O analiză critică a mișcărilor de trupe din Europa de Est în noiembrie 2026
În noiembrie 2026, activitatea militară pe flancul estic al NATO se intensifică. Nu este vorba doar de manevre de rutină. Trei evoluții merită o atenție aparte, se arată într-o analiză a lui Wolfgang Effenberger citată de https://opozitia.net și preluată de Romanian Global News.
• deplasarea unor formațiuni NATO de mari dimensiuni spre regiunile estice ale statelor baltice;
• testarea, în Polonia, a structurilor multinaționale de comandă, transport și aprovizionare;
• pregătirea unei posibile prezențe militare multinaționale pe teritoriul Ucrainei, pentru perioada de după un armistițiu.
Aceste activități trebuie judecate diferențiat, atât militar, cât și politic. Un exercițiu de apărare a teritoriului propriu al Alianței are altă semnificație decât un exercițiu de dislocare strategică sau decât pregătirea unei eventuale staționări de trupe într-un stat terț.
De aceea, o evaluare critică a situației nu se poate opri la declarațiile oficiale ale NATO. Ea trebuie să țină seama și de felul în care Rusia percepe aceste activități militare, din perspectiva propriei securități și a propriei percepții asupra amenințărilor.
Mișcările concrete de trupe din noiembrie
A. Letonia: Resolute Reforger 2026 (26 octombrie – 8 noiembrie 2026)
În Letonia s-a desfășurat un amplu exercițiu de deplasare a brigăzii multinaționale a NATO. Potrivit datelor disponibile, el a implicat aproximativ 3.000 de militari și circa 1.000 de vehicule militare, cu transport combinat rutier și feroviar, din zonele de plecare Ādaži și Ceri spre estul țării.
Pe lângă instrucția propriu-zisă, accentul a căzut pe capacitatea de a deplasa o formațiune multinațională mare pe distanțe lungi, de a-i asigura aprovizionarea și de a-i păstra capacitatea de comandă în condiții operative.
Deosebit de grăitoare este intenția declarată a comandamentului de a demonstra că brigada poate opera și departe de bazele sale obișnuite, într-o zonă de operații extinsă.
Exercițiul depășește, așadar, cadrul unei instrucții de luptă obișnuite. El testează mobilitatea, capacitatea de comandă și pregătirea logistică a unei mari formațiuni NATO într-o zonă sensibilă din punct de vedere geografic, aproape de granițele cu Rusia și Belarus. Totuși, odată cu încheierea exercițiului, la 8 noiembrie, nu s-a constatat nicio relocare sau staționare permanentă a celor 3.000 de militari. (1)
B. Lituania: Freedom Shield 26-II și Grand Eagle 26 (6 noiembrie – 3 decembrie 2026)
În Lituania sunt programate două exerciții de amploare conduse de Germania, la care, potrivit informațiilor disponibile, participă în total peste 6.000 de militari. Sunt implicate Brigada 45 Blindată „Lituania” a Bundeswehr, Brigada 37 de Infanterie Mecanizată din Saxonia, precum și forțe din Țările de Jos, Norvegia, Cehia, Croația, Belgia și Luxemburg. Ca zone de exercițiu sunt menționate Rūdninkai și poligonul militar „General Silvestras Žukauskas”.
Accentul cade pe pregătirea de luptă, planificarea operațională, conducerea trupelor și coordonarea formațiunilor multinaționale. Germania își asumă astfel un rol central în constituirea și conducerea unor mari formațiuni de luptă multinaționale în țările baltice. Exercițiile servesc atât instruirii unităților, cât și testării structurilor comune de comandă și de intervenție.
Poziția geografică a Lituaniei dă acestor activități o greutate aparte. Țara se află între Belarus și exclava rusă Kaliningrad, deci în imediata vecinătate a fragilului coridor Suwałki. Mișcările și planificările militare ating astfel direct o zonă strategică sensibilă a flancului estic al NATO. (2)
Perspective diferite asupra securității
Din perspectivă occidentală, aceste activități servesc descurajării, capacității de apărare a teritoriului Alianței și garanției că, în caz de criză, trupele NATO pot fi mobilizate rapid și coordonat.
