Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Din mass-media am aflat că domnul Demo Berișa, ministrul responsabil pentru drepturile omului și ale minorităților în Guvernul Republicii Serbia, a vizitat recent orașul Bor. În condiții normale, vizita unui ministru într-un oraș în a cărui municipiu trăiește un număr semnificativ de membri ai comunității noastre ar fi meritat orice laudă, sce arată în comunicatul Partidului Neamului Românesc din Serbia, preluat de Romanian Global News.
Cu toate acestea, faptul că ministrul a venit la Bor exclusiv ca reacție la raportul Comisiei Națiunilor Unite — care, în timpul vizitei sale în municipiu Bor, a constatat numeroase nereguli și le-a calificat drept încălcări grave ale drepturilor membrilor comunității noastre. transformă această vizită într-o încercare disperată de a ascunde situația reală.
Tocmai din acest motiv, domnul ministru, în loc să discute cu locuitorii satelor direct afectate de exploatarea necontrolată a minereurilor, a ales să se întâlnească exclusiv cu colegii săi de partid. Ar fi trebuit să discute cu oamenii din teren, deoarece aceasta ar fi fost o ocazie unică de a afla, din prima sursă, cu ce probleme se confruntă membrii minorității naționale ale căror drepturi într-un stat bine organizat ar trebui să reprezinte prioritatea activității sale.
Desigur, era iluzoriu să ne așteptăm ca ministrul Berișa să se întâlnească cu reprezentanții Partidului Neamului Românesc, deoarece nu facem parte din cercul partenerilor lor de coaliție și nici nu suntem dispuși să negociem interesele comunității noastre pentru mici privilegii politice.
Un plus de amărăciune îl reprezintă faptul că la întâlnire au participat și funcționari locali ai coaliției aflate la guvernare, care conduc așa-numitul Consiliu Național al Minorității Naționale Vlahe. De la ei, bineînțeles, nici nu se putea aștepta să se opună pozițiilor colegilor lor de partid din minister și din administrația locală.
În ciuda tuturor acestor lucruri, declarația domnului Radișa Dragojević, funcționar al Partidului Socialist Sârbesc, ne-a șocat în mod deosebit. Acesta a afirmat drept „argument” împotriva constatărilor echipei de experți ai ONU că „nu doar vlahii/românii sunt expuși poluării aerului în municipiu Bor, ci toți locuitorii indiferent de apartenența națională”.
Probabil că, după această logică, vlahii/românii ar trebui să se bucure de faptul că vor muri de aceleași boli împreună cu vecinii lor sârbi, romi și de alte naționalități.
Cât de poluat este, de fapt, aerul respirat de locuitorii acestei părți a Serbiei reiese cel mai bine din recenta declarație a decanului Facultății de Silvicultură din Belgrad, prof. dr Ratko Ristić, conform căreia concentrația particulelor nocive este de 36 de ori mai mare decât valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății.
În calitate de organizație politică al cărei obiectiv principal este apărarea drepturilor membrilor comunității române/vlahe, respectiv române, din nord-estul Serbiei, informăm opinia publică asupra faptului că, pe teritoriul municipiilor Bor și Majdanpek, legile Republicii Serbia sunt practic suspendate. Compania chineză „ZiJin” încalcă în mod deschis legislația în vigoare, în timp ce instituțiile locale și republicane refuză sistematic să sancționeze un asemenea comportament.
Semnalăm și faptul că populației locale li se confiscă practic pământul pentru extinderea exploatărilor miniere. Proprietățile sunt cumpărate la prețuri mult sub nivelul pieței, iar celor care refuză să accepte aceste oferte li se modifică unilateral, în registrul funciar, dreptul de proprietate în favoarea companiei „ZiJin”. Astfel, cetățenilor păgubiți nu le rămâne altceva decât să își caute dreptatea prin procese judiciare de lungă durată, costisitoare și epuizante.
O umilință suplimentară reprezintă faptul că locuitorilor satelor româneşti, afectate de exploatările miniere, le este adesea imposibil să ajungă la propriile lor terenuri agricole și păduri, deoarece drumurile care duc spre acestea sunt închise, săpate sau blocate fizic de utilajele miniere și de paza companiei.
Acesta este un exemplu clasic de încălcare brutală a drepturilor elementare de proprietate și cetățenești, precum și dovada că instituțiile statului sârb, în loc să își protejeze propriii cetățeni, se situează de partea unui investitor străin.
Ministrul Beriša ar trebui, în locul unui șablon birocratic, să abordeze problemele fiecărei comunități minoritare în funcție de circumstanțele specifice în care aceasta trăiește.
În ceea ce privește minoritatea română/vlahă, respectiv din această regiune, primul pas trebuie să fie protejarea sănătății comunității, apoi securitatea existențială, iar ulterior păstrarea identității etnice prin grija față de limbă, cultură și tradiții.
Dispariția acestei comunități prin presiune, strămutare sau asimilare ar însemna pierderea unuia dintre cele mai valoroase elemente identitare ale acestei zone. multiculturalitatea sa.
Pe lângă toate acestea, exemple precum Kriveli sau Oștreli arată clar problema strămutării sistematice a populației, prin care se modifică direct structura etnică a municipiul Bor, fapt ce reprezintă o încălcare directă a Constituției Republicii Serbia.
Persoane precum Radiša Dragojević nu sunt competente nici măcar să vorbească despre „limba și scrierea vlahă”, încălcând toate normele lingvistice, iar cu atât mai puțin sunt competente să facă afirmații nefondate despre motivele pentru care membrii poporului nostru nu ar avea dreptul să respire aer curat sau să nu fie alungați fizic de pe vetrele lor strămoșești din cauza exploatării miniere necontrolate a companiei chineze „ZiJin”.
Încercările de încălcare a drepturilor elementare ale minorităților naționale reprezintă o pată gravă asupra unui stat care are aspiraţii la integrarea europeană, fapt semnalat, de altfel, și de raportorul special al ONU.
Vom încheia acest comunicat parafrazând refrenul uneia dintre piesele celebrului Đorđe Balašević:
„Nu ne mai apărați, Milikić, Berișa și Dragojević — căci, cu grija voastră, ne veți îngropa.”
Ascultați Balada românilor din Timoc!
https://suno.com/song/e95b7ec6-567a-41d9-96c8-b02b1c737774?sh=fZUDEV8qp0qEab45