Potrivit unui sondaj sociologic realizat în Ucraina la sfârșitul lunii martie, România a nimerit, în sfârșit, pe lista prietenilor ucrainenilor. De fapt, rezultatul acestui sondaj este un eveniment istoric pentru relațiile bilaterale – timp de decenii România a fost considerată de o mare parte dintre ucraineni un dușman, un stat cu pretenții teritoriale, mulți fiind și astăzi reticenți față de politicele Bucureștiului, scrie BucPress, preluat de Romanian Global News.

În momentul de față doar 1% dintre cetățenii ucraineni consideră că Bucureștiul este dușmanul Ucrainei, pe când acum 10-15 ani România era văzută altfel.
Evoluții pozitive după 2014
Evoluțiile pozitive au început să se producă după 2014. România a susținut calea europeană a Ucrainei, a fost solidară cu statul ucrainean în timpul conflictului din Donbass și Crimeea, iar acum, în 2022, societatea românească a demonstrat o deschidere și o compasiune exemplară față de refugiații din Ucraina.
În pofida acestui fapt, nici acum România nu se află pe primele locuri pe lista „simpatiilor” ucrainenilor față de vecini, cu lideri tradiționali ca SUA, Polonia și Lituania. Atitudinile ucrainenilor încă sunt puternic influențate de stereotipuri și de povara ideologică a trecutului.
Cum a fost creată și alimentată imaginea de dușman a României
Mașinăria ideologică sovietică a educat mai multe generații în stilul dragostei mari față de popoarele care fac parte din URSS și a unei simpatii mai limitate față de țările comuniste din vecinătate. „Poporul moldovenesc” reinventat de Iosif Stalin trebuia să fie unul mai bun decât cel românesc. RSS Moldovenească în mod normal trebuia să fie văzută bine de toată lumea, pe când România comunistă era un stat cu care contactele la frontieră trebuia să fie cât mai mici.
De fapt, URSS încerca să substituie memoria colectivă despre rapturile teritoriale cu o gândire corectă din punct de vedere ideologic: sunt două popoare diferite și două limbi diferite (româna și „moldoveneasca”), iar „poporul moldovenesc” este superior celui român pentru că face parte din familia sovietică.
După ce regimul Ceaușescu a început să vâneze agenții sovietici în România și să construiască o variantă proprie a stalinismului național, relațiile s-au răcit foarte mult, drept reacție URSS a creat redacții de radio și tv pentru străinătate în limba română care să formeze „opinia publică corectă” în România și în mediul comunității românești din Uniunea Sovietică.
În plus, în perioada sovietică, dar și după destrămarea URSS-ului, se vorbea și se scria în manuale despre Marea Unire din 1918 ca despre „un act de ocupație” a Bucovinei de către România (și Zelenski a amintit acest lucru într-o declarație de acum 2 ani), despre Bucureștiul ca un aliat al lui Adolf Hitler în cel de al Doilea Război Mondial, despre trecutul care ne dezbină și nicidecum despre cel care ne unește. Așa a fost creată și menținută imaginea de dușman a României.
NATO și România – două sperietori devenite una
Tot în perioada sovietică, NATO era cea mai mare sperietoare pentru popor. Ideologii sovietici nu încetau să (dez)informeze populația despre alianța agresivă, care vrea să atace poporul proletar unit împotriva „fărădelegilor” burgheze.
După destrămarea Uniunii Sovietice, Ucraina încă mulți ani era o soră mai mică a Rusiei, iar serviciile ei secrete în unele perioade de timp erau coordonate de Moscova. Nu mai vorbim de perioada președintelui fugar Viktor Ianukovici, care a numit un ministru al Apărării un cetățean rus cu domiciliu la Moscova, al cărui scop a fost distrugerea armatei ucrainene până în momentul anexării Crimeii din 2014.
Aderarea României la NATO a însemnat o schimbare majoră pentru Ucraina: două sperietori au deveni una.
Până în 2014 România era inclusă în manualele de militărie ca un posibil agresor, iar forțele armate ucrainene simulau în timpul exercițiilor apărarea de atacul Bucureștiului. Toți erau în așteptarea unui război dinspre vest, dar el a venit din altă parte.
Neîncrederea în România, semănată în inimile oamenilor încă în perioada sovietică, cumulată cu unele dosare problematice în relațiile bilaterale româno-ucrainene și păstrarea sentimentelor de frică față de NATO în contextul în care Bucureștiul a aderat la alianță la începutul acestui secol – iată un prim tablou al imaginii de „neprieten” istoric al Ucrainei.
Dosare problematice în cadrul relațiilor bilaterale
Din păcate, au existat și încă mai sunt multe dosare-problemă în cadrul relațiilor dintre Ucraina și România. Problema drepturilor minorității românești din Ucraina, diferendele teritoriale „moștenite” de la URSS, procesul de la Haga privind statutul Insulei Șerpilor, problema Canalului Bâstroe, o nouă legislație ucraineană în domeniul educației comunităților naționale și în domeniul presei minorităților – toate aceste dosare au pus lemne pe focul neîncrederii reciproce dintre cele două state.
Și acum, în plin război ruso-ucrainean, problema educației în limba maternă a românilor din Ucraina este nerezolvată, fiind limitate drastic drepturile la studii în limba română comparativ cu legislația precedentă.
Volodimir Zelenski a declarat recent că este interesat să semneze un acord cu țările vecine, inclusiv cu România pentru rezolvarea problemelor minorităților naționale. „Avem multe probleme istorice, avem multe minorități, naționalități, iar acest acord va fi suficient pentru a respecta aceste limbi în interiorul țării noastre. Problema limbii, sunt convins, va ieși de pe ordinea de zi, pentru că se va rezolva printr-un astfel de acord”, a declarat președintele Ucrainei.
Unii specialiști din România consideră declarația lui Zelenski un prevestitor al schimbărilor, iar alții – un element al ipocriziei politice. Timpul va arăta… Cert este că dosarele problematice din cadrul relațiilor bilaterale au alimentat fricile și frustrările ucrainenilor de-a lungul anilor.
Fiind dezinformați ani de-a rândul despre ce stat este România și ce își dorește poporul român, dar neaflând adevărul nici în momentul de față din interior despre situația reală a minorităților naționale, ucrainenii văd în obiecțiile Bucureștiului față de Ucraina în privința comunității românești un nou act de pretenții nejustificate, ce îi duce cu gândul la trecutul istoric comun deloc simplu.
Citiți continuarea articolului semnat de Marin Gherman pe Libertatea.ro