Din perspectivă rusă, aceleași evenimente pot fi percepute ca o extindere a infrastructurii militare, o creștere a capacității de deplasare și o prezență operațională tot mai consistentă a Alianței occidentale chiar lângă granițele Rusiei.
Apare astfel o tensiune clasică în materie de securitate, în care măsurile pe care o parte le socotește preventive și defensive pot fi citite de cealaltă drept amenințare militară.
Esențială este distincția dintre intenția defensivă declarată și capacitățile militare care rezultă efectiv din deplasare, comandă, aprovizionare și integrare multinațională.
Spre deosebire de manevrele din Letonia și Lituania, exercițiul „Koalicja” din Polonia nu servește exclusiv apărării teritoriului NATO. El face parte din pregătirea unei posibile prezențe militare multinaționale în Ucraina după încetarea ostilităților, ceea ce îi conferă o importanță strategică deosebită.
6 ianuarie 2026, Paris: reuniunea decisivă a „Coaliției de Voință”
La reuniunea așa-numitei „Coaliții de Voință” (Coalition of the Willing) au participat Ucraina, Regatul Unit, Franța, numeroase state europene și SUA. Au rezultat două documente importante:
• Declarația comună de la Paris privind garanțiile de securitate;
• Declarația trilaterală de intenție a Regatului Unit, Franței și Ucrainei privind dislocarea unei forțe multinaționale.
A doua declarație a fost publicată la 7 ianuarie. (3)
Declarația de la Paris din 6 ianuarie menționează explicit măsuri militare pe uscat, în aer și pe mare. Guvernul britanic vorbește, la rândul său, despre centre militare și instalații protejate pentru armament și echipament militar pe teritoriul Ucrainei.
Aceasta este cu totul altceva decât o misiune a „căștilor albastre”. O misiune de observatori ONU supraveghează, de pildă, respectarea unui armistițiu. Forța Multinațională pentru Ucraina (MNF-U), în schimb, are menirea de a consolida capacitatea de apărare a Ucrainei și de a exercita un efect de descurajare. Cele două profiluri de misiune sunt, așadar, fundamental diferite.
8 ianuarie 2026: Ministerul rus de Externe trage o concluzie militară concretă
După reuniunea de la Paris, la care Regatul Unit și Franța și-au reafirmat intenția unei dislocări ulterioare, Ministerul rus al Afacerilor Externe a emis un avertisment fără echivoc. Mesajele-cheie:
• contingentele militare occidentale pe teritoriul Ucrainei ar fi considerate intervenție străină;
• avertismentul vizează și instalațiile militare, depozitele și restul infrastructurii statelor occidentale;
• toate aceste unități și instalații ar fi considerate ținte legitime ale forțelor armate ruse. (4)
Ministerul a calificat planurile coaliției și ale guvernului ucrainean drept o veritabilă „axă a războiului”. Avertismentul rus se extinde astfel explicit, de la militari la întreaga infrastructură de care ar avea nevoie o asemenea forță. (5)
15 iulie 2026: Zaharova reiterează respingerea
După o nouă reuniune la Paris a statelor occidentale care sprijină Ucraina, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a declarat din nou că staționarea contingentelor militare ale „Coaliției de Voință” este inacceptabilă pentru Rusia. Ea a calificat-o drept intervenție străină și amplificare a amenințării la adresa securității ruse. Trupele ar fi considerate ținte militare legitime.
Protestul Rusiei a vizat, așadar, și exercițiile pregătitoare pentru staționare.
Din declarațiile lui Putin, Lavrov, Peskov și Zaharova se pot desprinde patru poziții de bază: [enumerarea lipsește în textul sursă]
C. Polonia: exercițiul „Koalicja” (9–22 noiembrie 2026)
Exercițiul din Polonia, programat între 9 și 22 noiembrie 2026, este deosebit de grăitor. Potrivit Ministerului britanic al Apărării, participă:
• 800 de militari din unsprezece state;
• 300 de militari britanici;
• componente terestre, aeriene și navale;
• forțe turce, pentru pregătirea operațiunilor de deminare maritimă.
Sunt testate în mod expres:
• structurile de comandă și control ale MNF-U;
• integrarea avioanelor de luptă Typhoon și a avioanelor de realimentare în zbor Voyager;
• deplasarea personalului și a materialelor;
• aprovizionarea unei forțe armate multinaționale.
