Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T, Popa din Iași a decis excluderea medicului Răzvan Constantinescu din activitățile de predare, de seminar, lucrări practice de laborator, îndrumare de proiecte de an, participare la examene și orice alte activități care presupun interacțiunea față în față sau online cu studenții, transmite www.3puncte.ro, preluat de Romanian Global News.
Iată decizia luată de conducerea universității ieșene:
”Având în vedere faptul că la Comisia de cercetare disciplinară, numită prin Decizia 665/22.06.2021, este în lucru sesizare nr. 12488/17.06.2021, privind nerespectarea de către domnul Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu a Deciziilor nr. 516 și 517 din 12 mai 2021 și Prevederilor Procedurii proprii privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în perioada pandemiei de Covid 19, cu modificările și completările aprobate de către Senatul Universității prin Hotărârea din data de 13.05.2021,
Având în vedere faptul că în cadrul audierii din data de 28.06.2021, salariatul a declarat în fața Comisiei de cercetare disciplinară faptul că nu va respecta prevederile Deciziilor nr. 516 și 517 din 12 mai 2021 și Prevederilor Procedurii proprii privind instituirea de măsuri sanitare și de protecție în perioada pandemiei de Covid 19, cu modificările și completările aprobate de către Senatul Universității prin Hotărârea din data de 25.06.2021, și nicio altă decizie/hotărâre având dispoziții similare,
Având în vedere că dl. Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu este cercetat disciplinar și în cadrul Comisiei de cercetare disciplinară numită prin Decizia din 06.07.2021,
DECIDE:
Art. 1 Începând cu data prezentei decizii și până la finalizarea lucrărilor Comisiilor de cercetare disciplinară, numite prin Decizia 665/22.06.2021 și Decizia 678/28.06.2021, domnul Șef de lucrări Dr. Răzvan Nicolae Constantinescu nu va mai desfășura activități de predare, de seminar, lucrări practice de laborator, îndrumare de proiecte de an, participare la examene și orice alte activități care presupun interacțiunea față în față sau online cu studenții.
În această perioadă salariatul va desfășura celelalte activități din fișa postului sau activitățile trasate în mod direct de către decan/șeful ierarhic.
RECTOR, Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu”.
Reacția Medicului Răzvan Constantinescu nu a întârziat să apară:
Motto: „Învățământul are misiunea de a asigura însușirea de către tinerele generații a cunoștințelor științifice, tehnice și culturale, a deprinderilor necesare exercitării unor profesii utile societății, formarea lor în spiritul concepției materialist-dialectice și istorice despre natură și societate, al umanismului socialist, al ideologiei și politicii Partidului Comunist Român, al principiilor eticii și echității socialiste, cultivarea în rândurile acestora a dragostei față de patrie, partid și popor, față de idealurile de pace și progres social.” (Legea educației și învățământului nr. 28 din 21 decembrie 1978)
„Tovarăși, trebuie să facem totul pentru a neutraliza elementele subversive, retrograde, care pot influența negativ tânăra generație în procesul de formare a omului nou, care contravin științei, ideologiei, politicii partidului în edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, eliminând influențele nefaste burghezo-moșierești pe care aceste elemente antisociale le-ar putea manifesta, pervertind gândirea revoluționară a tinerelor vlăstare ale poporului” – Emil Bodnăraș, vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967-1976)
“Sunt mândru și susțin neabătut măsurile de protecție împotriva pandemiei cu zero cazuri noi, în special interzicerea interacțiunii on-line cu cei care sunt nevaccinați și conspiraționiști. Sunt de acord cu îndepărtarea elementelor reacționare din procesul didactic și mă supun obedient deciziei conducerii până la reeducarea și reabilitarea mea ca membru de nădejde al comunității academice.
Dragi studenți, vă rog să nu mă contactați nici măcar on-line în perioada carantinării mele, riscul de a vă contamina cu varianta Lambda sau ideologic-neștiințific fiind major. Dacă, fiind naivi, v-a plăcut cum explic eu, aveți puțintică răbdare!”.