Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Pentru organizarea festivalului din Patra și-au dat concursul Organismul Cultural al Primăriei Patra și Direcția Periferică de Invățământ din Vestul Greciei și Iones – Asociația Culturală Elikis.
În cadrul acestui festival vor participa elevi ai unor școli de muzică din Bulgaria, Albania, Turcia, Grecia, dar și România.
Din România, la prima ediție a Festivalului Balcanic al Școlilor de Muzică vor participa elevi ai Colegiului Național de Arte “Dinu Lipatti” din București, instituție care a ales să vină cu o echipă de suflători.
Conform programului dat publicității de organizatori, România va fi prezentă pe scenă joi – 14 aprilie, după orele 17,30, vineri – 15 aprilie după orele 10,30 și, din nou, după orele 17,30 și duminică – 17 aprilie după orele 10,30.
Evenimentul va fi găzduit de Centrul de Conferințe al Universității din Patra, iar intrarea este liberă pentru toți iubitorii muzicii.
Ana Țuțuianu – Ziarul Online Românesc din Grecia, Romedia