Ministerul britanic al Apărării descrie exercițiul drept primul exercițiu de amploare al MNF-U, la care participă, pe lângă Regatul Unit, Belgia, Estonia, Franța, Germania, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Spania, Suedia și Turcia. (6)
Este vorba de o forță multinațională alcătuită din state europene, în frunte cu Regatul Unit și Franța, care nu ar urma să fie condusă ca forță de intervenție a NATO. Pentru Moscova, însă, această distincție organizatorică nu schimbă mare lucru.
Constatarea decisivă este că „Coaliția de Voință” planifică mai mult decât o misiune de observare. Ea construiește o structură militară multinațională care, după încetarea ostilităților, ar urma să sprijine armata ucraineană, să asigure descurajarea față de Rusia și să permită o prezență militară pe uscat, în aer și pe mare. Acest lucru poate fi demonstrat pe baza documentelor oficiale ale Regatului Unit, Franței și Ucrainei.
Nu se mai vorbește doar despre o posibilă staționare ulterioară. Procedurile militare pentru o asemenea staționare sunt deja testate în practică, iar acest lucru nu poate să nu trezească o profundă neîncredere la Moscova.
Elementul decisiv este misiunea declarată. Exercițiul pregătește o formațiune militară reală, operațională, care ar putea fi dislocată în Ucraina după încetarea ostilităților, la invitația guvernului de la Kiev. Guvernul britanic o distinge explicit de o forță de menținere a păcii sau de o misiune de monitorizare a armistițiului.
Așadar, dincolo de o eventuală garanție politică de securitate, se creează și se testează deja structuri de comandă, transport și aprovizionare pentru o prezență militară ulterioară. O dislocare nu a fost încă decisă, dar condițiile organizatorice și militare pentru ea sunt în curs de pregătire.
Activitatea NATO capătă astfel o altă dimensiune strategică. Cooperarea militară a statelor occidentale nu se mai limitează la securitatea teritoriului Alianței și vizează și o eventuală prezență a forțelor occidentale pe teritoriul ucrainean.
Perspectiva Moscovei: o percepție tot mai acută a amenințării strategice
Reacția Rusiei la aceste evoluții poate fi înțeleasă doar într-un context geografic și militar mai larg. Moscova vede în extinderile NATO, în dezvoltarea infrastructurii militare din Polonia și din țările baltice și în cooperarea tot mai strânsă dintre armatele occidentale o modificare pe termen lung a raportului de forțe. Rusia invocă în special:
• valurile de extindere a NATO începând din 1999;
• aderarea Estoniei, Letoniei și Lituaniei în 2004;
• aderarea Finlandei în 2023 și a Suediei în 2024;
• constituirea formațiunilor de luptă multinaționale și a structurilor de comandă;
• îmbunătățirea capacităților de transport și aprovizionare pe flancul estic.
La 9 noiembrie 2026, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a criticat extinderea infrastructurii NATO în Polonia și în statele baltice. El a invocat și ceea ce, din perspectivă rusă, reprezintă o intensificare a activităților de recunoaștere tehnică asupra teritoriului Rusiei și Belarusului.
Acestea sunt, în primul rând, evaluări și declarații politice ale părții ruse, nu o confirmare independentă a tuturor activităților invocate.
La Forumul Economic Oriental de la Vladivostok, Putin s-a pronunțat personal. În esență, el a spus:
• dacă astăzi ar apărea trupe străine în Ucraina, ele ar fi considerate ținte legitime ale forțelor armate ruse;
• dacă un acord ar duce la o pace durabilă, nu vede niciun rost în staționarea de trupe străine;
• Rusia va respecta garanțiile de securitate convenite pentru ambele părți.
Al doilea punct este important. Putin nu și-a justificat refuzul doar prin invocarea unei amenințări militare. El a contestat însăși necesitatea unei asemenea prezențe. Argumentul lui este că, dacă există un acord de pace viabil, trupele occidentale nu mai sunt necesare. (7)
Kaliningrad și coridorul Suwałki: punctul nevralgic
Exclava rusă Kaliningrad joacă un rol special. Situată între Polonia și Lituania, ea reprezintă pentru Rusia o bază militară de importanță strategică. Coridorul Suwałki, dintre Polonia și Lituania, este totodată legătura terestră dintre restul teritoriului NATO și statele baltice și se întinde între Kaliningrad și Belarus.
