Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Cel mai important partener comercial al R. Moldova rămâne România, unde s-a exportat, pe parcursul anului 2017, mărfuri în valoare de peste 600,6 milioane de dolari sau cu 17% mai mult decât în 2016. În Federația Rusă s-a exportat de aproape trei ori mai puțin – 254,5 milioane de dolari, în Italia – 236 de milioane, Germania – 166 de milioane de dolari, transmite Romanian Global News.
R. Moldova a exportat, în anul 2017, mărfuri în valoare totală de peste 2,425 de miliarde de dolari, cu 18,6% mai mult decât în 2016.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică de la Chișinău, exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene au însumat aproape 1,597 de miliarde de dolari, cu 19,9% mai mult față de anul 2016, deținând o cotă de 65,8% în totalul exporturilor.
Țările CSI au fost prezente în exporturile R. Moldova cu o pondere de 19,1%, în scădere față de 2016 când această pondere era de 20,3%. Astfel, în CSI s-a exportat în anul trecut mărfuri în valoare de 462,9 milioane de dolari.