L-am rugat pe domnul Mircea Druc, primul şef de guvern anti-comunist şi anti-sovietic de la Chişinău, să ne explice cum stau lucrurile în lupta dintre clanurile basarabene. Fiindcă acolo tot români avem şi dacă ei au furat un miliard, ai noştri au furat vreo sută în 25 de ani, scrie Viorel Patrichi în preambulul unui interviu realizat cu fostul prim ministru al R. Moldova Mircea Druc, preluat de Romanian Global News.

În timp ce România a preferat formula „guvern de tehnocraţi” de coloratură, Chişinăul se chinuie să facă un guvern după ce Vlad Filat a fost arestat, iar premierul Valeriu Streleţ a fost doborât prin moţiune de cenzură. Nicolae Timofti l-a propus pe Ion Sturza şi deputaţii au refuzat să vină la şedinţă ca să nu fie cvorum. S-a format o nouă majoritate. De data aceasta, Partidul Democrat a făcut cărţile şi Marian Lupu l-a propus pe Vladimir Plahotniuk, un personaj rocambolesc, care face şi desface guverne, el controlează Procuratura, toată Justiţia, Curtea Constituţională, el a comandat asasinate, el a furat miliardul de dolari din bănci, deşi director era cumnatul lui Vlad Filat… Plahotniuk este diavolul! L-a ajutat Mihai Ghimpu! Cel puţin aşa susţin politicienii şi presa de la Chişinău, dar chiar şi analiştii de la Bucureşti, cum ar fi Iulian Fota. Dovezi de corupţie s-au strâns contra lui Vlad Filat, dar despre Plahotniuk nu avem nimic. Deocamdată. Da, dar el îi controlează pe procurori, pe poliţişti… Până şi pe subtilul Sorin Ovidiu Vântu l-a tapat de vreo 38 de milioane de euro şi de o televiziune. Nu cred că a existat vreodată un personaj mai urât în tot spaţiul românesc. Ion Sturza, convins că Plahotniuk l-a lucrat în Parlament, scria imediat după propunerea lui Marian Lupu despre acest monstru: „De ce doreşte neapărat război acest om? Este cel mai detestat dintre moldoveni. Este autorul matricei oligarhice din ţară. Participant activ la furtul miliardului şi al schemei de spălare de bani. Beneficiar al schemei de energie, telecomunicaţii, metal şi multe altele. Plătitor regulat de mită la mulţi demnitari din Moldova şi nu numai. Manipulator feroce al opiniei publice prin mass-media controlate. Şi multe altele. De ce ne sfidează? De ce sfidează tot mapamondul? E atât de importantă pentru el această funcţie? Sau i-ar face o plăcere sadică să ne aibă pe toţi robi, cu acte în regulă?! De ce doreşte neapărat război acest om? E nebun, Doamne fereşte?! Unicul om care rămâne să ne răspundă la aceste întrebări este preşedintele Nicolae Timofti.”

Şi domnul Timofti a răspuns: a respins candidatura lui Vladimir Plahotniuk la funcţia de prim-ministru, chiar dacă personajul întrunea majoritatea necesară în Parlament. „Nicolae Timofti consideră că Vladimir Plahotniuk nu întrunește criteriile de integritate necesare desemnării sale în funcția de prim-ministru, având în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 5 din 15.02.2013 a Parlamentului Republicii Moldova, publicată în Monitorul Oficial pe data de 22.02.2013, domnului Vladimir Plahotniuk i s-a exprimat vot de neîncredere, în calitatea sa de prim-vicepreședinte al Parlamentului, aducându-i-se acuzații de implicare în activități ilegale care vin să prejudicieze imaginea Parlamentului și a Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat al preşedintelui de la Chişinău.

MD – “Nicolae Timofti e pus într-o situaţie dificilă. El a spus că Vladimir Plahotniuk nu întruneşte criteriile de integritate, dar asta înseamnă că toţi cei 56 de deputaţi care îl susţin sunt corupţi. Nicolae Timofti trebuie să aducă dovezi. Acum, Vladimir Socor, care l-a admirat zece ani pe Vladimir Voronin, dar nu-i place Vladimir Plahotniuk, Ambasada SUA, Bucureştiul ar trebui să-i dea o mână de ajutor lui Nicolae Timofti, să-i ofere probe de implicare în fapte de corupţie… Nu, nu, este casă de nebuni!”

„Avem din nou o conjunctură favorabilă unirii românilor, ca acum 25 de ani”

Domnule Mircea Druc, în actuala conjunctură geopolitică, în care românii par tot mai defazați din punct de vedere strategic, dumneavoastră ați rămas tot unionist?

MD – Am rămas, domnule Viorel Patrichi. Spirala istoriei s-a întors. Ordinea cosmică este mult mai propice pentru reîntregirea națională a românilor. Ne aflăm într-o situație similară cu cea din 1991, înainte de prăbușirea imperiului sovietic. Timp de 25 de ani nu am mai avut o conjunctură atât de favorabilă pentru reîntregirea Țării.

De ce ar fi mai avantajoasă situația actuală, comparativ cu 1991, când s-a prăbușit imperiul de la răsărit?

MD – În decembrie 1989, l-am dat jos pe Ceaușescu, ca să vină la conducerea României eșalonul al doilea. Academicianul Florin Constantiniu constata cu amărăciune că societatea a fost profund divizată, lipsită de un proiect naţional şi incapabilă să-şi mobilizeze resursele pentru a valorifica şansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Clasa politică şi poporul român împart, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Și Republica Moldova avea atunci o cu totul altă substanță: structura demografică, clasa politică, starea social-economică, securitatea geopolitică și strategică erau altele.

Mulți români mai rămân încorsetați de mitul comunismului autohton, care li se pare mai bun decât comunismul sovietic sau decât cel maghiar. Unii cetățeni ai Republicii Moldova au tot sperat că Imperiul sovietic va renaște. Dar România și Republica Moldova nu mai sunt cele din 1990, cu mentalitatea de-atunci. România nu mai poate fi amenințată acum, ca în 1989. Calitatea resurselor umane este net superioară, față de ceea ce aveam în anul 1990. Percepția actuală a tinerilor s-a schimbat radical. Cu toate acestea, unii susțin că atunci erau mulți români care voiau unirea, dar nu se putea, iar acum se poate face unirea, dar sunt mai puțini cei care vor. Totuși, statistic, numărul unioniștilor este în creștere chiar și printre alogenii din stânga Prutului. Și tineretul de astăzi este altceva…

Nu absolutizăm importanța tinereții? Victor Ponta, Dan Șova, Elena Udrea, cei trei proprietari de discotecă letală erau foarte tineri, toți fac parte din același tineret…

