Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Dezbaterea privind modificarea Legii nr. 127/2017, care instituie „Ziua națională de cinstire a martirilor din temnițele comuniste”, a depășit sfera unei simple ajustări administrative a calendarului, transformându-se într-o confruntare simbolică privind asumarea istoriei și gestionarea memoriei colective în spațiul public românesc, scrie jurnalistul Ionuț Țene pe https://www.napocanews.ro, preluat de Romanian Global News.
Această inițiativă legislativă a scos la lumină o tensiune profundă între imperativul moral de a onora victimele represiunii comuniste și cei care doresc astăzi falsificarea istoriei contemporane și a luptei anticomuniste. Majoritatea celor care vor să schimbe trecutul sunt urmașii celor care au adus bolșevismul pe tancurile sovietice în 1944. Pentru a știrbi semnificația sărbătorii martiriului celor care au suferit în temnițele comuniste pentru libertate, democrație și suveranism, a fost depusă recent o inițiativă legislativă, înregistrată la Senat sub numărul L515/2026, care propune mutarea datei de comemorare pe 16 august, după o zi din anul 1952, o dată care anulează semantic cinci ani de rezistență anticomunistă, între anii 1947 și 1952. Inițiatorii acestui proiect sunt parlamentarii USR, dar și PSD, cu mentalitatea unor „trotinetiști” ai istoriei.
Numele celor care vor să falsifice istoria sunt Ruxandra Cibu Deaconu, senator USR, Cristian Ghinea, senator USR, Ana-Cynthia-Ioana Păun, senator USR, și Victoria Stoiciu, senator PSD.
Din păcate, această propunere legislativă, care deturnează adevărul istoric, a primit aviz favorabil din partea Comisiei pentru cultură de la Senat.
În prezent însă, în urma votului majoritar al AUR și PSD – cinste lor -, inițiativa s-a întors la Comisii, în reproșurile ex(?)-marxist-leninistului de la IEW.

Legea nr. 127/2017, care se dorește astăzi modificată, a consacrat data de 14 mai drept zi de comemorare națională, având la bază o motivație istorică precisă: noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a marcat începutul uneia dintre cele mai ample și coordonate acțiuni de represiune ale regimului comunist din România. În noaptea de 14 spre 15 mai 1948, regimul comunist a declanșat cel mai mare val de arestări politice din istoria României (cunoscut sub numele de cod Operațiunea Gayaneh) la ordinul ministrului de interne Teohari Georgescu. În acea singură noapte, circa 15.000 de studenți, intelectuali, avocați, medici și lideri de opinie au fost arestați, fiind ulterior supuși unui sistem brutal de detenție și exterminare în închisori și lagăre precum Pitești, Aiud, Gherla sau Canalul Dunăre–Marea Neagră. Dintre cei arestați amintim pe Iustin Pârvu, Traian Popescu, Arsenie Papacioc sau Gheorghe Calciu. Este adevărat că majoritatea celor arestați au fost legionari sau au avut legături cu Mișcarea Legionară ori cu Frățiile de Cruce. Dar să respectăm adevărul istoric: au fost arestați și intelectuali, studenți, țărani sau muncitori care nu aveau nicio legătură cu Mișcarea Legionară. În expunerea de motive a legii din 2017, ai cărei inițiatori au fost parlamentari ai PNL — aripa liberal-conservatoare —, această zi de comemorare a celor care au suferit cumplit în temnițele comuniste a fost aleasă corect, considerându-se anul 1948 drept începutul prigoanei bolșevice, când s-a instaurat, de facto, RPR și securitatea comunistă. Prin urmare, Legea nr. 127/2017 a avut o logică istorică și a fost alcătuită și votată pe baza adevărului și a cronologiei istorice.
