Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
De-a lungul ultimilor ani situația celor peste 150.000 de români și a celor circa jumătate de milion de românofoni din Bulgaria devine dramatică, transmite Romanian Global News.
Tratamentele aplicate de autoritățile bulgare încalcă cele mai elementare norme ale Uniunii Europene, iar demersurile reprezentanții comunității românești se lovesc de refuzul Sofiei de a acorda acestora dreptul la educație în limba română, dreptul la mass-media sau dreptul la reprezentare în instituțiile bulgare.
Pe de altă parte complicitatea securisto/diplomatică de la București scoate de pe agenda de discuții această problemă extrem de gravă în relația dintre cele două state, fiind astfel complice la asimilarea românilor și românofonilor din Bulgaria.
Într-unul din numeroasele demersuri făcute pe lângă autoritățile de la Sofia și București, asociația reprezentativă a românilor din Bulgaria, Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria trimitea către autoritățile din Bulgaria, România și UE un memorandum în care își exprima revendicările.
Iată textul memorandumului:
„AVE”
UNIUNEA ETNICILOR ROMÂNI DIN BULGARIA
BULGARIA Vidin str. „Pazarska” №2 et.2 cam.6 tel.fax: 0035994988964. email: ifg@avb.bg
MEMORANDUM
PRIVIND DREPTURILE POPULAȚIEI APARȚINÂND FILONULUI ROMÂNESC-ROMÂNOFONILOR DIN BULGARIA, CONFORM CONVENȚIEI-CADRU PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR MINORITĂȚILOR, RATIFICATĂ DE ȚĂRILE MEMBRE
Doamnelor/Domnilor,
Solicităm demnitarilor din România, Bulgaria și Uniunea Europeană următoarele:
A. ÎNVĂȚĂMÂNT
- Limba română să fie studiată în școli ca limbă maternă (disciplină obligatorie) cf. decretului nr. 4 din 2002 privind studierea limbii materne.
- Oficierea slujbei religioase să se facă în limba maternă (limba română) în parohiile cu populație majoritar românească.
- Solicitarea de la statul bulgar a unui schimb de terenuri la București și la Vidin pentru construirea unei biserici românești în orașul Vidin.
- Un liceu cu predare în limbile română și engleză la Vidin.
- O filială a unei Universități la Vidin cu finanțare de la bugetul statului român.
- Anul pregătitor pentru studenții din Bulgaria care urmează să studieze în România să se facă în filiala din Vidin.
- Un centru de perfecționare în domeniile: învățământ, management, fundamentare de proiecte etc.
B. CULTURĂ - O revistă și o editură în limbile română, bulgară, engleză.
- O emisiune radio și TV în limba română, cu timp de emisie în spațiul radioului și televiziunii naționale bulgare.
- Dotarea bibliotecii Albotina de la Vidin cu carte românească precum și mobilier pentru funcționarea ei adecvată.
- Un centru cultural de informare comunitară.
- Un punct muzeal etnografic.
Pentru respectarea drepturilor minorității românești (vlahi, aromâni, rudari, etc) conform normelor Uniunii Europene în vigoare, avansăm următoarele solicitări:
- Recunoașterea românilor ca minoritate în Bulgaria.
- Înființarea la Vidin a unei comisii paritare formată din reprezentanți ale minorităților locale și reprezentanții minorităților.
- Înființarea în cadrul ministerelor a unor posturi de experți din partea minorității române din Bulgaria după modelul țărilor vest europene.
- Evidențierea expresă în formularele oficiale pentru recensământul populației a unei rubrici „ROMÂNI (vlahi, aromâni, rudari, etc) vorbitorilor de limba română ca limbă maternă.
- Aprobarea unei legi a minorităților etnice în Bulgaria.
- Crearea unui minister al minorităților etnice în Bulgaria.
- Înființarea unui minister a românilor din afara granițelor țării în România.
- Redeschiderea Institutului Român de la Sofia la Vidin, sub titulatura „Vasile Stoica”.
Având în vedere situația geopolitică și legislativă din Bulgaria, precum și existența unui număr mare de cetățeni bulgari-vorbitori de limba română, care se recunosc sub denumiri diferite (rămase istoric în graiul nostru). Socotim, că cea mai bună formulă este ca noi care aparținem filonului românesc din sudul Dunării să ne unim sub denumirea de românofoni sau vorbitori de limba română.
Menționăm, faptul că în urma unor sondaje de opinie între populația românofonă din sudul Dunării pe teritoriul Bulgariei, am ajuns la concluzia, că este singura formulă de unitate, și în același moment nu este în discrepanță cu legislația din Bulgaria.
Propunerea noastră este să ne închegăm într-o mișcare civila a vorbitorilor de limba română. Această inițiativă a fost salutată cu drag din partea mai multor organizații și lideri ai vorbitorilor de limba română.
Vidin
14.03.2023
Președinte „AVE” Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria
Dr. I. F. Gheorghiev
Din 2023, când a fost trimis memorandumul nici autoritățile de la Sofia. Nici cele de la București nu au făcut nimic pentru a rezolva revendicările susținute în memorandum.
Și pentru a vă edifica cum sunt tratați românii la Vidin, Romanian Global News vă prezintă câteva fotografii cu intrarea în sediul Asociației și Bibliotecii ”Sfânta Teofana Basarab”, care aparține comunității românești.
Auroritățile bulgare refuză refacerea spațiului respectiv și amenință periodic asociația cu evacuarea.
Românii și românofonii din Bulgaria nu primesc niciun euro de la bugetul de stat al Bulgariei, iar în ultimul timp nici din România.




În ceea ce privește minoritatea bulgară din România, cei 5.975 de bulgari, au reprezentare parlamentară și alocare de la bugetul de stat al României a sumei de 1,9 milioane de euro.
Au sedii, școli reviste și biserici în care se slujește în bulgară.
Ce fac cu banii? Aflăm de aici: https://www.banatulazi.ro/tun-de-peste-un-milion-de-euro-la-uniunea-bulgarilor-din-banat/