Rezultă o constelație militaro-geografică aparte. NATO trebuie să-și asigure legătura cu statele membre baltice, iar Rusia consideră vulnerabilitatea Kaliningradului și posibilitatea izolării sale o problemă de securitate majoră.
La sfârșitul lui septembrie 2026, misiunile diplomatice ruse din Irlanda și Regatul Unit au avertizat împotriva unei încercări de izolare a Kaliningradului, cu trimitere explicită la întregul arsenal militar rus, inclusiv la armele nucleare. Este un mesaj de descurajare nucleară fără echivoc, care arată potențialul de escaladare pe care Moscova îl asociază cu o eventuală amenințare la adresa Kaliningradului.
Documentele publicate între timp permit o analiză mult mai concretă decât simpla discuție despre „forțe de menținere a păcii”. Ele arată că „Coaliția de Voință” dezvoltă o structură militară multinațională care, după încetarea ostilităților, ar urma să sprijine armata ucraineană, să asigure descurajarea față de Rusia și să permită o prezență militară pe uscat, în aer și pe mare. Guvernul britanic a declarat explicit că, din motive de securitate operațională, nu va publica detalii despre efectivele, componența și echipamentul viitoarei forțe. (8)
Conflictul de fond privind prezența militară occidentală în Ucraina
În cazul forței multinaționale planificate pentru Ucraina, contradicția de interese devine evidentă. Poziția occidentală justifică o asemenea prezență prin garanții de securitate pentru Ucraina și prin descurajarea unui nou atac rusesc. Se confruntă două concepții de securitate fundamental diferite.
Poziția occidentală:
• garanții de securitate pentru Ucraina;
• descurajarea unui nou atac rusesc;
• prezență militară multinațională după un armistițiu;
• asigurarea unei viitoare ordini de pace.
Poziția rusă:
• niciun contingent militar occidental în Ucraina;
• împiedicarea unei prezențe militare occidentale de durată;
• apărarea propriilor interese de securitate;
• respingerea unei structuri militare apropiate de NATO chiar la granița Rusiei.
Contradicția decisivă constă în faptul că o măsură pe care Occidentul o vede ca garanție de securitate pentru Ucraina poate fi considerată de Rusia o prelungire a influenței militare occidentale.
Imaginea strategică de ansamblu
Din perspectivă rusă, evoluțiile alcătuiesc un spațiu geografic coerent: Marea Baltică și Golful Finlandei – statele baltice – Polonia – coridorul Suwałki – Kaliningrad – Belarus – Ucraina – bazinul Mării Negre. În acest spațiu, prezența militară, structurile de comandă, căile de transport și capacitățile logistice sunt consolidate și interconectate.
Asta nu dovedește o intenție occidentală de a ataca Rusia. Arată însă că se dezvoltă capacități militare care depășesc apărarea imediată a statelor membre NATO luate individual.
Întrebarea strategică decisivă este, prin urmare, următoarea: mai este vorba de măsuri separate de apărare a Alianței sau se construiește treptat o structură operațională militară coerentă, menită să permită și o prezență occidentală în afara teritoriului NATO?
Exercițiul „Koalicja” pune această întrebare cu o acuitate deosebită. El demonstrează capacitatea de apărare a Alianței și, totodată, pregătește capacitatea de acțiune militară a unei posibile forțe multinaționale pentru Ucraina.
Crește astfel riscul ca garanțiile de securitate occidentale și percepțiile rusești asupra amenințării să se alimenteze reciproc și să facă și mai dificil un acord politic după un armistițiu.