Data de 14 mai reflectă mai mult decât elocvent un moment tragic al istoriei recente. Într-o noapte, floarea tinerimii române a fost arestată nevinovată. Dar ziua de 14 mai a devenit problematică din cauza suprapunerii sale cu arestarea membrilor Mișcării Legionare, în opinia parlamentarilor USR și a Institutului „Elie Wiesel”, care s-au specializat în deturnarea sau ”falsificarea istoriei” și în promovarea în spațiul public a unei istorii contrafactuale, în contradicție cu adevărul și cu știința istoriei, pe principiul „cancel culture”, care schimbă și demantelează istoria adevărată. Institutul „Elie Wiesel”, prin fostul profesor de marxism-leninism Alexandru Florian, care se pare că duce dorul perioadei în care tatăl său instaura comunismul ideologic de tip bolșevic, în timp ce martirii români se aflau în închisori comuniste, a documentat, în mod contrafactual, faptul că, profitând de caracterul oficial al zilei, grupări de extremă dreaptă sau organizații cu simpatii neolegionare au utilizat data de 14 mai pentru a organiza marșuri și slujbe de pomenire dedicate unor lideri legionari. Acest fenomen a creat o „zonă gri”, în viziunea falsificatorilor istoriei, în care legislația privind combaterea cultului persoanelor vinovate de crime împotriva păcii și omenirii — OUG nr. 31/2002 — a fost pusă în dificultate de caracterul oficial al comemorării.
Propunerea USR și a Institutului „Elie Wiesel” este în afara adevărului istoric și a metodologiei cercetării istorice, așa cum ne învață marele istoric polonez Jan Topolski. De fapt inițiativa legislativă ne reîntoarce oarecum ca mentalitatela ”legea talionului”, o viziune primitivă și neștiințifică de abordare a istoriografiei.
Pentru a ”curăța” semnificația comemorării de aceste asocieri ”controversate”, în opinia legiuitorilor, a fost formulată o dubioasă inițiativă legislativă din punct de vedere istoriografic și metodologic, care vizează mutarea datei de comemorare pe 16 august. Această dată face trimitere la noaptea de 16 spre 17 august 1952, un alt moment de cotitură în care regimul comunist a declanșat un val masiv de arestări, vizând elitele politice democratice, membri ai partidelor istorice — PNȚ și PNL —, demnitari și militari ai statului român democratic antebelic. Argumentul central al inițiatorilor este că această schimbare ar realinia focalizarea comemorării asupra rezistenței democratice în fața totalitarismului, eliminând posibilitatea instrumentalizării zilei de către curentele de extremă dreaptă. Se încearcă din nou, ca în perioada comunistă, ca, prin ochii prezentului regresiv, să se schimbe trecutul eroic al poporului român, de fapt să se modifice adevărul istoric și să fie transformat în minciună ideologică. Atât se poate din partea parlamentarilor și a institutelor preocupate de anulare a adevărului istoric, la 37 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Se încearcă crearea unei istorii neomarxiste (neocomuniste), bazate pe minciună și pe falsificarea faptelor istorice. Consider că ziua de 14 mai 1948 este firească drept dată a Zilei Naționale a Martirilor Anticomuniști, fiind ziua în care, într-o singură noapte, a fost arestată floarea tineretului României, chiar la debutul instaurării comunismului de tip bolșevic, cu ajutorul tancurilor sovietice. Schimbarea datei de 14 mai 1948 și mutarea acesteia pe o altă dată, în 1952, anulează începuturile crude ale instaurării comunismului, adică perioada 1947–1952, respectiv patru ani de arestări, torturi, crime și închisori comuniste, pentru a susține o dată din 1952, anulându-se simbolic, astfel, Experimentul Pitești, Târgu Ocna, Sighet, Mislea, Canalul sau Aiudul.
Totul se face doar pentru a le face pe plac celor care doresc falsificarea istoriei din tagma „userismului” neomarxist. Menținerea zilei de 14 mai ca zi de comemorare a martirilor din temnițele comuniste reprezintă alegerea istorică care respectă adevărul și cronologia terorii comuniste. Cei care doresc schimbarea acestei zile nu fac altceva decât să falsifice istoria și să oculteze sau să diminueze cronologic crimele comunismului, într-o manieră de tip neobolșevic. Parlamentul României este o instituție care trebuie să respecte adevărul istoric, nu să-l falsifice prin legi. Istoria se scrie de către istorici și nu trebuie deturnată de parlamentari pentru interese ideologice care anihilează, printr-o legislație contrafactuală, adevărul istoric.
Plenul Senatului și al Camerei Deputaților trebuie să respingă această lege, care are doar rostul de a anula sau minimaliza rezistența și martiriul românilor din temnițele comuniste în spirit ”cancel culture” și de a oculta cinci ani de crime bolșevice, între 1947 și 1952. Să spunem nu!