Întâlnirea cu Netanyahu de la căpătâiul zurbagiului răposat Lindsey Graham și-a produs efectul: Trump a ordonat un atac masiv asupra Iranului, apropiindu-se cu încă un pas de Premiul Nobel pentru Pace, scrie jurnalistul Adrian Pătrușcă pe

https://www.facebook.com/adrian.patrusca, preluat de Romanian Global News.

„E într-o dispoziție de escaladare”, a declarat un înalt oficial al administrației pentru Wall Street Journal.

Escaladare a conflictului, evident, pentru că, altminteri, cu picioarele alea umflate, nu se poate cățăra decât în mașinuța de golf.

La Fox News, canal devenit mult mai prietenos cu președintele de când acesta a dezgropat securea războiului, Trump a bubuit:

„O să-i batem măr pe iranieni (în original: «going to beat the fucking shit out of Iran»). O să-i lovim cu putere, o să ia o bătaie pe cinste.”

Cunoașteți discursul, pentru că îl auziți de peste cinci luni de zile. Deși, când a început războiul, a promis că nu va dura mai mult de 60 de zile, în varianta pesimistă.

Au rămas doar trei luni până la alegerile intermediare, care se anunță catastrofale pentru republicani și Trump nu știe pe unde să-și scoată cămașa.

Instinctul de prădător financiar îi spune să se retragă imediat și să plece dracului din cazanul încins în care s-a băgat singur, pentru că pute rău a faliment.

Dar sula pe care i-o bagă în coastă Israelul și lobby-ul evreiesc din America (de banii cărora depinde soarta alegerilor) nu-l lasă. Îi flutură morcovul ademenitor-amenințător: „ori în gură, ori în cur”.

Așa a ajuns Trump să oscileze ca Ienăchiță Văcărescu în fața florii din grădină: „S-o tai, se strică! / S-o las, mi-e frică / Că vine altul și mi-o rădică”.

Cât se bâțâie el între cele două opțiuni, prețul petrolului a sărit din nou în aer, șeful CENTCOM (forțele armate SUA din Orientul Mijlociu) și consilierii militari și civili îi cer (fapt fără precedent!) lui Trump să renunțe la război, iar stocurile de rachete interceptoare aproape s-au epuizat (spre disperarea pomanagiului Zelenski).

Iar războiul a costat până acum Statele Unite 113 miliarde de dolari. Deficitul bugetar se apropie vertiginos de 2 trilioane de dolari, iar datoria publică a SUA de 40 de trilioane.

Americofilii fanatici spun că SUA își permite: ea tipărește dolari, ea cheltuiește.

Greșit!

Aici este călcâiul lui Ahile al americanilor.

Teoria „ei tipăresc, ei cheltuiesc” este valabilă câtă vreme țările lumii au încredere orbească în dolar.

Însă, începând cu luna martie, s-a accentuat un fenomen care dă frisoane la Washington: tot mai multe țări încep să se descotorosească de obligațiunile americane.

Campioane sunt Japonia și China, care au vândut obligațiuni SUA de 48, respectiv 41 de miliarde de dolari.

Ele sunt urmate de Turcia – 14 miliarde, Luxemburg – 14, Taiwan – 13, Arabia Saudită – 11, India – 8, Canada – 7 și Emiratele Arabe Unite – 6 miliarde de dolari.

Din listă, cu excepția Chinei și poate a Indiei, toate celelalte țări sunt aliate ale SUA. Inclusiv în NATO și în Golf.

Dacă Washingtonul nu vrea să vadă dolarul prăbușindu-se, trebuie să cumpere masiv ceea ce alții vând. Mărind dezechilibrul. Din lac în puț.

Experții financiari spun că aceste vânzări de dolari nu sunt acțiuni conjuncturale, ci gesturi deliberate: dolarul își pierde din atractivitate.

Mai rău, dolarul începe să devină un risc.

Încă din februarie (când neinițiații nu își imaginau că Trump va deveni un hoitar al războiului), George Saravelos, șeful Departamentului de Cercetare de la Deutsche Bank le scria clienților că „dolarul și-a pierdut excepționalismul” și că statutul de „refugiu sigur” al dolarului a devenit un mit.

El adauga că dolarul este acum mai „riscant”.

Trump știe foarte bine acest lucru: măcar la dolari s-a priceput toată viața.

De aici, bâțâiala sa nervoasă și puseurile cvasi-delirante.

Messiah to be simte că îi scapă dolarii printre degete și îi fuge pământul de sub picioare.