Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a câştigat turneul WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.643.670 dolari, sâmbătă, după ce a învins-o dramatic în finală pe kazaha Elena Rîbakina, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7-5).
Halep (28 ani) a câştigat pentru a doua oară titlul la Dubai, după ce s-a impus şi în 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a declarat că titlul cucerit sâmbătă la Dubai, este unul special, în 2020, la a 20-a aniversare a turneului din Emiratele Arabe Unite, fiind şi al 20-lea din cariera sa, transmite Agerpres, preluat de Romanian Global News.
“E foarte special să fii în 2020, la a 20-a aniversare a acestui turneu, al 20-lea titlu (al meu). E special şi vreau să mă bucur de el, e foarte, foarte frumos”, a spus Halep după finală, citată de site-ul WTA.
“Mă simt extraordinar pentru că am putut câştiga. A fost uimitor. Rîbakina a luptat până la final. Nu a renunţat la nicio minge. A fost foarte greu din punct de vedere mental, presiunea a fost foarte mare, dar am dorit foarte mult să câştig, de asta am luptat până la final”, a declarat Halep.
“Ea e foarte puternică. Are un serviciu foarte puternic, e înaltă, are forţă. Cred că va intra foarte curând în top 10”, a mai spus Simona. “Rîbakina se mişcă bine, chiar dacă e foarte înaltă. Mingile trimise de ea nu sar aşa mult şi e foarte greu să găseşti lungimea potrivită. Lovitura de rever în cros e extraordinară. Poate să lovească şi lung de linie. Cred că este la cel mai înalt nivel de încredere, cred că toate loviturile sale sunt foarte bune”, a adăugat fostul lider mondial.
Românca, principala favorită, a învins-o pe campioana en titre de la Bucureşti la capătul unui meci de mare luptă care a durat două ore şi 27 de minute.
La fel ca în optimi şi sferturi, Halep a reuşit să se impună după ce a pierdut primul set. În actul inaugural, cele două jucătoare şi-au făcut serviciul de două ori, după care Rîbakina (20 ani, 19 WTA) a izbutit să facă break, iar apoi s-a desprins la 5-2, câştigând cu 6-3.
Halep a jucat mai bine în actul secund şi a câştigat contra serviciului în ghemul patru, iar apoi a făcut 4-1. Rîbakina a redus din diferenţă (4-2), iar apoi, pe servicii mai slabe ale româncei, a reuşit un break ”alb”, apropiindu-se la 4-3. Ghemul cu numărul opt a fost unul dramatic, lung de peste zece minute, la capătul său Halep reuşind un nou break, la a patra sa şansă, după ce kazaha a avut două oportunităţi de 4-4. Halep s-a impus cu 6-3 şi a restabilit egalitatea la seturi.
În decisiv, Rîbakina a făcut break la 2-1, iar apoi şi l-a consolidat (3-1 pentru kazahă), dar Halep nu a renunţat la luptă şi a reuşit un contra-break. Cele două au mers cap la cap până la 5-5, când Halep a izbutit un nou break (6-5). Fostul lider mondial nu a reuşit să încheie conturile, având servicii destul de modeste, iar meciul a ajuns în tiebreak (6-6).
Până la 3-3 s-a mers cu serviciul, apoi Rîbakina a reuşit un mini-break (3-4), Halep l-a recuperat, dar a fost condusă cu 5-4. Campioana de la Wimbledon a câştigat apoi trei puncte la rând şi meciul.
Halep a încheiat meciul cu 3 aşi şi 5 duble greşeli, în timp ce Rîbakina a avut 2 aşi şi 5 duble greşeli. Românca a avut un procentaj mai bun la primul serviciu (72%-68%), şi ceva mai slab la al doilea (35%-37%). Simona a avut mai puţine mingi direct câştigătoare, 28-30, dar şi mai puţine erori neprovocate, 23-25, iar la total, avantajul a fost de partea jucătoarei noastre, 113-106.
Singura confruntare anterioară dintre cele două a avut loc în toamna anului trecut, în optimi la Wuhan, încheindu-se cu abandonul Simonei Halep la 5-4 pentru Rîbakina.
Anul trecut, Halep s-a oprit în sferturile de finală, învinsă de elveţianca Belinda Bencic.
Pentru titlul de la Dubai, Halep va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA, iar Rîbakina va fi recompensată cu 372.200 dolari şi 305 puncte WTA.
Halep, la prima sa finală după titlul cucerit anul trecut la Wimbledon şi a 37-a din carieră, a ajuns la 20 de turnee câştigate: Simona a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, anul trecut a câştigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.
Halep are şi 17 finale pierdute, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, în 2017 a pierdut nu mai puţin de patru finale, la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, în 2018 a pierdut la Australian Open, Roma şi Cincinnati, iar în 2019 la Doha şi Madrid.