MD – Fenomenul la care vă referiți are consonanțe pret
utindeni: şi la Chișinău, şi la Tiraspol, Comrat, Bălţi, Cernăuți, în tot spațiul românesc… Și nu exclud că și noi, românii, am putea suferi pierderi mari printre tineri, ca țările Europei occidentale pe timpul generației hippy, din anii ’60. Dar nu asemenea sincope decid rezultatul final al unui proces ireversibil…

Prin 2011, media de la Tiraspol se referea la tineretul din Basarabia. Într-un limbaj specific șovinismului rus, aprecia că “s-ar putea transforma întreg teritoriul fostei Moldove Sovietice într-o comunitate cu adevărat democratică. Dar liderii psihopați, bolnavi “de unire” şi lipsiți complet de intelect, nu au altă soluție decât să distrugă, cu ajutorul adolescenților, ideea de Moldovă ca stat independent… Fiecare al șaselea locuitor este convins că viitorul este în România. E mult, dacă luăm în considerație faptul că acești promotori ai “marii uniri” sunt copiii, frații, cumetrii sau prietenii cuiva… Totodată e prea mare şi evidentă superioritatea intelectuală a elitei din stânga Nistrului, față de cea pro română”.

Avem aici şi explicația de ce descendenții “eliberatorilor” sovietici sunt acum cei mai înverșunați apărători ai statalității moldovenești. Jumătate de secol au fost la putere şi speră că tot ei vor conduce, dacă Basarabia nu se va reuni cu România. Desigur, unioniștii au și ei păcatele lor, dar acestea nu schimbă datele problemei. Pretinsa elită alogenă, separatistă și românofobă, este terfelită chiar de propriii exponenţi. Recent, Irina Vasilakii și-a creat un video-blog pe YouTube. Fosta colaboratoare intimă a lui Șevciuk a decis să prezinte dedesubturile puterii de la Tiraspol.

„Războiul din Transnistria a avut drept cauză principală banii”

Apropo, din ce cauză elitele din stânga Nistrului au respins din start reformele democratice? E suficientă teza că acolo exista o structură demografică diferită?

MD – Geneza confruntării între Chişinău şi Tiraspol poate fi elucidată sub diverse aspecte. Partea de est a RSSM, numită impropriu “Transnistria”, s-a aflat mai mult timp în componenţa Imperiului. Comunizarea și deznaţionalizarea au fost, comparativ, de o durată mai lungă şi poate chiar mai drastică decât în Basarabia.

Autoproclamata RMN se deosebea de alte viitoare “state nerecunoscute”?

MD – Da. În RSSM, comparativ cu alte republici sovietice, aveam o situație politico-economică diferită. În perioada 1989-1991, în toate republicile șefii de orice rang aveau, în continuare, un statut bine determinat de funcţionari sovietici. Atât preşedintele, cât şi membrii Consiliului de Miniștri erau investiți în funcţie tradițional, conform legislaţiei sovietice în vigoare. În RSSM, însă, executivul și structurile administrative, încă absolut sovietice, erau subminate de un guvern paralel. Acesta controla și dicta în raioanele de peste Nistru, la Tighina și la Comrat. În spatele uzurpatorilor puterii legitime, se simţea prezenţa unei forțe “oculte”, care ne hărțuia permanent. Dar nu puteam să numim deschis „război” ceea ce se întâmpla deja într-o republică sovietică. Puţine persoane cunoşteau acest detaliu. Câţiva jurnalişti din Moscova au încercat să atingă problema, dar au fost reduşi la tăcere, imediat şi pentru totdeauna. Personal, credeam că este vorba de ofițerii Armatei a 14-a. Intuiam însă că mai exista încă ceva și cineva.

În 1990, la Moscova, conflictul dintre reformatori și conservatori atingea apogeul. Confruntarea în structurile superioare se transmitea inevitabil în jos, pe verticala puterii. Concomitent, în colonii, perestroika lui Gorbaciov era torpilată de o altă prioritate: lupta de eliberare națională.

La Tiraspol, “directorii roşii” au fructificat din plin situaţia. Au format practic un guvern paralel şi debitau: “Pe malul stâng al Nistrului, am lăsat să se ocupe de politică poporul. Și nu am pus pe primul plan interesele naționale sau politica, ci interesele general umane și economia”. Într-un fel anume, aveau dreptate. NOI mărşăluiam pe străzile Chișinăului scandând: “Limbă de stat și alfabet latin!”. EI, însă, deștepți, pragmatici, acaparau patrimoniul acumulat cu efort și sacrificii comune. Și nu doar în stânga, ci și în dreapta Nistrului.

De unde se trage aroganța alogenilor?

MD – Circa 40% din potențialul industrial al RSSM erau concentrate în stânga Nistrului. E vorba de importantul complex militar-industrial. Marile fabrici și uzine ale acestui complex aparțineau unui subsistem specific al economiei imperiale. Toate obiectivele industriale amplasate special pe malul stâng erau gestionate de ministerele de ramură ale RSFSR și RSSU. Se aplica o regulă nescrisă, ca un ordin secret: comandanții industriei să fie ruși sau ucraineni, transferați din alte părți ale imperiului. De aici și apariția în stânga Nistrului a unei elite separate. Am în vedere o parte a consacratei nomenclaturi a PCUS, care nu includea moldoveni de pe malul drept al Nistrului, adică români basarabeni.

Paralel, în Basarabia, se evidențiase un alt aspect al industrializării forțate sovietice – consolidarea unui mare complex agraro-industrial de importanță unională. Complexul agroalimentar local era printre cele mai avansate din URSS. Mulți conaționali din dreapta Prutului se arătau impresionați de nivelul de dezvoltare a regiunii. Treptat, legăturile Chișinăului cu raioanele de peste Nistru capătă un caracter tot mai convențional. De fapt, chiar și în anii cei mai buni ai epocii sovietice, în RSSM, elita imperială din complexul militar-industrial nu agrea elita “țărănească” din complexul agroindustrial. Generalii şi corpul directorilor nu-și băteau capul cu necesitățile unei mici colonii, botezată RSSM. Ambele segmente ale nomenclaturii comuniste erau condamnate să întrețină mai curând relații pur birocratice.

