Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
În pofida ajutorului militar, economic și umanitar uriaș pe care românii prin statul român îl acordă Ucrainei, regimul Zelensky continuă să lovească în cei jumătate de milion de români din Ucraina, transmite Romanian Global News.
Într-un apel disperat un preot român din Ucraina cere ajutor parlamentarilor români.
„Rugăm autoritățile statului român – parlamentari, senatori, miniștri, secretari de stat, conducători ai statului în care locuiesc frații noștri de suflet – să intervină pe lângă autoritățile Ucrainei (centrale, regionale și locale) ca să nu ia decizii îndreptate împotriva comunității românești și a bisericilor ei. Orice hotărâre trebuie să ia în calcul opinia românilor din nordul Bucovinei, care nu își dorește să devină din nou o victimă colaterală a războiului, care și așa a luat multe vieți ale militarilor de etnie română care apară cu arma în mâini integritatea teritorială a statului ucrainean”, se arată în scrisoarea preotului român din Cernăuți.
„Ortodocșii de etnie română din orașul Cernăuți ar putea fi scoși în stradă, iar bisericile lor istorice riscă să fie înstrăinate pentru totdeauna. În contextul conflictului religios din Ucraina, desfășurat în miezul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva poporului ucrainean, consiliul local Cernăuți va examina în zilele care urmează un proiect de decizie, înregistrat la Departamentul de Dezvoltare Urbană și Arhitectură, care prevede anularea dreptului de folosire a terenurilor din oraș pentru organizațiile care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acuzată fără niciun temei de legături cu Patriarhia de la Moscova”, se arată în scrisoarea preotului român care a învins frica și cere ajutor parlamentarilor din România.
„Enoriașii și preoții români nu au fost niciodată pro-ruși, dimpotrivă știm prin ce au trecut înaintașii noștri în perioada deportărilor, foametei și altor încercări coordonate de dictatorii de la Moscova. Aparținem spiritual și cultural poporului român și avem un singur scop – să păstrăm patrimoniul cultural al românității pe teritoriul Ucrainei”, se mai arată în apelul disperat a preotului român din Cernăuți.
APEL DISPERAT DIN BUCOVINA DE NORD,
Cernăuți Ucraina. Către
Președintele Camerei Deputaților
Azi, 24 Aprilie, Cernăuți
APEL
Ortodocșii de etnie română din orașul Cernăuți ar putea fi scoși în stradă, iar bisericile lor istorice riscă să fie înstrăinate pentru totdeauna. În contextul conflictului religios din Ucraina, desfășurat în miezul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva poporului ucrainean, consiliul local Cernăuți va examina în zilele care urmează un proiect de decizie, înregistrat la Departamentul de Dezvoltare Urbană și Arhitectură, care prevede anularea dreptului de folosire a terenurilor din oraș pentru organizațiile care aparțin Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acuzată fără niciun temei de legături cu Patriarhia de la Moscova.
În ciuda faptului că Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a rupt definitiv de Patriarhia de la Moscova, fiind aduse o serie de modificări în statut la sfârșitul lunii mai 2022 și condamnării agresiunii ruse pe teritoriul Ucrainei, autoritățile și presa continuă să o numească ca fiind subordonată Rusiei, ceea ce nu este adevărat.
Suntem o biserică independentă, condusă de Sfântul Sinod cu centrul la Kiev, iar toate lăcașele de cult ale românilor din regiunea Cernăuți aparțin acestei biserici, păstorită de Preafericitul Părinte Onufrie, Mitropolitul Kievului și al Întregii Ucraine. De zeci de ani ni s-a permis să ne rugăm Bunului Dumnezeu în limba română, de aceea am fost devotați acestei biserici care ne-a păstrat credința, dar și graiul strămoșilor noștri.
Enoriașii și preoții români nu au fost niciodată pro-ruși, dimpotrivă știm prin ce au trecut înaintașii noștri în perioada deportărilor, foametei și altor încercări coordonate de dictatorii de la Moscova. Aparținem spiritual și cultural poporului român și avem un singur scop – să păstrăm patrimoniul cultural al românității pe teritoriul Ucrainei.
Din păcate, autoritățile din nordul Bucovinei, care este o regiune multietnică, ar putea copia deciziile luate în alte regiuni, în alte orașe și ținuturi monoetnice ale Ucrainei. Bisericile care nu au dorit să se dezlipească de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, riscă să rămână fără terenurile pe care au funcționat decenii la rând. Drept urmare, românii ar putea să-și piardă o serie de biserici.
