Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
UPDATE: Guvernul Sturza a căzut!
Guvernul Sturza a căzut din lipsa de cvorum. Secretariatul Parlamentului a anunțat că la ședința de astăzi s-au înregistrat doar 47 de deputați. Prin urmare președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că ședința nu va avea loc.
Au lipsit deputații PSRM, cei din PCRM, dar și mai mulți deputați din platforma social-democrată.
Legislativul de la Chișinău se întruneşte luni 4 ianuarie, într-o sesiune specială, începând cu ora 14:00. Prim-ministrul desemnat, Ion Sturza, urmează să vină în faţa deputaţilor pentru a-şi prezenta echipa de miniştri şi programul de guvernare, transmite Romanian Global News.
Premierul desemnat a declarat că se aşteaptă la orice rezultat de la această şedinţă a Parlamentului. „Nu vreau ca Guvernul să fie instaurat printr-un miracol. Guvernele dispar prin miracol, dar nu se instaurează prin miracol. Voi merge mâine în Parlament şi sper că va fi cvorum, că vom putea să ne expunem programul de guvernare şi să prezentăm lista miniştrilor. Sunt gata la orice rezultat. Toţi liderii fracţiunilor care şi-au arătat disponibilitatea să voteze au fost infromaţi despre porgramul de guvernare şi lista nominală. Am considerat important acest lucru, ca să nu fie o surpriză pentru dumnealor. Până la acest moment, nu sunt obiecţii de fond pe programul de guvernare şi nici pe lista propusă”, a menţionat Ion Sturza.
Candidaţii propuşi la funcţiile de miniştri au semnat declaraţii de integritate pe proprie răspundere. În cadrul evenimentului, Ion Sturza şi-a descris echipa de miniştri şi a explicat după ce criterii au fost selectate persoanele.
„Eu nu am mers pe criterii statistice, dar vreau să vă spun că, în linii mari, rezultatul reflectă cine suntem noi. În guvernul propus sunt 14 bărbaţi şi patru femei şi toţi au studii superioare. Şapte au licenţă de masterat şi şase sunt doctori în ştiinţă. Toţi membri cunosc una şi mai multe limbi de circulaţie internaţională. Avem patru persoane care cunosc patru limbi de circulaţie internaţională şi două care cunosc cinci limbi de circulaţie internaţională. Vârsta medie este 46 de ani, cel mai tânăr membru are 31 de ani, cel mai în vârstă are 60 de ani. Opt membri au apartenenţă de partid: unul de la PPE, trei de la PLDM, un democrat, unul de la PL, doi de la Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr”, a precizat Sturza, adăugând că miniştrii desemnaţi nu au venit pe criterii politice, nu au fost recomandaţi de partid şi sunt gata să-şi suspende statul de membru de partid.
Potenţialii miniştri au semnat pe rând documentul care conţine un şir de condiţii. Ion Sturza a menţionat că acest proces este foarte important pentru Republica Moldova.
„Noi schimbăm la faţă modul de a face politică în Republica Moldova. Este evident că nu este o invenţie moldovenească această Declaraţie de integritate şi nici una românească. Este o practică internaţională, care măreşte gradul de responsabilitate a funcţionarilor publici, pentru că este o declaraţie pe propria răspundere. Fiecare conştientizează implicaţiile morale, dar şi penale în caz dacă declaraţia nu este respectată”, a spus premierul desemnat.
Condiţiile incluse în Declaraţia de integritate pe care a semnat-o fiecare din lista de mai sus:
– are cazier juridic şi fiscal curat, nu a fost condamnat şi nu se află sub învinuire în ţară sau peste hotare;
– nu a comis acte de corupţie şi nu a favorizat corupţia;
– nu a comis trafic de influenţă;
– nu a fost şi nu este în conflict de interese;
– nu are patrimoniu care nu poate să fie justificat;
– nu a încălcat flagrant etica şi morala publică;
– nu a colaborat cu serviciile secrete ale altor state;
– nu colaborează cu serviciile secrete din stat;
– dacă are studii complete la o instituţie recunoscută în ţară şi/sau de peste hotare;
– nu a făcut declaraţii discriminatorii, xenofobe şi rasiale.
CV-urile membrilor cabinetului de miniştri, prezentat de premierul desemnat Ion Sturza.
Prim-ministru – Ion Sturza
Prim Vice-premier şi Ministru de Externe – Victor Chirilă
Vice-premier pentru reintegrare – Ion Stăvilă
Ministrul Finanţelor – Ion Munteanu
Vice-premier şi Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – Dona Şcola
Ministrul Economiei – Marin Ciobanu
Ministrul Educaţiei – Loretta Handrabura
Ministrul Justiţiei – Stanislav Pavlovschi
Ministrul Afacerilor Interne – Alexandru Stoianoglo
Ministrul Apărării – Viorel Cibotaru
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor – Svetlana Dogotaru
Ministrul Agriculturii – Alexandru Slusari
Ministerul Transporturilor şi Drumurilor – Oleg Tofilat
Ministrul Mediului – Andrei Ursache
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor – Alexandru Machedon
Ministrul Culturii – Veaceslav Reabcinschii
Ministrul Sănătăţii – Ala Nemerenco
Ministrul Tineretului şi Sportului – Dumitru Alaiba