Pe mine personal, venit la Chișinău în decembrie 1989, după aproape trei decenii de studii şi activitate profesională la Leningrad, Moscova și Cernăuţi, mă oripilau cretinismul profesional şi înfumurarea caraghioasă a multor șefi de pe malul stâng al Nistrului. După alegerile din februarie 1990, șefii de la Tiraspol nicidecum nu-și găseau locul în noile s
tructuri de putere în devenire. Prin 1989, apăruseră primele simptome de scădere a statutului privilegiat de nomenclaturist, în sistemul general al puterii. Aceasta ar fi una din cauzele separatismului inițiat de elitele din stânga Nistrului. În consecință, cinci raioane de croială sovietică se declară independente de Chișinău. Astfel, în plin proces de dezagregare a Imperiului, s-a format o mică republică, condusă de un mare clan. Nostalgic, omul sovietic vântură în continuare teza despre “superioritatea intelectuală a elitei” de la Tiraspol. Astfel își alimentează rezervele de vanitate și românofobie.

În 1992, mass-media separatiștilor titra ostentativ: “Наши ушли, а мы держимся!” (“Ai noștri au plecat, dar noi rezistăm!”). Comparau astfel situația orașului Tiraspol cu un episod din primele zile ale războiului ruso-german, când cetatea Brest rămăsese în spatele frontului și se apăra eroic. Schimbul de decor la Kremlin, intervenit după eșuarea puciului, nu a modificat situația în favoarea Chișinăului. Deși Igor Smirnov a susținut ГКЧП – ul, relațiile “directorilor roșii” cu administrația militaro-industrială n-au avut de suferit. Întreprinderile complexului militar-industrial asigurau relativa înflorire economică a regiunii separatiste, “inexplicabilă” pentru unii la început. Iar un nou “Soviet al directorilor și întreprinzătorilor” defalca pentru cheltuielile militare 20% din veniturile RMN.

Care sunt cauzele războiul de la Nistru?

MD – În principiu, nu putem elucida cauzele războiului dinte FR și RM fără a evalua rolul complexului militar-industrial imperial. În raioanele de est ale RSSM funcționau uzine militare de rang unional. În stânga Nistrului se mai acumulase și o cantitate inimaginabilă de armament: arsenalul celei mai mari armate a Uniuni Sovietice. Plus munițiile evacuate, după 1989, din țările pactului de la Varșovia. După prăbușirea Imperiului, în august 1991, neprețuita comoară rămânea pe teritoriul unei enclave separatiste. Cine o recunoștea, cine o controla de fapt? Un clan “al directorilor roșii” de la Tiraspol? “Îngerii roșii”, democrați și liberali de la Kremlinul lui Elțin? Era imposibil de evaluat exact.

Conflictul de interese și-a atins apogeul în vara lui 1992, din cauza traficanților de armament, care urmau să-și împartă o sumă uriașă de bani. Conform celor mai modeste evaluări ale experților ruși, comoara ar fi costat peste patru miliarde de dolari. La 25 iunie 1992, la Tiraspol, chiar în toiul luptelor de la Dubăsari, Cocieri și Tighina, începuseră negocierile între conducerea Armatei a 14-a (trecută deja sub jurisdicția Rusiei) și Igor Smirnov. Ce-i de făcut cu armamentul?

Interconexiunea și interacțiunea celor două clanuri – unul civil și altul militar – stau la baza separatismului. Alexandr Lebed, “eroul” războiului din Afganistan, intră în istorie ca un “apărător” al Parlamentului rus. Pentru aceasta a și primit gradul de general. Deși, în timpul puciului din august, comportamentul lui Lebed fusese “periculos de straniu”. Când situația la Tiraspol a scăpat de sub control, el a fost numit comandant al Armatei-a 14-a, în locul generalului “liberal” Netkaciov.

Oficial, FR a recunoscut independența și integritatea teritorială a RM. Dar acest fapt nu l-a împiedicat pe Lebed, comandantul armatei de ocupație, pe lângă toate celelalte abuzuri, să mai devină și “deputat al Sovietului Suprem al RMN”. Uite așa, deputat în “parlamentul” unui petic de pământ al dezmembratei RM, recunoscute de ONU drept stat independent și suveran la 2 martie 1992.

Clanul civil a lui Smirnov s-a încăierat într-o “luptă politică” acerbă cu Mihail Bergman, comandantul militar al Tiraspolului, subaltern și apropiat al generalului Lebed. Trăiam timpuri tulburi. Presa rusă descoperea fapte de răpire a martorilor incomozi. Ziarele scriau despre executarea unor indezirabili, conform legii marţiale, fără anchetă şi judecată. Auzeam despre tortură. La Tiraspol, prin biroul comandantului treceau sute de oameni, atât moldoveni, cât şi militari ruşi. Astăzi, însă, n-o să-i auzi vorbind pe martorii oculari – unii nu mai sunt în viaţă, alţii şi-au luat zborul… Şi Nistrul are ape adânci. În vâltoarea lor poate să dispară orice, fără urmă…

Vladimir Antiufeev (general KGB), ministrul securității în guvernul aceluiași petic de pământ al RM și subalternul său Dmitri Soin (colonel KGB), îl acuzau pe comandantul Armatei a 14-a că a inițiat o campanie de denigrare a conducerii de vârf a RMN în mass-media locală, controlată de acesta. Iată pe scurt versiunea clanului civil: Mihail Bergman a pus la cale publicarea în presa de la Tiraspol și Chișinău a unor materiale compromițătoare despre primele persoane din RMN. Generalul Lebed ar fi jucat în acea perioadă un rol de paravan politic pentru un grup financiar străin, cointeresat în lichidarea RMN, prin reintegrarea cu RM și privatizarea de către agenții săi a două obiective strategice: Combinatul metalurgic de la Râbnița și Termocentrala de la Kuciurgan. Igor Smirnov și apropiații săi au ieșit învingători din această dispută mafiotă. Ministerul Apărării de la Moscova și conducerea complexului militaro-industrial au decis să susțină clanul Smirnov. În final, Lebed a fost înlăturat de la conducerea Armatei a 14-a și rechemat de la Tiraspol la Moscova. Peste puţin timp, a murit în Siberia, în urma unui accident aviatic.

