Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Parlamentul Rusiei a aprobat miercuri un proiect de lege care îi permite președintelui Vladimir Putin să trimită trupe în alte țări. Noua legislație oferă Moscovei dreptul de a interveni militar pentru a proteja cetățenii ruși vizați de anchete sau procese în străinătate, transmite Romanian Global News.
Documentul vizează în special acțiunile instanțelor internaționale și ale organizațiilor din care Rusia nu face parte.
Moscova susține că această măsură este necesară pentru a răspunde presiunilor venite din partea Occidentului. Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a criticat dur sistemul juridic european.
„Justiția occidentală s-a transformat într-o mașinărie represivă menită să reprime deciziile care nu sunt în acord cu cele impuse de oficialii europeni. În aceste circumstanțe, este important să facem totul pentru a ne proteja cetățenii aflați în străinătate”, a declarat acesta, potrivit News.ro.
Vladimir Putin are acum la dispoziție 14 zile pentru a promulga această lege. Rusia a mai folosit argumente similare în 2022. Atunci, Kremlinul a justificat invadarea Ucrainei prin nevoia de a proteja vorbitorii de limbă rusă din țara vecină.
Reacția dură a Ucrainei: „Anarhie agresivă”
Kievul a reacționat imediat și consideră că noua lege oficializează dorința de expansiune a Rusiei. Oficialii ucraineni avertizează că agresiunea a devenit acum o regulă a politicii de stat la Moscova.
„Această decizie poate fi descrisă în două cuvinte: anarhie agresivă”, a declarat Heorhii Tîhi, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Ucraina.
El a adăugat că Putin folosește pretextul protejării cetățenilor pentru a-și acorda dreptul nelimitat de a ocupa alte teritorii.
„Actuala componență a Dumei de Stat a Federației Ruse a decis să rămână în istorie ca o fabrică de legalizare a aventurilor politice, a ocupației și a terorii”, a mai spus oficialul ucrainean.
Îngrijorări majore în Europa și NATO
După amenințarea SUA de a invada Groenlanda, agențiile de informații din Europa au avertizat deja că și Rusia reprezintă o amenințare directă pentru UE.