Ceea ce se vedea deja în 2009
La zece ani după atacul SUA și al NATO asupra fostei Iugoslavii (Serbia și Muntenegru), Ina Edelkraut a organizat, împreună cu alții, primul Festival al Păcii de la Berlin, la 25 iulie 2009. Prilejul l-a constituit, între altele, sosirea cursei ciclistice internaționale pentru pace Paris–Berlin–Moscova. Festivalul a avut o participare notabilă. Printre cei prezenți s-au numărat militantul israelian pentru pace și reconciliere Reuven Moskovitz (cu care avea să se lege o prietenie de lungă durată (9)) și Nina Hagen. Discursul lui Effenberger s-a intitulat „Quo vadis, Germania – noi războaie pentru resurse?” (10)
Wolfgang Effenberger, 25 iulie 2009, în fața Porții Brandenburg ©
La 25 iulie 2009, Wolfgang Effenberger a vorbit, la Festivalul Păcii din fața Porții Brandenburg, despre „noile războaie pentru resurse”. Teza sa centrală era că războaiele de după încheierea Războiului Rece nu pot fi înțelese separat de interesele geopolitice ale SUA, de accesul strategic la Eurasia și de controlul resurselor și al rutelor de transport energetic.
Pentru a aborda cauzele de fond ale conflictelor, discursul fixa trei puncte principale.

1. Războiul din Kosovo ca punct de cotitură
   Anul 1999 marchează trecerea NATO de la o alianță definită inițial ca defensivă la un instrument global de intervenție în crize. Încălcarea interdicției ONU privind folosirea forței și noua strategie a NATO subminează ordinea juridică internațională.
2. Revenirea politicii de putere geopolitice
   Pornind de la teoria „Heartland” a lui Mackinder și de la viziunea lui Brzezinski asupra Eurasiei, controlul asupra spațiului eurasiatic este considerat cheia puterii globale. Strategia americană a „Drumului Mătăsii” din 1999 oferă un reper strategic concret în acest sens.
3. Militarizarea UE
   Formulele golite de conținut din articolul 28 al Constituției UE, precum „prevenirea conflictelor”, „gestionarea crizelor”, „măsuri de instaurare a păcii” și „combaterea terorismului”, nu fac decât să mascheze superficial adevăratele intenții. Prin articolul 42 din Tratatul UE, misiunile militare pentru apărarea valorilor Uniunii și în serviciul intereselor sale devin realitate. Pe șleau spus, asta înseamnă războaie de agresiune pentru apărarea unor valori ideologice și a unor interese economice.
   Legătura dintre cele trei planuri (geopolitică, politica resurselor și putere militară), tratate de obicei separat în dezbaterea publică, face deosebit de interesantă privirea retrospectivă asupra evoluției din 1999, trecând prin 2014, până în 2026. Merită remarcat că discursul atingea deja corelații care se află astăzi din nou în centrul politicii europene de securitate.
   Teza centrală a lui Effenberger din 2009 era că războaiele de după Războiul Rece nu sunt simple conflicte regionale. Ele sunt legate de pretenția geopolitică a SUA de a-și asigura supremația globală și de a controla accesul la zonele strategice de materii prime și energie din Eurasia. În 2014, documentul american TRADOC 525-3-1, „Win in a Complex World 2020–2040”, a dezvăluit definitiv adevărul: [citatul lipsește în textul sursă]
   Pentru Effenberger, încă din 2009 exista pericolul ca UE să fie integrată în strategia globală a SUA prin extinderea NATO spre est, prin politica energetică și prin integrarea militară. Pericolul unei dependențe politice și militare, în locul unei politici europene de pace autonome, devenise limpede.
   Effenberger vedea atunci o singură cale, o ordine europeană de pace. El cerea renunțarea la geoimperialism, consolidarea dreptului internațional, democratizarea Organizației Națiunilor Unite și o politică externă europeană care să mizeze pe soluționarea diplomatică a conflictelor în locul intervenției militare.
   Pornind de la războiul din Kosovo din 1999, de la strategia americană a „Drumului Mătăsii” și de la conceptele geopolitice ale lui Mackinder și Brzezinski, el a analizat legătura tot mai strânsă dintre economie, politica energetică și proiecția puterii militare. Totodată, a avertizat asupra unei evoluții în care Europa își pierde autonomia în politica externă și devine cap de pod militar și geopolitic al intereselor americane.
   Discursul depășește critica unor războaie izolate și încearcă să pună în evidență o evoluție strategică de ansamblu.