Pe malul drept al Nistrului, cu excepția orașului Tighina, au rămas la putere agrarienii, cei mai agresivi exponenți ai nomenclaturii comuniste. După 1991, în Republica Moldova, clanurile au împărțit între ele tot ce s-a acumulat în perioada postbelică. Pe malul drept al Nistrului, în anii 1990, nomenclatura autohtonă și-a adjudecat colhozurile și sovhozurile, industria alimentară. Întregul patrimoniu din raioanele basarabene ale RSSM a fost împărțit între clanul Moțpan – Sangheli – Daraban, clanul Snegur și clanul Lucinschi. După 2000, ceea ce mai rămăsese a fost acaparat de clanul Voronin – Reidman – Tkaciuk. Astfel, fosta nomenclatură sovietică s-a căpătuit, unii devenind baroni locali sau oligarhi. Generația a doua de lideri, unii chiar cu studii în Occident, nu mai avea ce lua și s-au apucat de furat din bănci. Acum nu a mai rămas de furat decât granturile europene și americane…

Multă lume invocă astăzi acele timpuri zbuciumate ale anilor 1990. Lipsă totală de control. Numai cei leneși nu apucau să smulgă câte o bucățică din moștenirea imperiului sovietic. Peste tot domnea dreptul puterii și principiul “apasă primul pe trăgaci”
. Astfel, membrii clanurilor și-au constitut averile și numele de rezonanță. Acum unii nostalgici se tânguiesc: nu mai poți răzbate, căci toate metodele de atunci nu mai sunt la modă. Dar garda veche nu s-a risipit definitiv după iureșul de pe malurile Nistrului. Nu, comandanții Armatei a 14-a, după ce s-au certat cu “directorii roșii” din clanul lui Igor Smirnov, s-au unit într-un clan sui generis al marilor afaceriști cu epoleți. Unii s-au teleportat lejer în regiunile mai tihnite din mama Rusie.

„Astăzi e simplu să vorbeşti despre unire, dar atunci eram considerat trădător”

Și cu arsenalul ce s-a întâmplat?

MD – Cunoștințele mele în materie de armament și muniții sunt nule. Mă bazez doar pe constatările experților ruși. Investigațiile acestora confirmă: “comoara” nu a mai rămas în stânga Nistrului. Cea mai mare parte a armamentului se afla în depozitele din care, anterior, fuseseră evacuate focoasele nucleare. Depozitele încă mai “țiuiau”, contaminând radioactiv miile de arme automate, mitraliere și pistoale. Și această marfă prețioasă, dar contaminată, a fost vândută treptat. Cui?… Au dispărut și două imitatoare de explozie nucleară 8K14. Imitatoarele acestea nu sunt arme nucleare propriu zise, dar au o putere distrugătoare extraordinar de mare. Odată declanșată explozia acestui dispozitiv, se formează o ciupercă absolut identică cu cea de la explozia unei bombe nucleare. Într-un cuvânt, aceeași explozie nucleară, numai că fără radiații. Pe ce meleaguri “vor ieși la suprafață” imitatoarele în cauză? De faptul că aceste bombe vor fi folosite nu avem dubii, căci ele nu au fost cumpărate de colecționari, ca piese de muzeu. De când cu atentatele sinucigașe, ne putem imagina panica și numărul de victime, dacă un imitator ar exploda într-un mare oraș. Și ce sume ar fi în stare să ofere pentru asemenea “muniție” oricare dintre marile grupări teroriste de pe mapamond.

Din acele timpuri furtunoase ce episoade vă amintiți mai des?

MD – Ziua când am devenit preşedinte al Consiliului de Miniştri. Sovietul Suprem al RSSM, prin vot deschis, m-a ales, practic în unanimitate. Doar un singur deputat s-a abţinut – generalul Iakovlev Ghenadii Ivanovici, districtul electoral Kuibâşev, Tiraspol, comandantul unităţii militare 13962. După o sută de zile de guvernare, mi-am dat seama: încercarea disperată a românilor basarabeni de a păstra fărâma de libertate, obţinută odată cu Perestroika, era sortită eşecului. Organele legitime din RSS Moldova făceau tot posibilul să stopeze fărădelegile, atacurile armate din raioanele de est. Erau obligate să-şi apere locuitorii terorizați. Cu toate acestea, Centrul ne-a tratat pe noi la fel de dur, ca și pe toți reformiștii din colonii. În toamna lui 1990, începuse deja contraofensiva gâştelor colhoznice, dispuse să atace chiar şi pe malul drept al Nistrului.

Un alt episod: prin septembrie 1990, am primit o telegramă de la Tighina. Eram avertizat: intenția de a ține acolo o şedinţă itinerantă a guvernului va duce la acutizarea extremă a situaţiei social-politice din oraş şi în toată regiunea. Pentru a evita consecinţele imprevizibile, conducerea orașului refuza categoric organizarea unei atare întruniri, declinându-și orice răspundere în cazul venirii mele. Citind depeșa semnată de Ghimn Pologov, preşedintele Sovietului orăşenesc Bender (Tighina), deputat și el în Sovietul Suprem al RSSM, am exclamat: „Chiar aşa, domnilor-tovarăși!? Nici în cetatea lui Ştefan cel Mare nu ne daţi voie? Obrăznicia voastră n-are limite!”.

Cu toată adversitatea separatiștilor, am convocat o şedinţă itinerantă pe malul stâng al Nistrului, la Dubăsari. Am mers acolo cu ştiri bune pentru conducătorii de întreprinderi. Obţinusem la Moscova, cu mare greu, permisiunea de a cumpăra pe valută, de la un producător italian, o linie de îmbuteliere performantă. Era destinată fabricii „Buchetul Moldovei” din Dubăsari. Mai aveam cu ce să-i bucurăm și pe cei din industria materialelor de construcţii: două linii tehnologice noi, de fabricaţie sovietică.

Ne aflam în plină şedinţă, în sala de festivităţi a Comitetului executiv orăşenesc. Brusc, dă buzna Natalia Iosifovna Pojidaeva. O activistă din partea locului a STK (Sovietul colectivelor de muncă). Îmi întinde demonstrativ o listă cu revendicările rusofonilor din Dubăsari. După care mă întreabă provocator: “Care-i atitudinea dumneavoastră față de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Nistreană?”. Nimeni nu recunoaște autoproclamata republică. “Dacă-i așa, atunci nici noi nu te recunoaștem!”.

Știind că are în sală și afară susținători, cetățeanca s-a ambalat într-o isterie teatralizată. Plăcerea activistei era să-l insulte pe Druc și pe membrii guvernului care îl însoțeau. Convocase în piaţă un miting. Imediat, la îndemnul ei, mulţimea de alogeni, unii aghesmuiţi, au dat jos tricolorul de pe clădirea Sovietului raional. Au arborat în loc drapelul vechi, al RSSM, care, peste câteva minute a și fost înlocuit cu drapelul URSS. La spectacolul programat din timp, participa și un coleg de parlament, Victor Diukarev, deputat de Dubăsari. La propunerea Natașei, “reprezentații norodului” l-au votat pe loc, în “numele revoluției”, drept noul prim-secretar al Comitetului raional al PCM. Nu știu cu ce s-a terminat. Din câte îmi amintesc, Diukarev nu era nici măcar membru al PCUS. Peste ani, Smirnov avea s-o decoreze pe „Passionaria din Dubăsari” cu cel mai înalt ordin al statului nerecunoscut de nimeni. De fapt, “actele de eroism” ale Natașei Pojidaeva erau niște manifestări “revoluționare” specifice. Niște efecte pato-psihologice ale invaziei matrimoniale sovietice. Unele femei, aduse din fundăturile Imperiului, își etalau ostentativ “spiritul de revoltă” nativ. E vorba de Galina Andreeva, Svetlana Migulea, de toate „amazoanele în ștrampi din detaşamentul lui Igor Smirnov”. Așa le-a botezat regretatul Konstantin Kiroșko, un foarte tânăr și talentat jurnalist rus de la ziarul “Молодежь Молдавии”.

