Proteste masive anti-război în Israel pe fondul intensificării conflictului cu Iranul
Informația privind intenția de demolare a statuii marelui filosof Mircea Vulcănescu, , a ajuns și la importanți academicieni, care – cinste lor! – au reacționat exemplar. Așteptăm, desigur, și reacția președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop, cât și a Patriarhiei Române, având în vedere că martirul de la Aiud a fost un membru excepțional al Bisericii Ortodoxe Române, care își așteaptă, tăcut și cuminte, în mormântul necunoscut, apărarea, scrie https://www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.
Academicienii Răzvan Theodorescu și Bogdan Simionescu protestează împotriva „iminentei demolări” a bustului lui Mircea Vulcănescu într-o cârdășie a unui anost consilier PNL de la Primăria Sectorului 2, Silviu Feroiu, cu primarul acesteia de la USR, Radu Mihaiu.
Agerpres transmite Protestul academicienilor:
„În mediile informate ale Capitalei circulă vestea despre pregătirea de către autoritățile locale a iminentei demolări a monumentului lui Mircea Vulcănescu. Dacă zvonul se adeverește, asistăm la o nouă acțiune talibană împotriva culturii românești. Mircea Vulcănescu nu rămâne în istoria noastră ca un efemer subsecretar de stat într-un guvern antonescian, ci ca un eminent gânditor, sociolog și economist interbelic, mort în temnițele comuniste. Protestăm împotriva acestei acțiuni inculte și atragem atenția opiniei publice că această măsură stalinistă de ‘damnatio memoriae’ prejudiciază grav locul bunei noastre așezări europene”, se arată în protestul transmis Agerpres de acad. Răzvan Theodorescu și acad. Bogdan Simionescu.
Potrivit informațiilor apărute în presă, bustul lui Mircea Vulcănescu din Parcul Sf. Ștefan ar urma să fie demolat, mai scrie Agenția Române de Presă. Știrea a ajuns în scurt timp cea mai citită știre din domeniul culturii de la Agerpres.
Totodată, filosoful Ion Papuc, soțul regretatei artiste Valentina Boștină, autoarea lucrării din Piața și Parcul Sf. Ștefan cât și a unui al doilea exemplar, aflat acasă la fiica martirului, doamna Măriuca Vulcănescu (foto sus), a transmis un mesaj prin intermediul senatorului AUR Sorin Lavric:
„Există două exemplare ale bustului lui Mircea Vulcănescu, ambele fiind turnate după modelul în ghips întocmit de soția mea, sculptorița Valentina Boștină. Un exemplar se află în casa doamnei Măriuca Vulcănescu, iar al doilea e cel pe care românii îl pot contempla în piațeta „Sfîntul Ștefan” din sectorul 2. Precizez că acest bust a fost donat de mine primăriei sectorului 2, pe vremea mandatului domnului Neculai Onțanu, mijlocitor al donației fiind regretata Ruxandra Garofeanu. La dezvelirea bustului am avut bucuria de a participa alături de Măriuca Vulcănescu, Ana Blandiana, Dan Hăulică, Eugen Simion și Mihai Șora.
Cum aud cu stupefacție că actualul primar, Radu Mihaiu, în ședința de consiliu din 28 decembrie, are de gînd să voteze o hotărîre menită a duce la demolarea statuii, îl înștiințez că, în cazul unei asemenea infamii, doresc ca bustul să se întoarcă în posesia mea, al cărei proprietar de drept sunt. În acest scop îl împuternicesc pe domnul senator Sorin Lavric să depună toate diligențele de rigoare spre a a mă ajuta să reintru în posesia bustului. Păstrez totuși speranța că actul de vandalism îndreptat asupra bustului ilustrului interbelic să nu aibă loc. Dar pentru nimic în lume bustul nu trebuie să se piardă!”
Societatea civilă românească asigură că Mircea Vulcănescu va rămâne la locul lui. Manifestări culturale sunt anunțate pentru mâine, de Sf. Ștefan, la statuia gânditorului, și pentru 28, ziua infamiei, la ora 9, în fața Primăriei Sectorului 2 din Parcul Obor.
Senatorul Sorin Lavric anunță, într-un clip video postat pe Facebook, anunță că bustul lui Mircea Vulcănescu „va rămâne în picioare cu orice preț!“
De asemenea, Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu“ a anunțat că va organiza o manifestare publică, miercuri, 28 octombrie, pentru omagierea lui Mircea Vulcănescu, eroul mort în închisorile comuniste.
„Manifestarea are caracter cultural, religios și comemorativ, iar conform legii, acest gen de manifestări nu sunt supuse obligativității declarării lor prealabile. Totuși, am notificat autoritățile în drept în legătură cu inițiativa noastră, care este așadar una legală.
Prin această manifestare, vrem să oprim pe membrii Consiliului Local al Sectorului 2 să ia o decizie care ar fi nu doar ilegală (Mircea Vulcănescu este considerat martir al temnițelor comuniste, fiind menționat ca atare, alături de alte victime ale regimului totalitar, în expunerea de motive a Legii 127 / 2017 pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste), ci și contrară adevărului istoric și juridic (Vulcănescu nu a fost condamnat pentru crime de război și nici pentru decizii politice care să fi afectat comunitatea evreiască din România, așa cum au fost induși în eroare reprezentanții Consiliului Local și Primăriei Sector 2 de către Institutul Elie Wiesel, care se află la originea acestui proiect de hotărâre)“, a transmis Florin Dobrescu, președintele Fundației „Ion Gavrilă Ogoranu“.
Reamintim că, în urma unei hotărâri de Consiliu Local al Primăriei Sectorului 2, inițiată de consilierul PNL Silviu Dumitru Feroiu, statuia lui Mircea Vulcănescu din parcul Sfântul Ștefan ar urma să fie demolată.