   Lanțul argumentativ din 2009
   • Pretenția de putere geopolitică – controlul asupra spațiului eurasiatic
   • Asigurarea resurselor strategice – energie, materii prime, conducte și rute comerciale
   • Asigurarea militară – intervenții NATO, baze militare și structuri globale de comandă
   • Integrarea Europei – dependență în locul unei politici de pace autonome
   Effenberger opunea acestei logici propria cerință, o Europă suverană ca putere civilă, întemeiată pe dreptul internațional. Concluzia lui era că Europa trebuie să se desprindă de geoimperialism, să apere dreptul internațional și să revină la o politică de pace autonomă.
   Ce frapează privit din prezent
   În 2009 erau deja abordate evoluții care aveau să poată fi urmărite și analizate în anii următori:
   • importanța geopolitică a Ucrainei și a regiunii Mării Negre;
   • competiția strategică dintre SUA, Rusia și China;
   • rolul NATO în intervențiile la nivel mondial;
   • militarizarea politicii europene de securitate și de afaceri externe;
   • legătura dintre aprovizionarea cu materii prime, rutele comerciale și proiecția puterii militare;
   • Organizația de Cooperare de la Shanghai (OCS) ca răspuns geopolitic și, tot mai mult, militar al Rusiei și Chinei la strategia americană a „Drumului Mătăsii”.
   Discursul propune o interpretare geopolitică și invocă drept dovezi documente strategice și declarații politice, fără să susțină însă existența unei coordonări unitare a tuturor conflictelor ulterioare.
   După șaptesprezece ani, întrebarea revine: își dorește Europa un sistem de securitate autonom sau se va lăsa în continuare atrasă într-o confruntare geopolitică ale cărei consecințe va trebui să le suporte singură?
   Având în vedere militarizarea actuală a UE, discursul din 2009 poate fi rezumat în câteva linii esențiale.
   Kosovo, punctul de cotitură spre o putere intervenționistă
   Războiul NATO împotriva Iugoslaviei din 1999 marchează, în discurs, schimbarea de epocă. Alianța defensivă devine un instrument ofensiv de intervenție, care acționează fără mandat ONU, folosește pretexte „umanitare” și definește deschis accesul la materii prime și la spații strategice drept interes de securitate.
   Această nouă doctrină a NATO („out of area or out of business” – „în afara zonei sau ieșim din joc”) este interpretată ca model pentru războaiele ulterioare de-a lungul „Drumului Mătăsii” (Afganistan, Irak, AfPak, Balcani, Caucaz). UE se îndepărtează astfel, pas cu pas, de proiectul de pace și devine unul dintre susținătorii unei politici globale de intervenție.
   Strategia geoimperială și războaiele energetice ca factori determinanți
   În centru se află revenirea la politica clasică de putere geografică. Formula „Heartland” a lui Mackinder, „marea tablă de șah” eurasiatică a lui Brzezinski și Doctrina Carter (Golful Persic ca interes vital al SUA) sunt descrise drept axa intelectuală a strategiei americane.
   Proiectele de conducte îndreptate împotriva Rusiei, precum Nabucco, Legea privind strategia Drumului Mătăsii și extinderea bazelor militare (Camp Bondsteel) apar ca o politică energetică susținută militar, în care UE este atrasă tot mai mult, în postura de „cap de pod” și de vasal, departe de cea de actor independent.
   Militarizarea UE: de la narațiunea păcii la arhitectura intervenției
   Discursul critica încă de atunci faptul că, prin articolul 42 TUE, „Documentul european privind apărarea”, grupurile tactice de luptă (battlegroups), „asigurarea accesului” și argumentele legate de resurse, UE își construiește o capacitate proprie de intervenție militară, care se contopește funcțional cu strategiile SUA/NATO.
   Termeni precum prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor sau combaterea terorismului sunt citiți ca o camuflare semantică a unei politici care legitimează intervențiile preventive, asigurarea resurselor și „exportul de stabilitate”, până la includerea opțiunilor nucleare.
   Încă din 2009, discursul schițează o Europă care se transformă treptat dintr-un proiect de pace într-o forță de ordine sprijinită militar, în slujba unei strategii geostrategice dominate de SUA, de la Kosovo, prin războaiele „Drumului Mătăsii” și politica energetică, până la militarizarea instituțională a UE. Alternativa ar fi o Europă suverană, o putere civilă supusă dreptului internațional, care să respingă această logică în loc s-o administreze tehnocratic.