De la Dubăsari, mă întorceam înrăit într-o modestă “Tatra”, veche, primită de la prim vice-prim ministrul Andrei Sangheli în schimbul unui autoturism nou, o prestigioasă “Volga” nomenclaturistă, de culoare neagră. Atunci am întreținut un dialog-monolog mental: “Druc, care-i problema? NOI, venim cu tricolorul. EI arborează un drapel cu imaginea monumentului lui Suvorov. NOI, căutăm cu înfrigurare o cale proprie. EI opun o rezistență acerbă față de orice proiect de reformă… Atât comportarea lor, cât și răspunsu
l tău la întrebarea amazoanei reflectă o situație reală. NOI vrem să ieșim din Imperiu, să ne unim cu Țara-mamă România. Condamnăm acțiunile lor separatiste, dar nu vrem ruperea raioanelor din stânga Nistrului… EI, însă, nu vor ruperea RSSM de URSS şi au proclamat deja o RSSMN. Și EI și NOI suntem, în fond, separatiști…

Unii deputați ai poporului îi instigă pe rebelii de la Tiraspol, dar pe tine te somează fariseic: Druc, ești prim-ministru, fă ceva! Ia măsuri! Stabilizează urgent situația social-politică! Legislativul nostru la Chișinău îi tot dă cu rezoluții! Smirnov, Volkova, Rîleakov, deputați și ei ai poporului – inculpați: acțiuni anticonstituționale. Procuratura RSS Moldova le-a deschis dosar penal. Dumitru Postovan, procurorul republicii, cere arestarea lor. Dar Sovietul orășenesc Tiraspol nu-i de acord.

Druc, recent, l-ai însoțit pe Mircea Snegur la Kremlin. Ce v-a zis Mihail Sergheevici? “Suntem în favoarea menținerii integrității republicii în componența Uniunii Statelor Suverane”. Dar EI, la Tiraspol și Comrat, nu și nu. Ne calomniază, ne atacă, război mediatic total. Adoptă rezoluții pe bandă rulantă: “Oamenii muncii susțin RSSMN”; “Nu Armată Națională!”; “Armata URSS să rămână pe teritoriul RSSMN!”; “Susținem Republica Găgăuză!”. Astăzi, NOI am organizat o ședință itinerantă a Guvernului RSS Moldova, la Dubăsari, în stânga Nistrului. La ce ne așteptam și ce a ieșit? De fapt, ce se întâmplă cu EI și cu NOI? Fiecare tabără va merge până în pânzele albe, sperând să confirme teza că cealaltă este criminală… Druc, fără iluzii, fără paliative, problema e simplă, clasică: – Кто кого?” (Care pe care?).

Prin 1990, Mircea Druc și Ion Ungureanu vorbeau deschis despre limba română, despre unire.

MD – Și unionistul Mircea Druc era denigrat de mass-media rusă mai urât decât îl prezintă acum românii pe antiunionistul Igor Dodon. Un ziarist rus a replicat atunci într-un articol: “Druc e un trădător unionist, tâmpit și fanatic. Dar a absolvit două facultăți la cele mai prestigioase universități de stat din Leningrad și Moscova, precum și aspirantura la un institut al Academiei de Științe a URSS. Nu se compară cu ceilalți lideri moldoveni, care au terminat doar agronomia de la Chișinău.”

Acum e foarte simplu. Oricine poarte vorbi deschis despre unire. Recent, Uniunea Scriitorilor de la Chișinău a lansat un apel public către clasa politică pentru reunificarea țării fiindcă nu se mai poate așa. Partidul condus de Mihai Ghimpu, partidul condus de Vitalia Pavlicenco, partidul condus de Ana Guțu sunt formațiuni politice unioniste. Tinerii Constantin Codreanu și George Simion conduc două ONG-uri unioniste, respectiv Consiliul Național al Reîntregirii și Acțiunea 2012.

Nicolae Timofti, comparativ cu toţi președinţii de la Chișinău, a afirmat deschis că unirea celor două state româneşti este un obiectiv naţional, că dincolo de Prut se vorbește limba română. De ce unii consideră că ar fi mai puţini unioniști acum ca în 1990?

MD – Nu știu. Nu pot explica tot ce-i în mintea unor oameni. Avem o societate dezaxată şi dumneata, domnule Viorel Patrichi, mă necăjești pe mine, un simplu pensionar. Să spun eu de ce nu toată lumea vrea unirea celor două state românești. Într-o sută de medici doar unul poate să pună un diagnostic perfect. Jurnalistul Dumitru Spătaru nu vede în Republica Moldova decât niște “asasini ai democrației”, alcătuind în 2015 “un fel de biblie a politicii moldoveneşti de la origini şi până în prezent (de centru-dreapta şi de dreapta)”. E amuzant şi merită citat, ca să nu ne luăm prea în serios:”Druc l-a „născut” pe Roşca. Moşanu l-a „născut” pe „Matei”. Snegur l-a „născut” pe Andronic. Hadîrcă l-a „născut” pe Ghimpu. Lucinschi l-a „născut” pe Diacov. Diacov l-a „născut” pe Filat. Lucinschi l-a „născut” pe Sturza. Filat l-a „născut” pe Leancă. Ghimpu l-a „născut” pe Chirtoacă. Snegur l-a „născut” pe Urechean. Lucinschi l-a „născut” pe Braghiş. Urechean l-a „născut” pe Serebrian. Diacov l-a „născut” pe Lupu. Lupu l-a „născut” pe Corman. Plahotniuc l-a „născut” pe Candu. Filat l-a „născut” pe Gaburici. Ghimpu l-a „născut” pe Timofti etc.

