Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Parlamentarii moldoveni au intrat în vacanță. Cu această ocazie i-am auzit vorbind despre planurile lor din următoarea perioadă: unii spun că vor munci în continuare, că nu au timp să meargă în locurile exotice în care merg alții, alții – ca de obicei, nu știu, scrie Alexandru Vakulovschi în www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.
Iar noi, alegătorii, fie că mergem în vacanță sau nu, avem ocazia să constatăm că Republica noastră stă pe loc: nici un pas înainte, din contra, dintr-un punct de vedere cred că am luat-o ușor înapoi. Pentru că după alegerile primarului de Chișinău a fost foarte clar pentru toată lumea, nu doar pentru moldoveni, că reforma justiției e doar pe hârtie, că politicienii încă își bagă coada când e vorba de deciziile judecătorești.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, deși pare dintr-o parte foarte proeuropean, se pare că este totuși o unealtă a parlamentarilor și guvernanților, nu are forța de-a-și impune părerile în fața colegilor de sub el.
Ca să nu vi se pară că aberez, am să citez un fragment din discursul lui de la încheierea sesiunii parlamentare din toamna trecută: „În sesiunea curentă am elaborat și am primit avizul de la Curtea Constituțională pentru introducerea obiectivului național de integrare europeană în Legea supremă a țării. Acest lucru va garanta continuarea și după 2018 a parcursului european susținut, conform ultimului sondaj de opinie, de 58% din cetățeni”.
Da, foarte frumos şi necesar. Dar a mai trecut o sesiune parlamentară şi ce s-a întâmplat? Îmi vine din nou în ajutor discursul Preşedintelui Parlamentului şi comunicatul de presă: „Chișinău, 1 august 2018 – Inițiativa de introducere în Constituție a vectorului european de dezvoltare a țării, îmbunătățirea procedurilor electorale, controlul parlamentar asupra realizării legilor votate, aprobarea bugetului pentru anul 2019 sunt unele dintre prioritățile pentru ultima sesiune legislativă a actualului Parlament.
Declarația aparține președintelui Parlamentului Andrian Candu și a fost făcută în cadrul conferinței de bilanț a sesiunii de primăvară.
Adică suntem tot acolo. De ce? Păi n-am mai primit bani de la Uniunea Europeană, evident. Nu facem nimic dacă europenii nu-i remunerează pe guvernanţi. Despre alegători ce să vorbim? Treaba lor, să se descurce, că sunt majori. De Limba Română în Constituție nici măcar nu pomenim, ne facem că suntem Marian Lupu.
În fine, deși discursul lui Andrian Candu a avut loc acum, lejer l-ar fi putut citi pe cel din iarnă, când ne-a urat: „Fie ca anul care vine să aducă pace și bunăstare pentru Moldova. La mulți ani și Crăciun fericit”. În rest, e ca pe prima pagină a site-ului Parlamentului: “La moment nu este nici o înregistrare”.