   Nabucco, Drumul Mătăsii și Kosovo
   Sub sloganul „Aprovizionare cu gaze fără Rusia”, UE și statele de tranzit au convenit la 8 mai 2009, la Praga, construirea gazoductului Nabucco. Numele trimite la monumentala operă a libertății a lui Verdi și a fost ales, fără îndoială, cu grijă pentru rezonanța sa actuală, la fel ca motto-ul summitului, „Coridorul Sudic – Noul Drum al Mătăsii”. Metafora ar fi trebuit totuși să aprindă un semnal de alarmă. Cu doar cinci zile înainte de bombardarea Iugoslaviei, la 19 martie 1999, Congresul SUA adoptase Legea privind strategia Drumului Mătăsii (Silk Road Strategy Act). (11)
   Legea definește deschis interese economice și strategice cuprinzătoare pentru un vast coridor geografic care pornește de la Belgrad și trece prin Ankara, Tbilisi, Baku, Teheran, Samarkand și Urumqi, adică de-a lungul istoricului Drum al Mătăsii prin Asia Centrală. Citez: „…prăbușirea Uniunii Sovietice a declanșat un nou joc al puterii… Cele cinci foste republici sovietice din Asia Centrală… sunt dornice să stabilească relații cu SUA. Kazahstanul și Turkmenistanul dețin mari rezerve de petrol și gaze în jurul Mării Caspice…” Raportul Congresului cere fără menajamente „să se pună capăt monopolului Rusiei asupra rutelor de transport al petrolului și gazelor… și să se încurajeze construirea de conducte est-vest”.
   La 23 martie 1999, cu doar câteva ore înainte de ordinul de atac asupra Iugoslaviei, președintele SUA, Bill Clinton, le explica reprezentanților sindicali motivele acestui război: „Dacă vrem să avem relații economice puternice, care să includă capacitatea noastră de a vinde în întreaga lume, Europa trebuie să fie un element-cheie. Și dacă vrem ca alții să ne împartă povara conducerii, cu toate problemele care vor apărea inevitabil, Europa trebuie să fie partenerul nostru. Ei bine, asta înseamnă povestea cu Kosovo.” (12)
   În timp ce NATO bombarda emițătoarele televiziunii sârbe și centrul industrial de la Niš, la 23 aprilie a avut loc la Washington reuniunea dedicată împlinirii a 50 de ani de la înființarea NATO. După ce, într-un gest cu impact mediatic, au fost primite trei foste state ale Blocului de Est (13), președintele Clinton a prezentat noua strategie a NATO.
   În ea, rolul de intervenție în crize este consacrat definitiv, iar mandatul ONU nu mai este o condiție prealabilă! (14) Alianța renunța astfel la autodefinirea sa istorică de coaliție strict defensivă! De acum înainte, NATO apăra, pe lângă granițele teritoriale ale statelor membre, interese de securitate de tot felul, vag definite, dar care includeau explicit „accesul la materii prime”.
   Robert Cooper, șeful de cabinet al Înaltului Reprezentant al UE pentru politică externă, Javier Solana, și principalul artizan al Strategiei europene de securitate, a pledat pentru un „imperialism liberal”! (15) Sub acest pretext, el cerea ca UE „să recurgă la metodele mai dure ale unei epoci trecute – forță, atac preventiv, înșelăciune, orice este necesar pentru a-i trata pe cei care încă trăiesc în secolul al XIX-lea”.
   Astăzi, ca și atunci, avem nevoie urgentă de o schimbare de curs către o Europă ca putere civilă, care să se distanțeze de geoimperialism, de războaiele pentru resurse și de standardele duble, să întărească dreptul internațional și să limiteze strict mijloacele militare la apărare.