Roşca l-a „asasinat” pe Snegur. Hadîrcă l-a „asasinat” pe Ghimpu. Ghimpu l-a „asasinat” pe Hadîrcă. Diacov l-a „asasinat” pe Lucinschi. Moşanu l-a „asasinat” pe Matei. Matei l-a „asasinat” pe Moşanu. Andronic l-a „asasinat” pe Snegur. Serebrian l-a „asasinat” pe Urechean. Serebrian l-a „asasinat” pe Matei. Filat l-a „asasinat” pe Diacov. Leancă l-a „asasinat” pe Filat. Sturza l-a „asasinat” pe Lucinschi. Braghiş l-a „asasinat” pe Urechean. Urechean l-a „asasinat” pe Braghiş. Plahotniuc l-a „asasinat” pe Corman. Timofti l-a „asasinat” pe Ghimpu. Ghimpu l-a „asasinat” pe Chirtoacă. Plahotniuc l-a „asasinat” pe Filat. Chirtoacă l-a „asasinat” pe Hadîrcă. Hadîrcă l-a „asasinat” pe Leancă. Leancă l-a „asasinat” pe Nantoi. Nantoi l-a „asasinat” pe Leancă. Chirtoacă „l-a asasinat” pe Urechean. Lupu l-a „asasinat” pe Serebrian. Leancă l-a „asasinat” pe Chirtoacă etc”.

În afară de dumneavoastră, singurul politician de anvergură care a formulat clar, ca obiectiv național, reunificarea a fost Traian Băsescu. E adevărat, cu zece ani mai târziu. Se spune că Traian Băsescu a insistat de mai multe ori pe lângă Voronin să facem unirea. De fiecare dată, Voronin îl expedia: „Lasă că dumneata ai ce face cu România matale…”. De ce credeți că există un asemenea comportament la Chişinău?

MD – Din simplul motiv că unii lideri politici, fie din stânga, fie din dreapta Prutului sunt unioniști, iar alții – antiunioniști. Și fiecare cu o motivație proprie. În 1990, am fost frapat de faptul că abordarea sistemică a realității lipsea în România. La București, regimul comunist nu a permis dezvoltarea acestui curent de gândire științifică, ce s-a dezvoltat în anii 1970. Imperiul sovietic însă accepta noua paradigmă: analiza sistemică. Se traducea în rusă tot ce se publica pe această temă în Occident și Japonia. Abordarea sistemică cel mai mult au aplicat-o serviciile GRU, KGB și complexul militaro-industrial.

Într-un fel, mie mi-a fost ușor să plutesc în ceața de la Chişinău şi Bucureşti fiindcă nu-mi propuneam să evaluez egocentric comportamentul conaționalilor. Eu am obiectiv de suflet: Reîntregirea! Și, în
funcție de acest obiectiv, îi testez pe fiecare. Cu Iurie Roșca, de exemplu, nu m-am legat pentru că așa îl cheamă sau că purta barbă de disident. Nu! Credeam sincer că este unionist, dar s-a dovedit nociv. Pe mine nu mă interesează ce reprezintă Vlad Filat sau oricare alt oligarh de la Chișinău. Am obiectivul în minte și o unitate de măsură. Deci îi testez pe oameni în funcție de ce fac concret pentru Unire. Și dacă nu fac nimic, degeaba îmi spune cineva că Plahotniuk este mai rău decât alții.

„Fără oamenii de afaceri, nu putem face unirea”

O revistă de la Chișinău a publicat recent topul celor zece oameni politici care au promovat unirea. Mircea Druc, Ion Hadârcă, Alexandru Moşanu, Leonida Lari, Mircea Snegur, Gheorghe Ghimpu, Lidia Istrate, Valeriu Matei, Iurie Roșca, Vlad Cubreacov.

MD – Din ceea ce știu, Mircea Snegur nu a promovat niciodată unirea, dar nici nu s-a opus vehement. Atunci, probabil, nu putea face mai mult. Oameni ca Mircea Snegur nu sunt unioniști, dar contribuie cu câte ceva la fortificarea premiselor unirii.

Unionismul românilor reprezintă o cale de la vis la realitate sau un model carpato-danubiano-pontic de supravieţuire. Unionismul este, mai întâi de toate, memoria generaţiilor de luptători pentru dreptul de a fi în spaţiul nostru ancestral: în Carpaţi, la Nistru, la Tisa, la Dunăre şi la Pontul Euxin. Personal, consider Unionismul drept un cod comportamental, un sistem de cugetare şi meditaţie, un mit, o enigmă istorică şi lingvistică, un ansamblu de evocări şi o practică.

Unionist sincer poate fi doar un idealist înnăscut, deoarece reîntregirea națională este un ideal, care presupune o schimbare radicală, efort și riscuri asumate. Însă, în structura oricărei populații, cei deschiși schimbărilor (constructiviștii creativi, inovatorii) nu depășesc cota de 7%. Restul norodului este compus din: misoneiști (conservatorii nativi, intransigenții, adversarii înnoirii de orice fel – 33%); filoneişti (promotorii schimbării cât mai frecvente și cu orice preț, activiștii, animatorii, tâmpiții cu inițiativă – 8%) și partea cea mai numeroasă – expectativii (conformiștii, centriștii, căldiceii – 52%).

Unioniștii constructiviști pornesc de la un obiectiv strategic: readucerea acasă a teritoriilor naționale înstrăinate. Obiectivul strategic condiționează resursele și mijloacele tactice, iar acestea, la rândul lor, determină activitatea operativă. Nu importă că masele largi nu au obiective naționale strategice. Că marea majoritate a românilor de pretutindeni operează cu fenomene de bâlci, cu sintagme precum “eu și revoluția” sau “să moară capra vecinului”.

Finalizarea procesului de reîntregire a națiunii române depinde de constructiviștii nativi. Procentele vehiculate de antiunioniști nu valorează prea mult. Dacă pe timpul inchiziției ar fi activat ca astăzi sociologi și analiști aserviți, ar fi prezentat sondaje de opinie, demonstrând că 90% dintre cetățenii urbei sunt de acord să fie arși pe rug Galileo Galilei și Giordano Bruno pentru “ereziile lor”.

Traian Băsescu spunea că liderii occidentali „nu au făcut ochii mari” atunci când le-a spus că românii trebuie să se unească. Ce credeți dumneavoastră despre mediul de afaceri, care e considerat mafiot, anti-național, vândut rușilor sau Israelului și care nu dorește reîntregirea națională?

MD – Fără mediul de afaceri nu putem face Unirea. Cu mulți ani în urmă, am lansat chemarea: “Capitaliști români, vă rog frumos, treceți Prutul!”. Aproape un deceniu, presa de la Chișinău și București ne-a tot speriat că nu putem trece Prutul din cauza lui Voronin, omul rușilor. Am spus de atâtea ori și repet: Voronin nu e omul rușilor. Este al segmentului de capital care l-a adus l-a putere și acesta nu e rusesc, ci transnațional.

