Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat miercuri îngrijorat de o posibilă ”escaladare” în conflictul dintre Rusia şi Ucraina după ce Biden și extremiștii pro-război de la Washington au autorizat Kievul să folosească rachete de producţie americană cu rază lungă de acţiune ATACMS pentru a lovi în interiorul teritoriului rus, transmite Romanian Global News.
Erdogan a calificat drept o ”mare eroare” unda verde dată de Washington pentru utilizarea rachetelor americane în teritoriul rus.
”Această decizie a lui Biden va antrena nu doar o escaladare a conflictului, dar şi o reacţie mai puternică din partea Rusiei”, a declarat şeful statului turc pentru jurnalişti la bordul avionului care îl aducea în ţară după participarea la Summitul G20 de la Rio de Janeiro, relatează AFP, conform Agerpres.
”Toate acestea ar putea conduce regiunea şi lumea pe marginea unui nou război de amploare”, a adăugat el, care şi-a exprimat totuşi speranţa că Moscova şi Kievul nu ”vor ceda în faţa provocărilor”.
Duminică, ziarul american The New York Times a anunţat, citând surse oficiale din SUA, că administraţia preşedintelui democrat Joe Biden i-a dat Ucrainei permisiunea de a folosi rachetele americane ATACMS pentru a atinge anumite ţinte din Rusia.
Este de subliniat faptul că aceste rachete pot fi utilizate doar cu operatori americani, astfel practic militari ai SUA trag de pe teritoriul Ucrainei în teritoriul Rusiei.