   +++
   Despre autor
   Wolfgang Effenberger, născut în 1946, a dobândit ca ofițer de geniu al Bundeswehr, cu gradul de căpitan, o imagine aprofundată asupra „câmpului de luptă nuclear” pregătit de SUA în Europa. Încă înainte de încheierea celor doisprezece ani de serviciu militar, a studiat științe politice la cursuri serale la München, apoi a urmat studii pentru profesorat (construcții/matematică). Până în 2000 a predat la o școală tehnică de construcții. De atunci cercetează și publică lucrări despre istoria recentă a Germaniei și despre geopolitica SUA și este activ în mișcarea pentru pace, pe plan național și internațional.
   Cele mai recente cărți ale sale (în limba germană):
   • „Cartea neagră a UE și NATO” (2020)
   • „Puterea subestimată” (2022)
   • „De la război la ordinea mondială” (iunie 2026)
   • „Spiritul rece al războiului” (Der kalte Geist des Krieges, octombrie 2026)
   +++
   Note și surse
   1) https://rus.lsm.lv/statja/novosti/obschestvo/po-latviyskim-dorogam-proydut-kolonni-britanskoy-voennoy-tehniki.a149802/
   2) https://www.rnd.de/politik/pistorius-in-litauen-erste-nato-grossuebung-der-staendigen-bundeswehr-brigade-FLIEVZKX5RFJ5P2PVY5KCG6CV4.html
   3) https://images.openai.com/static-rsc-4/olOiRFSxUT2Wz35GmS2AUx0ENFuSIqfHJMihLckfE0uPnK-pBmNBR8O6HdcXBh6ct6mWsvst2WqaeQ3ICZkxgrl7 -zHLfE6cH0kpEy7yv3IMKoYAJniB7ZIB7lbm_JMtxwQiP31FLHiFSZSCnPKly_nISZ1bMf-3EWGneJA3Un0?purpose=inline
   4) https://www.reuters.com/world/europe/russia-says-foreign-forces-ukraine-would-be-legitimate-targets-2026-02-02/
   5) https://www.investing.com/news/world-news/russia-says-foreign-troops-in-ukraine-would-be-targets-after-uk-and-france-pledge-postceasefire-deployment-4436755
   6) https://www.gov.pl/web/national-defence/announcement-for-journalists–exercise-koalicja-262-in-nowa-deba-coalition-of-the-willing–accreditation
   7) https://www.aa.com.tr/en/russia-ukraine-war/putin-says-no-need-of-foreign-troops-in-ukraine-after-peace-agreement/3678864
   8) https://questions-statements.parliament.uk/written-questions/detail/2026-01-09/104506
   9) Între altele, volumul colectiv „Germanii și evreii înainte de 1939 – Etape și mărturii ale unei relații dificile”, Ingelheim am Rhein, 2013.
   10) https://www.nrhz.de/flyer/media/14075/Berlin-Rede-Effenberger-23-07-09.pdf
   11) Legea privind strategia Drumului Mătăsii din 1999 (Silk Road Strategy Act of 1999, H.R. 1152, al 106-lea Congres). Titlul oficial: lege pentru modificarea Legii privind asistența externă din 1961, în vederea orientării asistenței spre sprijinirea independenței economice și politice a țărilor din Caucazul de Sud și Asia Centrală. Actualizată în mai 2006 prin Silk Road Strategy Act of 2006 (S. 2749, al 109-lea Congres), proiect de lege care modifică orientarea asistenței pentru sprijinirea independenței economice și politice a țărilor din Asia Centrală și Caucazul de Sud, ținând seama de schimbările politice și economice survenite în aceste regiuni de la adoptarea legii inițiale.
   12) Președintele Bill Clinton, discurs la convenția bienală a sindicatului American Federation of State, County and Municipal Employees (AFSCME), Washington, D.C., 23 martie 1999: https://web.archive.org/web/20160609023108/https://clinton4.nara.gov/textonly/WH/New/html/19990323-1110.html
   13) https://www.investing.com/news/world-news/russia-says-foreign-troops-in-ukraine-would-be-targets-after-uk-and-france-pledge-postceasefire-deployment-4436755
   14) În cadrul ședinței solemne prilejuite de aniversarea a 50 de ani de la înființarea NATO, la 28 aprilie 1999, șefii de stat și de guvern ai țărilor membre au semnat „Noul concept strategic” al Alianței.
   15) Der Spiegel, nr. 17/26.04.1999, p. 170.