În prezent se vehiculează o altă sperietoare: Plahotniuk, omul rușilor. Deși, în realitate, la Chișinău, are loc cea mai ordinară și disperată luptă pentru putere între diverse grupuri de interese. Nu-l cunosc personal pe domnul Plahotniuk. Cred că este o persoană bine dotată. A trecut testul la mijlocul anilor 1990, când austriecii și partenerii lor l-au selectat pentru a conduce o sucursală a companiei “Petrom” în RM. Social-democrații de la București și Bruxelles agreează partidul condus de Plahotniuk. Am aflat din presă că popularii de la București și Bruxelles l-ar dori pe Ion Sturza. Acesta și-a demonstrat capacitățile promovând interesele companiei “Rompetrol” în CSI. Eu presupun că în spatele lui Plahotniuk se află un grup de interese, un segment de capital transnațional și un creier colectiv, care îl ghidează de la sol, ca pe un satelit de la NASA sau Baikonur. Dacă nu este așa, atunci glorie pământului Basarabiei că a născut un geniu, fie el şi malefic și filorus, ca legendarul Mihail Frunză!

Românilor inocenți le sugerez să întocmească o listă a marilor capitaliști din RM. După care să-și pună întrebarea: De ce facem atâta tam-tam cu oligarhii, ca bolșevicii cu boierii și chiaburii? Am vrea cumva să activăm într-o economie de piață, dar cu principii egalitariste? Să muncim ca în socialism, dar să trăim ca în capitalism? Să aplicăm rigorile cazărmii comuniste în bordelul consumist?

Ori nu ne dăm seama pe ce lume trăim, ori nu suntem sinceri. Am trăit o jumătate de secol în regimul comunist. Puteai să fii deștept, bine pregătit profesional, însă deciziile erau luate de persoana care deținea puterea politică. Prim-secretarul te punea președinte de colhoz, director de sovhoz, rector, șef de gară, director de teatru etc. Secretarul PCM Petru Lucinschi decidea în 1972 dacă să rămână la Politehnica din Chișinău sau să fie dați afară 50 de lectori și profesori, printre care și Mircea Druc. Timp de două decenii, destinele elitei basarabene au depins de voința și capriciile lui Ivan Bodiul. El a ajuns prim-secretar fiindcă soția lui era foarte frumoasă și i-a plăcut lui Leonid Brejnev… Acum trăim într-un sistem în care factorul decisiv este capitalul, de regulă cel legal. Cine dispune de capital își poate face deputații și miniștrii săi, poate ajunge să ocupe orice post, chiar și de președinte al statului. În comunism, existau șefi care se abăteau de la normele partidului unic și erau sancționați. Schimbam secretarii de part
id, dar sistemul rămânea intact. În capitalism, unii adună averi pe căi ilicite și nimeresc după gratii. De un sfert de secol la Chișinău schimbăm “oligarhii” şi restul rămâne pe vechi.

Să mai avem un pic de răbdare. Se va decide până la urmă și destinul așa-numiților oligarhi din Republica Moldova. Se va decide corect, echitabil, conform legislației unui stat de drept. Sub acest aspect, Chișinăul se află, în comparație cu Bucureștiul, la nivelul anului 2004. Când m-am întors din Brazilia, în 2004, nu mai aveam nici o iluzie. Am decis atunci că voi emigra oriunde în Occident, dacă va învinge Adrian Năstase la alegerile prezidențiale. Procedam la fel dacă ajungea Ponta președinte.

Ce facem, dăm foc la tot şi fugim din ţară? Ce destin au românii în acest context? Nu riscăm să devenim toţi un fel de „români de pretutindeni”? Am fost la un spectacol cu Ion Caramitru şi Horațiu Mălăele. Şi îl aud pe Horaţiu Mălăele: „Avem o istorie dă căcat, avem un prezent dă căcat, bine că măcar nu avem niciun viitor…”. M-a insultat pe banii mei… Vintilă Brătianu, dacă un prieten de-al lui vorbea urât, la grămadă, despre naţiunea română, nu-i mai răspundea la „Bună ziua!”, nu-l mai saluta niciodată… Ce-i cu noi?

MD – Avem preţioasa libertate de mișcare și dreptul de a alege. Nu suntem nici sclavi, nici șerbi… Evreii au fost mii de ani “evrei de pretutindeni” rămânând evrei în esență. Și, când le-a venit timpul, au renăscut statul Israel din propria cenușă. De ce noi am fi mai răi? Românilor basarabenii le vine acum rândul în istorie să salveze românismul, dacismul, fiindcă nu este normal să gândim ca alde Boia sau Mălăele.

Polonezii au fost şi sunt măreți, au luptat cu toți inamicii pentru țara lor, au dat lumii un sfânt, un mare papă. Dar și românii au o adevărată istorie și este numai a lor. La Moscova, mă bucuram de succesele României, când stabilea relații diplomatice cu RFG, când nu a rupt relațiile cu Israelul în timpul războiului de șase zile. Ce se mai ofticau colegii mei sovietici: „Mircea, iar românii tăi nu vor să semneze…”. Am trăit două momente când m-am simțit fericit că aparțin națiunii române. Primul, atunci când Țara mea nu a participat la înăbușirea “primăverii de la Praga”. Al doilea când am tradus din rusă în română, la solicitarea unor cercetători, “Stenogramele convorbirilor lui Leonid Ilici Brejnev cu Nikolai Andreevici Ceaușescu în Crimeea”. Brejnev l-a tras de urechi că de ce Bucureștiul atacă limba moldovenească. Ceaușescu i-a răspuns că el nu poate să le ceară oamenilor de știință din România să recunoască națiunea moldovenească… În alte circumstanțe, liderii români au avut de multe ori o atitudine deplorabilă. Toți fruntașii unioniști din Basarabia au fost extrădați în Uniunea Sovietică după război. Gherman Pântea din comuna mea, ajuns primar la Odessa, a scăpat de tribunalul sovietic, dar a fost închis șase ani la București. Justificări găsim mereu.

Pe dumneavoastră vă putem extrăda în Ucraina…

MD – Da, Kievul m-a declarat persona non grata și nu mă lasă să-mi văd Cernăuții înainte de a muri!…

La Chişinău şi la Bucureşti, liderii politici nu au un ideal naţional, cu excepţia lui Traian Băsescu. Nu vi se pare că aceste capitaluri din spaţiul românesc ar putea fi captive pentru că au interese transnaţionale? De aceea, eu nu-i văd angajându-se în obiectivul nostru major, care este reîntregirea naţională. Dumneavoastră ce credeţi?