Este vorba de Biserica „Înălțarea Domnului” de la Horecea Urbană, zidită în vremea Domniei lui Carol al II-lea al României și sfințită în prezența Mitropolitului Bucovinei, Hotinului și a Maramureșului Visarion, precum și a numeroși preoți și enoriași la 21 noiembrie 1938.
Este vorba de Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Corovia, construită în 1908, de Catedrala „Sfântului Duh” din Cernăuți, de Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din suburbia Roșa a orașului Cernăuți, de Biserica „Sfântul Nicolae”, construită după modelul Mănăstirii de la Curtea de Argeş în perioada administrației românești.
Bisericile înaintașilor noștri, unele ridicate din fonduri bisericești sau bani ai Statului Român, nu vor mai aparține comunității românești din motive greu de explicat și înțeles.
Rugăm autoritățile statului român – parlamentari, senatori, miniștri, secretari de stat, conducători ai statului în care locuiesc frații noștri de suflet – să intervină pe lângă autoritățile Ucrainei (centrale, regionale și locale) ca să nu ia decizii îndreptate împotriva comunității românești și a bisericilor ei. Orice hotărâre trebuie să ia în calcul opinia românilor din nordul Bucovinei, care nu își dorește să devină din nou o victimă colaterală a războiului, care și așa a luat multe vieți ale militarilor de etnie română care apară cu arma în mâini integritatea teritorială a statului ucrainean.
Solicităm consultări imediate cu membrii comunității românești – enoriași, preoți, lideri de asociații, intelectuali, înainte de a adopta orice decizie privind soarta lăcașelor de cult care reprezintă o valoare istorică și culturală pentru noi.
Cu respect,
Preot paroh: Pavlenco Pavel
Data: 24.04.23
Iată ce conține documentul pe care Consiliul Orășenesc Cernăuți, controlat de autoritățile de la Kiev îl va vota.
UCRAINA
CONSILIUL ORĂȘENESC CERNĂUȚI
Sesiunea 32, Convocarea a VIII-a
HOTĂRÂRE
04.2023 Nr._ Cernăuți
Cu privire la încetarea dreptului de folosință permanentă
a terenurilor de către persoane juridice
În conformitate cu Legile Ucrainei „Cu privire la autoguvernarea locală în Ucraina”, Codul funciar al Ucrainei, Legea Ucrainei „Cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase”, Legea Ucrainei „Cu privire la adoptarea unor amendamente la articolul 12 din legea Ucrainei „Cu privire la libertatea de conștiință și organizațiile religioase” cu privire la denumirea organizațiilor (asociațiilor) religioase, care fac parte din structura (sunt parte a) unei organizații (asociații) religioase, al cărei centru de conducere (management) este situat în afara Ucrainei într-un stat recunoscut de lege că a efectuat agresiune militară împotriva Ucrainei și/sau a ocupat temporar o parte a teritoriului Ucrainei” și petiția electronică din 04.04.2023 nr. 09 „Rezilierea tuturor acordurilor dintre orașul Cernăuți și BOU PM”, Consiliul Orășenesc Cernăuţi
A HOTĂRÂT
………………..
- Încetarea dreptului de folosință permanentă de către Comunitatea religioasă a parohiei Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril a Eparhiei Cernăuțiului și Bucovinei a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei din orașul Cernăuți, str. Horikhovska nr.27, regiunea Cernăuți, a terenului situat la adresa str. Horikhovska nr. 27, cu o suprafață de 0,5301 ha (număr cadastral 7310136300: 16:001:1130) destinat construcției și întreținerii clădirilor organizațiilor civice și religioase, în conformitate cu informațiile din Registrul de stat al drepturilor de proprietate imobiliară și Registrul drepturilor de proprietate imobiliară, Registrul de stat al ipotecilor, Registrul unificat al interdicțiilor de înstrăinare a obiectelor imobiliare din data de 04.05.2023. nr. 328136638).
……….. - Decizia urmează a fi publicată pe pagina web oficială a Consiliului Orășenesc Cernăuți.
- Organizarea punerii în aplicare a prezentei hotărâri revine directorului Direcției de urbanism și arhitectură a Consiliului Orășenesc.
- Controlul asupra punerii în aplicare a hotărârii revine comisiei permanente a Consiliului Orășenesc pe probleme de relații funciare, arhitectură și construcții.
Președintele Consiliului Orășenesc Cernăuți Roman KLICHUK