată. Pe urmă mai câștigă prin acceptarea facilă a ideii de federalizare în fața ”dușmanului comun”. Ursula von der Leyen a cerut la München ca deciziile de securitate să se ia tot mai des cu majoritate calificată, adică fără dreptul de veto al statelor. Comisarul Andrius Kubilius vrea un tratat nou pentru o ”Uniune a Apărării” și ține să precizeze că propunerea lui ”e planificare, și e reală”. Federalizarea, care n-ar trece niciodată la vot pe timp de pace, intră pe ușa din spate cu cască de protecție pe cap.
Industria vine din urmă, cu comenzi și cu bannere. Pe Politico și pe HotNews au rulat reclame la rachete și tancuri, ca și cum cititorul grăbit și-ar putea lua un sistem Patriot în rate. Toate aceste interese cântă pe aceeași partitură fără să aibă nevoie de dirijor. Iar factura ține loc de baghetă.
România, ca de obicei, se încadrează în tiparul clientului model. Am luat din SAFE a doua cea mai mare sumă din Uniune, după Polonia, deși am avut doi ani la rând cel mai mare deficit bugetar din UE. Grosul banilor pentru Armată, aproape șase miliarde de euro, a mers la un singur grup german, Rheinmetall, pentru blindate Lynx, tunuri antiaeriene și nave. Pentru nave, statul i-a promis firmei aproape un miliard, iar firma a cumpărat apoi, cu 138 de milioane, șantierul de la Mangalia unde le va construi. Afacerea nemțească pare mai degrabă un tun de tip mafiot.
La prima licitație pentru șantierul naval, Rheinmetall nici nu s-a prezentat. ”Probabil așteaptă să scadă prețul”, a explicat atunci ministrul Radu Miruță. Iar prețul a scăzut, cu vreo patruzeci și șase de milioane de euro. Guvernul spune că a condiționat contractele de investiții în industria românească, iar o parte din blindate se vor face la Mediaș. Rămâne de lămurit cine pe cine a condiționat.
Peste SAFE vin tancurile Abrams, avioanele F-35 și sistemele Patriot, fiecare contract de ordinul miliardelor. Înzestrarea era plănuită de ani buni, însă frica de ruși accentuată până la paroxism de presă și politicieni a scurtat calendarul și a lungit lista. Ca bonus, cu o parte din bani vom termina autostrăzile A7 și A8. Drumul spre Moldova, promis în fiecare campanie electorală de treizeci de ani încoace, îl termină acum rușii, fără să tragă un foc.
Pentru cine nu mai are răbdare, NATO a deschis săptămâna asta un magazin online pentru guverne, cu sisteme anti-dronă alese dinainte de la cinci firme occidentale. Argumentul de vânzare ar fi scutirea de licitații, care altfel țin aproape un an și au prostul obicei de a compara prețuri. Coșul de cumpărături pentru apărare a ajuns la doar un clic distanță. S-ar putea să existe și reduceri consistente de Black Friday, dacă ne grăbim.
Să ne întoarcem la avionul finlandez de la Roma. Aterizează, e verificat bucată cu bucată, nu se găsește nimic, iar toată lumea pleacă acasă convinsă că procedura a funcționat.
O alarmă falsă costă câteva ore de întârziere și kerosenul avioanelor de vânătoare. O alarmă care nu se mai oprește devine un fel de a guverna, cu bugete votate pe genunchi, în sala de așteptare. Iar nota de plată umflată sosește, ca la Pfizer, după ce pasagerii au uitat de ce s-au speriat.