MD – Se găsește și pe la noi câte un “oligarh” care nu dăunează cauzei naționale. Nu vreau să dau nume, dar unii capitaliști fac lucruri bune, ca și boierul basarabean unionist Vasile Stroiescu. Construiesc case pentru oameni sărmani, repară și utilează grădinițe, spitale, creșe, creează locuri de muncă, sponsorizează oameni de cultură și știință. Unii sunt acuzați de mass-media că se implică în jocuri politice și financiare, prin care își controlează partenerii și adversarii politici. Desigur, este condamnabilă orice abatere de la legea în vigoare și de la cele zece comandamente. Faptul că și unii preoți le încalcă nu ne face să renunțăm la credința în Dumnezeu. Eu cred în dosarele de corupție de genul celor prezentate la adresa lui Vântu, Voiculescu și Patriciu, în deciziile instanțelor de judecată, mai ales europene. Ce m-aș bucura să câștige Vlad Filat procesul la CEDO! Experiența de viață și cea profesională nu-mi permit să cred în pamflete sau prezentări schizofrenice… Unul cică a zburat cu un avion rusesc în Italia pentru afaceri imobiliare și a fost dat în urmărire prin Interpol. Și Interpolul l-a lăsat în pace. De ce? Controlează oligarhul basarabean și Interpolul, după ce, chipurile, face și desface guverne, numește procurori și judecători?

La Chișinău este loc și pentru televiziunea lui Țopa, și pentru cea a lui Plahotniuk. Telespectatorii vor ști să aleagă. Și, dacă un oligarh basarabean nu cedează afacerea așa simplu, de ochi frumoși, altor oligarhi veniți din afară, e foarte bine. Și e firesc să-i spună unui politician de la București să facă ordine la Miercurea-Ciuc, că basarabenii au grijă de Tiraspol, de Comrat. Un fel de diviziune a muncii și responsabilității în spațiul românesc. Prin demonizarea oligarhilor, se induce ideea că românii basarabeni nu sunt buni de nimic… La fel, cineva le-a sugerat liberalilor reformatori Ion Hadârcă și Anei Guțu să-l anihileze pe Mihai Ghimpu. A câștigat cauza unionistă din asemenea exhibiții? Vor trece pragul electoral noile partide? Cui servește cazuistica? Mai prezentăm Basarabia ca pe o sărăcie generalizată. Dar realitatea e alta. Pot să vă demonstrez că județul Bălți este mai dezvoltat decât județul Botoșani, iar județul Suceava cedează în concurența cu județul Cernăuți. Acum e vizibil că România e mai avansată decât Republica Moldova sub toate aspectele. Și există o mare presiune din partea unor cercuri de la București, agenți de influență ai Ucrainei și Rusiei, care susțin că reîntregirea națională ar fi o mare pierdere economică pentru România. La fel proceda nomenclatura comunistă la Chișinău, în 1990: noi suntem bogați, România e săracă, la ce să ne unim noi cu ei?

„Federaţia Rusă se va destrăma”

Cum pot fi contracarați?

MD – Pe noi nu ne interesează dacă județul Chișinău este mai dezvoltat decât județul Cluj sau invers. Unirea o construim din cu totul alte considerente.

Care ar fi acelea? Oamenii gândesc la firul ierbii.

MD – Nu poți face stat din bucățele, cum susține acum Iurie Roșca: „partea devine întreg”. Ce rațiune istorică, teologică, cosmogonică, socială, morală are la bază construirea unor stătulețe din şase județe cu capitala la Chișinău, din cinci raioane, cu capitala la Tiraspol, din 21 de sate găgăuze, cu capitala la Comrat? La ce folosește? Pentru că noi furăm în stilul nostru la Chișinău, la Tiraspol și la Comrat. Să nu se bage nimeni peste noi. Este mai rău ca fărâmițarea feudală. Dacă este aceeași limbă, dacă oamenii se înțeleg, de ce să nu fie un stat unic? Pentru noi, unionismul înseamnă revenirea în teritoriile noastre sfinte: nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, sudul Basarabiei, Herța… În viziunea strategică a adversarilor noștri, este nevoie de Republica Moldova pentru a pune problema destrămării în continuare a României. După modelul iugoslav. Din 1991, când la Chișinău am declarat independența și am scăpat de Imperiul Sovietic, am ajuns și la proiectul Moldova Mare, care implică destrămarea României și a Ucrainei.

Eu vă întreb deoarece aveți viziune asupra obiectivelor strategice majore pentru români și nu vă cantonați la indivizi și la acțiunile lor trecătoare.

MD – Argumentul meu pentru unire este următorul: dacă România nu reușește să integreze Basarabia, rămâne deschisă problema destrămării în continuare a statului român. Unirea este necesară în primul rând pentru România! Dacă basarabenii nu au dispărut în condiții de gulag, acum nici atât. Basarabenii au “di tăti”. Purtați grija României, nu a lor… Județul Sălaj poate pleca dimineață la muncă, dar județul Orhei – nu? De ce avea nevoie absolventul Universității din Iași Vlad Filat de cinci mașini de lux? Când eram prim-ministru la Chișinău, în casa guvernului aveam numai patru dolari. Ca să plec în delegație în Italia, am scris cerere la Moscova să-mi dea bani de drum, fiindcă biletele se cumpărau numai cu valută. Iar acum, zi și noapte, se bagă bani în conducătorii de la Chișinău și toată Europa se îngrijește de ei ca să-și arunce țărână pe spinare. Germanii, italienii, olandezii, americanii, japonezii investesc la Cahul, Orhei, Bălți. Dacă capitalul străin va veni mai departe selectiv, Republica Moldova va servi drept etalon și va deveni sursă se inspirație pentru Republica Banat, Republica Transilvania etc. Vanitatea regiunilor istorice ale României, care „s-au săturat de București” precum odinioară provinciile Iugoslaviei “se săturaseră de Belgrad”, va fi pipăită și exploatată în continuate.

Și cu Rusia cum stăm? Trăim bine, ca pe timpul Anei Pauker și Gheorghiu-Dej?

MD – Federația Rusă se va destrăma! Moscova nu mai poate controla Siberia, Extremul Orient și Caucazul de Nord. Nu are nici resurse umane, nici perspective, nici justificare. Poroșenko a semnat pentru dreptul străinilor de a se înrola în armata ucraineană. S-a format Batalionul Giohar Dudaev, format din voluntari ceceni, care luptă contra lui Putin. Toți au dosare în Rusia, nu mai au unde să mai meargă. Și vor lupta până la unul. Cecenii rămân ceceni…

Naționalismul românesc este ortodox sau catolic?

MD – Adevăratul naționalism este etnosistemic, dincolo de orice religie, fără zei de împrumut și mituri de orice fel. Un stat teocratic al românilor nu are nici o șansă. Dar aceasta e o temă aparte de confruntare ideologică…

A consemnat pentru www.rost.ro, jurnalistul Viorel Patrichi